Tanti Ana

Da, stiu sa gatesc

Imediat cum am ajuns inapoi pe strada mea, am decis sa investighez mai amanuntit conacul. Trebuia sa ma asigur ca se organiza un bal.
Asa ca m-am oprit din alergat si am stat o clipa pe loc, tragandu-mi rasuflarea si scrutand cu privirea casa uriasa in fata careia tocmai ma oprisem.
Nu mai era pustie deloc: Cateva camionete ieseau si intrau in curtea plina cu flori aliniate perfect si captusita cu gazon tuns perfect.
O fantana mare, decorativa, era amplasta perfect in centrul ei.
Si atunci am vazut-o. Stapana casei. Bogatasa. Cucoana de vizavi. Toate adunate intr-o singura persoana, care cobora elegant scarile, insotita de unul dintre valeti.
-Totul trebuie sa fie perfect, ordona ea, ridicandu-si usor barbia. Intelegi?
Era o femeie mica de statura, cu trupul firav si aparet fragil. Se comporta, totusi, ca o adevarata regina. Parul ei blond spalacit, scurt, tuns perfect, se asorta cu rochia ei albastra si cu haina de blana alba. Nu isi purta obisnuitii ochelari de soare, deci ii puteam vedea clar ochii: Erau de un albastru sticlos, intens si perfect.
Mai vazusem ochii aceia, oare?
Tipa impunea perfectiunea.
-Daca poimaine ceva nu iese bine, considerati-va concediati. Cu totii!, anunta ea, accentuand cuvantul "concediati".
Apoi urma un moment de liniste. Camioanele nu mai descarcau nimic; valetii, paznicii si menajerele nu mai indrazneau sa zica nimic. Parca si frunzele alea triste isi oprisera fosnetul.
Ma vazuse.
Stapana casei se uita fix la mine.
Nu-mi place sa recunosc, dar ma apucase groaza. Ce variante aveam?... Sa scot insigna si sa-mi dezvalui identitatea in fata tuturor?
Nici pomeneala.
Dar stiam sa improvizez. Pentru a fi un bun detectiv, trebuie sa fii un bun actor, de asemenea. Mai ales cand esti sub acoperire.
Oare peruca si machiajul erau in regula?
Trebuia sa-mi joc bine rolul de data asta.
Fata cu ochi albastri cobori tacticos scarile de marmura din fata usii, apoi traversa curtea (operatiune care i-a luat ceva) ,venind tinta spre mine. Avea mersul unui paianjen care astepta sa-si manance cina, iar eu eram prinsa in plasa. Pe fata ei era un zambet fals, afectat, care ma speria de-a dreptul si care ii dadea un aer de superioritate.
-Va pot ajuta cu ceva?, ma intreba, cu o politete prefacuta.
Ma hotarasem. Trebuia sa imi asum niste riscuri si sa fiu cat se putea de indrazneata, daca voiam sa obtin ceea ce cautam.
-Draguta, i-am zis, am venit pentru post.
Si in momentul acela voiam sa ajung in interior.
-Post?...Hm...Nu-mi amintesc sa fi notat asa ceva in agenda. Despre ce anume era vorba?, raspunse ea, ridicandu-si putin barbia ascutita, ca de obicei.
-Vai, draguta, nu pot sa cred c-ai uitat, am continuat cu un aer afectat. Ma pricep sa...(gandeste rapid, gandeste rapid, gandeste rapid!) ...fac cele mai bune prajituri din oras! Am vorbit la...cum ii zice?...
-Telefon?
-Intocmai, draguta.
Imi jucasem bine rolul, caci expresia atotstiutoare de pe fata foarte alba a bogatasei disparuse fara urma, fiind inlocuita de o strambatura care aducea a nemultumire.
Cum sa uite ea ceva?
Parea de-a dreptul ravasita de situatie.
Intoarse distrasa privirea spre valet, care, intre timp, ajunsese in dreptul nostru.
-Cat e ceasul?, il intreba.
-Douasprezece fara un sfert, doamna, raspunse el, prompt.
-Si la cat am sedinta?
