Fata Din Luna

Lumina

Salut!
Am terminat primul capitol si sper sa va placa!
Din pacate, nu e prea incitant si incepe cam greut, dar promit ca ma voi revansa pe parcurs fiindca v-am pregatit niste surprize!^^
In curand, adevarata poveste va incepe, deci stati cu mine si lectura placuta!
P.S: nu uitati sa va scrieti parerile in comentarii! Tot ce nu va place si tot ce va place! Critica constructiva este mereu bine venita!^^
P.S.S.: Sper sa va placa muzica!^^

-Te-am prins! N-ai cum sa scapi acum! se stropsi tanara cu un ranjet larg. Sah-mat! Ai pierdut!continua hohotind in timp ce se lasa pe spataraul scaunului vechi din lemn de stejar.
Batranul din fata ei casca ochii mai-mai sa-i iasa din cap, privirea lui mutandu-se cu viteza de la tabla de sah la fata cu nas carn si ochi de un argintiu laptos din fata lui, care inca ranjea.
-Felicitari, Hanzo!se auzi vocea taraganata a unei batrane care statea la bar si cosea un goblen. E a cincea oara cand pierzi astazi! Linisteste-te si lasa fata in pace! Jo, draga, nu-i mai raspunde la provocari. E doar un mos senil care-si inchipuie ca stie sa joace sa...
-Ba am fost un mare jucator de sah! Divizia intai, asa sa stii! America, Rusia, Japonia, China... Am jucat pe toate aceste teritorii si am iesit victorios! striga acesta ridicandu-se in picioare si fluturand degetul aratator al mainii drepte deasupra capului.
Jo incepu sa rada pe infundate in timp ce mainile ei adunau cu dibacie piesele imprastiate in jurul tablei vechi.
-Si totusi ai pierdut in fata unei fetite oarbe! se stramba aceasta pastrandu-se pe buze zambetul. Haide, rearanjeaza piesele! Iti dau ocazia sa-ti iei revansa!
Batranul se incrunta, ridurile care ii strabateau fruntea lata accentuandu-se si mai mult daca era cu putinta asa ceva.
-Ma incalzeam si eu! N-am mai avut parte de o partida ca lumea de ani! Asa sa stii! In plus, zgomotul asta infernal!zise indicand cu capul spre ferestrele care acompaniau cu vibratiile lor ragetele salbaticele ale vantului. Ptiu! Nu ma pot concentra! Serios daca nu! Urasc partea asta a anului! Si prostanacul asta de Mike e acum pe la naiba-n praznic prin gerul asta... Nazzu, cate grade sunt afara?
Femeia intoarse capul spre batran si scotoci in buzunar, unde gasi o statie portabila.
-Sunt -23,2° afara, si e viscol. Chiar ca-i prost baiatul asta, nu gluma, zise strambandu-se.
-Da chiar, ce face Mike pe vremea asta afara? Ceva imi spune ca nu sta pe strazi cautand prin gunoaie...Unde se duce? se interesa Jo.
Barbatul deveni deodata serios.
-Prin munti. Sau pe la poale, ca ce-i drept,sus nici vara nu poti ajunge, dar acum.
Jo se stramba la auza raspunsului nesatisfacator.
-Prin munti? Pe vremea asta nu vezi nici la un metru de tine aici,
in depresiune! Sus nu poti sa stai nici in picioare!se mira aceasta.
Batrana se apropie alene de masa celor doi jucatori cu un zambet si cu o tava cu doua cani de ceai aburind.
-Eh, legendele i-au sucit mintile, explica batrana inamanandu-le canile de ceai.Bunica-sa aia i-a impuiat capul de prostii. Iar el, slab de inger, le si crede. Varul asta al tau este cam ticnit. Ma gandeam eu ca e prea de tot ca o persoana tanara si in floarea varstei sa se retraga asa, aici, in fundul lumii.
Jo sufla in ceai si isi intoarse capul spre femeie, nelamurita.
-Ce legende?
-Pune-te comod, draguta, iti voi spune ce am auzit, zise tragandu-si un scaun si asezandu-se langa Jo. Din pacate, nici macar eu nu stiu totul, unele legende fiind mai vechi de o mie de ani si pierdute de mult. Dar iti voi spune ceea ce stiu. Povestile spun ca acesta ar fi fost locul in care oamenii au aparut pentru prima oara, adusi de o creatura ciudata care venea din luna.Aceasta fiinta era ca o zeitate printre oameni si era iubita si adorata de toata lumea. Asa ca peste tot prin regiunea aceasta -se spune- erau construite temple si tot felul de monumente in cinstea dj, pe munti, pe sub munti, si tot asa, in cinstea ei. Dupa un timp, oamenii au inceput sa se raspandeasca peste tot in lume, dar unii au ramas aici si au format satucul asta, venerand fiinta, care le asigura prosperitate si bunastare. In orice caz, unii oameni au inceput sa fie invidiosi pe puterea zeitei, si au incercat sa o constranga sa le-o imparta lor, rapindu-i nou-nascutul. Fiinta a aflat imediat, si nu a lasat nici o secunda sa-i scape. Daca pana atunci, nimeni nu vazuse decat zambete si bunatate, atunci intunericul s-a dezlantuit. A ucis tot ce a creat si a luat inapoi puterea vitala din oricine ii statea in cale, devenind in ochii tuturor un monstru. In timpul ravagiului, copilul ii murise, din cauza ranilor facute de barbarii nemultumiti. In sfarsit, dupa ce aproape nimic nu mai ramasese din templele ei, ori din lume in general, a realizat ca era privita cu frica si ca si ea -si oamenii- se transformasera pe parcurs in monstri. Asa ca aceasta ne-a parasit lumea, lasand-o in intuneric pe veci.
Linistea se lasa timp de cateva secunde, peste cei trei, timp in care imaginatia fiecaruia pluti in locuri indepartate, in timpuri de mult uitate.
Jo fu prima care rupse tacerea.
-Da sa stii ca suna incomplet! zise ea dupa ce isi drese glasul.
-Eu ti-am zis ca nu e toata legenda!
-Oricum... Tot nu am inteles ce anume cauta Mike.
-Sincer, nici noi nu stim...Stim doar ca il obsedeaza legenda Mamei Lumii. Dar sa nu ne mai gandim la asta.Hai sa incepem, zise Hanzo mutand o piesa. Am mutat calul B1 pe B3. Randul tau!
Jo isi atinti privirea goala spre locul unde credea ca era tabla de sah. In mintea ei, imaginile se formara imediat si un zambet mic ii aparu pe buze la vederea mutarii facute.
Tabla de sah ii fusese universul in care crescuse si se formase ca adult, un prieten rece care o tinea in viata. Prin urmare, nu avea nevoie sa vada pentru a putea juca.
-Indrazneata miscare, mosule! Ia sa vedem, spuse ea contempland toate posibilitatile. Cred ca o sa...incepu ea vorbeasca.
Jo ingheta iar ochii ei se deschisera larg, fixandu-l pe batranul din fata ei. Mana cu degete lungi a fetei ingheta pe pionul C6.
-Ce e asta?sopti Jo cu voce tremurata.
Batrana se repezi la Jo si o apuca de umar, speriata.
-Jo, draga!
In momentul urmator, o lumina puternica patrunse prin ferestrele barului, luminandu-i fiecaru-i coltisor pentru o fractiune de secunda.

