ANother part of me

prolog

30 ...30 de zile despre care nu am vrut să scriu prea multe , deşi tot sufletul din mine îmi cerea o a altă sentinţă, 30 de zile în care aş fi putut să fiu altfel , 30 de zile în care m-am luptat cu amintirea ta şi cu toate stările dezgustătoare , atâtea clipe în care tot ce era mai frumos în inima mea , nu .. greşesc , în viaţa mea , au fost puse deoparte, în cel mai ascuns loc , ferit de ochii lumii înşelătoare , un loc atât de special căci nici măcar Sadoveanu sau alţi naratori n-ar putea să descrie spaţiul în care am putut să-ţi rezerv prezenţa. 30 de zile , atâtea au trecut de când " noi" a rămas doar un cuvânt stingher, de când insomniile mi-au devenit mângâiere şi cititul , asemenea scrisului au transformat un om cu inima frântă într- o enigmă solitară , dar mai puternică decât de obicei . De atunci , mâncatul a devenit un moft pentru corpul malad , iar fericirea doar un tabu social . Zâmbetul din ce în ce mai fals , postările mele din ce în ce mai deprimante , toate astea pentru ceva la care " te aştepţi şi nu se mai întâmplă " . Lacrimile din ce în ce mai multe şi-au pus şi ele amprenta pe faţa mea , creând diabolicele linii fine sub ochi , iar în cele din urmă a apărut meritatul gol în piept , în care tu... te-ai fi potrivit perfect . Toate ultimele noastre conversaţii aproape monosilabice , vorbele spuse la nervi , orgolile pătate şi trădările , să nu uităm minciunile , ne-au adus azi cum n-am fi crezut vreodată că vom ajunge . Astăzi , eşti doar povestea pe care nu o mai pot spune , durerea pe care o simt.. mi-a ajuns până-n gât, mi-a distrus orice formă de vindecare emoţională, mi-a alungat speranţa , conceptul despre prostia asta denumită " iubire " . Gata , iubire .. acum eşti doar o parte din mine , pierdută prin universul infinit , singurul motiv pentru care acum mai trag în piept oxigen , singurul om pe care l-am iubit în cel mai " grotesc mod " , " ieşirea mea din comun " , persoana care mă aduce în starea de a fi labilă psihic. Azi eşti gândul meu etern , ce-mi face sufletul infern .

-----------------------------------------------------------------------------------------

Îmi iau inima în dinţi şi păşesc pe peronul din dreapta mea , mă uit peste tot şi observ şirul nesfârşit de feţe necunoscute ..în încercarea de a-l găsi , îmi scot uşor telefonul din buzunarul gecii şi văd două apeluri nepreluate . Pentru câteva secunde îmi bate inima foarte tare , dar realizez că emoţiile mă năpustiseră prea devreme şi mintea îmi juca feste deoarece niciunul dintre cele două apeluri nu era de la cine mă aşteptasem eu . Trec cam cinci minute de la ora stabilită şi încep să-mi pun tot felul de întrebări " poate îşi bate joc de mine şi nu mai vine.. " , " ar trebui să-l sun ? poate a uitat.. " Nici nu apuc să-mi dau seama că aveam două mesaje necitite că simt un parfum familiar şi preţ de câteva momente închid ochii urmând ca după să-i văd silueta la câţiva paşi de mine . Era frumos , mult mai frumos decât ultima oară , trecuseră atâtea zile de când nu-l mai văzusem , mi-era aşa dor de el , nici nu ştiam ce să-i zic sau cum să mă comport . Se poziţionează în faţa mea şi încerc să-i evit privirea , astfel între noi se lasă o tăcere vastă . Totul e întrerupt de vocea aia enervantă a tipei care anunţă venirea următorului metrou de la linia unu :

- Deci , mergem ? mă întreabă el , neinteresat .

- Da . 