-Douasprezece fix, doamna.
-Se pare ca intarzii, spuse ea, intorcandu-se inapoi spre mine. Trebuie sa ajung de urgenta la munca, doamna...
-Tanti Ana, am completat.
-...tanti Ana. Esti angajata. Pana poimaine am nevoie d eun tort urias si...perfect, ai inteles?
O umbra de zambet i se afisase pe chip, dar i se sterse imediat.
-Nu-i in fiecare saptamana ziua mea!, anunta ea. Arata-i unde-i bucataria, ii ordona valetului.
-Care dintre ele, doamna?...
Dar fata cu ochii albastri plecase spre masina ei lucioasa, perfecta, iar acum pleca spre biroul ei, cel mai probabil tot perfect.
Ramasesem masca.
Inima imi batea intr-un ritm alert, inca. Dar o facusem, trebuia sa accept ca o facusem. Ma alesesem cu un post de bucatareasa, patisereasa sau cum s-o fi numind, la un conac pompos. Si-aveam de facut un tort urias in mai putin de doua zile, avand in vedere ca eu port casca de protectie atunci cand prajesc un ou.
Ups.
Ma cam luase valul...
"Hai c-ai facut-o si pe-asta, Ana!...", m-am mustrat in gandul meu.
Dar, din toata tarasenia asta, ma alesesem si cu cava bun. Ceva chiar foarte necesar: Aveam acces in casa fetei cu ochi albastri.
Trebuia sa-mi joc bine asii din mana aia de carti.
*************
Peste vreo zece minute m-am trezit in bucatarie (mai bine zis in una dintre bucatarii), purtand o boneta si un sort.
Nu te speria, n-aveam de gand sa fac tortul ala. Amica mea, Diana, de la cofetarie, se pricepea la prajituri mult mai bine decat mine.
Si tocmai ii dadusem o comanda: un tort de ciocolata de doauasprezece etaje, cu glazura albastra si benzi aurii.
Perfect.
Probabil iti poti da usor seama ce am facut restul zilei: cercetari. M-am plimbat prin tot conacul, investigand fiecare camera. Am vazut sala de bal: O camera uriasa, cu podea lucioasa si coloane mari, precum si o scena pentru cantareti, ornata cu baloane albastre si plina de mese aranjate la perfectie.
Am vazut bai, cateva dormitoare mari si elegante, am trecut prin vreo cinci holuri intesate de tablouri probabil originale si foarte valoroase, am dat buzna in bucatarii, pe motiv ca "aveam nevoie de un mixer", am intrat pana si in debara.
Ultima a fost biblioteca, iar acolo am gasit ce cautam. Parea un loc mai privat, ferit cumva de ochii tuturor. Prima oara cand am vazut-o, am crezut ca usa bibliotecii apartinea tot unei debarale. Era sa o ratez din cauza asta.
Ca de obicei, totul parea nou-nout. Am cercatat mai atent locul acela. M-am plimbat printre rafturile aranjate la milimetru si am rasfoit cateva carti.
Dar, totusi, lucram de zece ani in criminologie.
Stiam unde sa ma uit, asa ca un spatiu gol cam de-o palma intre toate cartile lipite una de alta mi-a atras imediat atentia. Am dat cartile de-o parte si am pipait locul cu degetele...simteam ceva metalic, cam ca un intrerupator...l-am apasat, apoi am asteptat pentru o reactiune.
Si aceasta s-a intamplat aproape imediat:
Tabloul masiv care statea singuratic pe peretele din spatele meu s-a ridicat, dezvaluind usa unui seif bine codat.
Vazusem ce-mi trebuia, asa ca am apasat din nou intrerupatorul (tabloul a revenit la normal), am aranjat cartile cat puteam de bine si am luat-o la picior, inapoi spre bucataria pe care o aveam integral la dispozitie.
M-am asezat pe un scaun si mi-am pus capul in palme, revazand in gand tot ce era important: sala de bal. Biblioteca. Seiful ascuns. Intrerupatorul si tabloul.
Stiam unde aveau sa dea lovitura.
Acum, trebuia sa-i prind la locul faptei.