In invalmaseala de fulgi agitati de vantul care sufla nemilos cu peste o 150 de kilometri pe ora, o silueta semeata si inalta statea nepasatoare pe varful Nuhumus. Desi crivatul ar fi putut pune si un tanc la pamant, iar temperaturile scazute ar fi putut ingheta si apa din Marea Moarta, fiinta nu parea afectata nici un pic de fiorosul viscol.
Statea nemiscata ca o stana de piatra, prind neafectat lupta asupra dominatiei dintre iarna si primavar. Picioarele ei nu atingeau zapada, aceasta plutind la cativa centimetri de suprafata alba, iar ochii reci, de culoarea mercurului, pareau sa bata la zeci de kilometri departare, chiar daca in viscolul acela un om normal nu ar fi putut vedea nici la un metru de el.
In ciuda faptului ca fata ii era inghetata in aceeasi expresie, puteai sa-ti dai seama cu usurinta de faptul ca nu era de loc multumita de situatie.
Aceasta cauta ceva. Se pare ca nu putea gasi acel ceva.
Incet, talpile goale ale fiintei se lasara pe stratul de zapada afanata, lumina argintie pe care pielea ei o emana incepand sa paleasca.
Buzele rosii se strambara intr-o grimasa in timp ce aceasta observa cu nemultumire vremea. Ajunsese mai devreme decat isi propusese.
Cu o gratie rece, inainta prin troienele de zapada, singurele urme pe care le lasa fiind cele ale trenei rochiei ei.

