Volumul I: Până la sfârșit
Volumul II: Încearcă să supraviețuiești
Urmează finalul fericit - sau, cel puțin, asta și-a spus Harlow când a început studiile la Academia de Poliție. Cu un program încărcat și ocazii tot mai rare de a-l vedea pe bărbatul...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
DE LA ÎNCEPUT
După fiecare lovitură aplicată sacului de box, mă simt din ce în ce mai împlinită. Deși sudat în podea, se mișcă haotic sub pumnii mei, pe măsură ce oboseala începe să-și facă simțită prezența. Dar nu-mi permit să mă opresc. Am prea mult de exersat și prea puțin timp s-o fac.
În ultima oră, mănușile plușate mi-au transpirat în mâini. Nu m-ar surprinde dacă m-aș alege și cu o febră musculară de toată frumusețea, dar e un risc pe care sunt dispusă să mi-l asum. Trebuie să plec din sala de antrenamente înainte de șapte, când domnul profesor se va întoarce în Academie. Așadar, mă voi odihni atunci.
Deoarece e sâmbătă, majoritatea colegilor s-au întors acasă, asemenea profesorilor și a personalului restrâns care locuiește aici. În afara directorului veșnic prezent, doamna paznic și câțiva studenți rămași peste weekend, clădirea Academiei e pustie.
Nu obișnuiesc să merg prea des acasă. Între orașul natal și Portland, e drum lung. De aceea prefer să-mi petrec weekend-urile aici, în confortul pus la dispoziție de către Academie. Nu am motive să mă plâng totuși, am propria cameră și libertatea de a ieși când vreau în weekend-uri, deci condițiile sunt rezonabile.
Antrenamentele sunt o parte integrală a programului meu zilnic, căci, spre deosebire de ceilalți studenți – care se antrenau constant înainte de admitere –, eu nu aveam sportul în agenda zilnică. Prind din urmă, însă niciodată nu sunt complet mulțumită de mine, de aceea mi-am introdus în program antrenamentele suplimentare, în afara cursurilor.
Lovesc cu determinare sacul umplut cu nisip, hotărâtă să trec la cățărări în următoarele minute. Vreau să profit de această dotare a sălii înainte de a o elibera.
— Sunt destul de sigur că domnul Kursk are reguli stricte în privința intervalului orar în care puteți fi aici.
Vocea din spatele meu mă face să tresar, întorcându-mă spre intrarea în sală printr-o mișcare rapidă a picioarelor. Deși în poziția de luptă, mă relaxez când privirea-mi întâlnește o pereche de ochi albaștri, un zâmbet familiar, un chip adânc impregnat în memorie și un costum de culoarea nopții.
Shade.
Își duce mâinile în buzunarele pantalonilor, ridicându-și sprâncenele în urma reacției mele.
Nu-i ofer satisfacția de a verbaliza că m-a luat prin surprindere.
— Într-adevăr, afirm, întorcându-mă pentru a lovi sacul de box o ultimă dată. Dar nu e în clădire acum, nu-i așa?
Îi aud pașii pe podeaua din lemn vechi a sălii, apropiindu-se tot mai mult de mine. Nu mă întorc, deși încetez loviturile și îmi scot mănușile din mâini.
