Sunt încă un copil. Am 16 ani, sunt o adolescentă. Dar, de la ziua nașterii mele, ziua în care am început jocul cu viața, am întâmpinat multe, am întâmpinat greutăți, pierderi, dar cel mai mult m-a durut pierderea tatălui meu...și încă doare.
Am început să fac cunoștiință, tot mai des cu acele momente în care nu vrei decât să stai și să te gândești. Să te gândești la persoane dragi, la cei care te-au dezamăgit, să te gândești la trecut...pentru că, trecutul, atunci când crezi că l-ai lăsat în urmă, te tulbură pe neașteptate. Câteodată stau și mă întreb de ce eu trebuie să mă frământ cu astfel de probleme, de ce trebuie să trec eu prin asta...De multe ori mi s-a spus (și încă mi se spune) s-o i-au mai ușor, să fiu și eu o adolescentă adevărată, să profit de fiecare clipă, să i-au iubirea care mi se oferă cu ambele mâini, să țin cu dinții de orice clipă și să lupt pentru visele mele!
Și atunci mă întreb: Oare chiar n-am făcut îndeajuns? De ce am sentimentul că n-am atins așteptările altora, când, de fapt, ar trebuii să mă gândesc la așteptările mele?
Cu toții, la început am avut curaj, curajul ăla de a arăta cine suntem cu adevărat și de a spune ceea ce gândim și ceea ce simțim. Dar, pe parcurs, curajul a dispărtut și a apărut frica. Frica de a-ți spune părerea, frica de a greșii, frica de a evada în lume și de a mărturisii secrete, așteptări și vise...
Da recunosc, am multe de învățat, și da, știu că voi mai trece prin momente grele, dar niciodată nu mă voi da bătută și-mi voi purta cicatricile ca pe niște medalii făra a mă rușina de ele, le voi purta cu mândrie ca dovadă a forței mele interioare.
CITEȘTI
Eu
Non-Fiction"Eu" va fi o poveste despre mine, toate gândurile, sentimentele, visurile și trăirile mele vor apărea în fiecare cuvânt scris și în fiecare literă din această poveste...