Barbatul statea lipit de zidul muntelui, ghemuit intr-un cort improvizat si incercand sa se incalzeasca la o lampa cu gaz care se termina. Afara, vantul urla nemilos si temperatura era sub -40°. Fusese atat de natang sa creada ca ar fi putut sa razbeasca prin Pedeapsa Zeitei pe vremea acee! Atat, atat de natang! Si acum, cel mai probabil, va sfarsi inghetat. Un sloi rece. Rece. Rece. Rece.
Pielea, odata rozalie, acum avea o nuanta de albastru, decorata cu cristale mici de gheata. Nici nu-si mai simtea fata.
Mainile ii tremurau in timp ce mai mai ca le vara in lampa, in speranta ca va putea sa prinda flacara ce-si dadea ultima suflare si sa o tina in causul palmei sale, asa cum facea cu puii de gaina cand era mic la bunica lui. Puii aceia erau atat de moi si de pufosi...La fel era si flacara!
Aburi mari si albi ii ieseau regulat pe gura, in incercarea acestuia de a limita efortul depus. Cat mai putea rezista? Dintii ii clantaneau si flacara care incepea sa ia forme ciudate se oglindi pentru ultimile dati in ochii lui abia deschisi.
Frig. Zapada. Intuneric. Viscol.
Fusese sigur ca vantul luase forma unui lup gigantic atunci cand il azvarlise de pe creasta. Sigur. Ah, da... Lovitura. Barbatul constata amuzat ca sangele care i se prelingea de pe tampla ii inghetase. Era intr-adevar ceva deosebit in acele locuri. In ACEL loc. Si era la un pas. La un singur pas sa descopere misterul. Un singur pas.
Ar fi vrut sa urle, sa injure, si sa planga. Nu pentru ca ii era frica de moarte...Ci pentru ca murea in van, fara sa stie nimic... Nimic... Nimic... Nimic...
Pleoapele grele ii acoperira ochii albastri care abia se intrevedeau de dupa grnele incarcate de cioburi de iarna.
In van. Totul.
Vesnic.
Vesnicie.
Ce e vesnicia? Dar sensul vietii? Exista macar, sau este doar o simpla minciuna menita sa faca oamenii sa se simta mai bine? Era atat de mic! Atat, atat, atat de mic in comparatie cu vastitatea universului. Mic si neinsemnat, un fir de nisip. Sensul vietii sau mai bine zis consolarea pentru faptul ca omenirea nu era decat un accident? Un lucru care sa te tins ocupat? Chiar exista un sens?
Sens. Van. Eternitate. Univers.
Cuvinte mari, mari, mari!
Barbatul respira din ce in ce mai greu, in timp ce ghearele gerului ii striveau inima.
In van...Nu facuse nimic...

Fiinta se indrepta spre locul in care simtise scanteia de lumina, ignorand viscolul, care se intetise, parca pentru a o impiedica sa ajunga la tinta ei. Insa pe ea nu o deranja: inainta de parca nimic nu i-ar fi stat in cale.
In scurt timp, femeia ajunse in fata unui cort ingropat pe jumatate in zapada. Acela trebuia sa fie locul.
Isi inclina aproape imperceptibil capul spre dreapta, si, cu aceeasi gratie, trase materialul care improviza cortul, dezvaluind un barbat inconstient, pe moarte, care se incolacise in jurul unei lampe cu gaz-acum stinse.
-Asa ma astepti, Pribeagule? Intreba fiinta cu o voce profuda si rece, ingenunchind langa el, in timp ce degetele-i lungi si subtiri ii mangaiara cu o blandete sinistra chipul.

Deci, asta a fost!
Iata primul capitol! Stiu, stiu, calitatea scrisului e proasta ai mda, nu e prea interesant, dar promit ca pe parcurs totul se va imbunatati de o mie de ori! Vedeti voi...sunt exceptional de proasta la scris primele capitole! Dar ce scriitor nu este, pana la urma?
Oricum, va astept parerile cu mare drag!
Va iubesc si pe curand!