Încerc să ţin pasul cu el deoarece se mişcă de parcă s-ar fi grăbit să ajungă unde propusesem , cu greu îmi stăpânesc dorinţa de a-i lua mâna ca-nainte , dar reuşesc să mă ţin tare şi să-mi urmez planul . Ne oprim la semaforul din faţa unei pizzerii şi aşteptăm să se schimbe culoarea  afurisită ,astfel  îmi îndrept privirea spre cei din faţa mea şi observ un cuplu foarte drăguţ,  care păreau că se iubesc şi-mi dau seama că-n mai puţin de 2 secunde, ochii mei sunt în lacrimi. " rahat , nu trebuia să se-ntâmple asta " gândesc eu şi încep să merg spre blocul dorit . El mă urma , privind în jur foarte atent , probabil voia să se întoarcă singur pentru că ştiam că-mi detesta prezenţa şi faptul că acceptase să iasă cu mine ...era o minune a Domnului. 

Introduc codul pentru a intra în bloc şi deschid uşa repede. Îmi dau jos haina şi mă uit pentru prima dată la el cum îşi schimbase expresia facială , devenind aproape mulţumit de spaţiul pe care avea să-l vadă în întregime . Era locul meu special , despre care nu ştia mai nimeni , un spaţiu primitor cu o alee lungă , nişte beteală rămase cel mai probabil de la Crăciun , prinsă de grinzile de piatră care acoperau locul şi o bancă în fundul aleei , pe care era aşezată o pătură. În jur se vedea stratul gros de zăpadă şi câteva firicele de iarbă moartă . L-am invitat să se facă comod pentru că aveam să-i zic istoria locului şi motivul aducerii lui aici , iar când am terminat era mai neutru ca niciodată . Această reacţie m-a făcut aproape să plâng , dar am încercat din răsputeri să-mi menţin controlul :

- Cred că asta e tot.. îi spun eu după discursul interminabil . 

- Okay , îmi răspunde el uitându-se în gol . 

Mă aşez lângă el pe bancă şi-mi pun picioarele la piept savurând momentul acesta şi brusc şiroaiele de lacrimi îmi învăluie faţa. Reuşesc să-mi ascund faţa pe pulpe şi simt cumcineva  îmi pune mâna firav pe creştetul capului . Încerc să mă calmez apoi îmi aşez capul pe umărul lui privind amândoi bucăţile de piatră de pe jos ce alcătuiau aşa-zisa podea . 

- Îmi pare rău , îi spun spărgând tăcerea dintre noi . 

- Absolut , mi-o taie el ridicându-se de pe bancă. 

- Ştii că a fost o greşeală .. îi zic aproape şoptindu-i .

- Atunci asumă-ţi consecinţele , nu mai face pe proasta şi aroganta cu mine , te rog , nu încerca să mă manipulezi în felul ăsta, îmi reproşează el direct . 

- Eu sunt aia arogantă , mi-ai spus că mă iubeşti enorm şi nu poţi trece peste o greşeală , ne condamni pe amândoi la mizeria asta , chiar nu vezi ? 

- Bă , nebuno , ce nu înţelegi ? 

- TU CHIAR NU ÎNŢELEGI CĂ TE IUBESC ? 

- E totul dus . îmi răspunde el sec 

- Tu eşti ăla dus cu pluta , după toate zilele astea şi după câte am făcut şi toată lumea vede că m-am schimbat ,tu.. tot cu părerea aia de căcat ai rămas . 

- Fă-mi plăcerea şi taci sau plec dracu , şarpe ce eşti . 

- Vrei să mă comport ca tine , dacă-ţi spuneam eu aşa ceva şi făceai tu ce am făcut eu , îmi dădeai mare palmă , ah , stai am uitat .. nu merit nimic . Nici măcar asta . îi reproşez eu pe un ton calm 

- Lasă-mă dracu în pace , taci . 

Îl privesc dezgustată şi încerc să-mi dau seama la ce naiba se gândeşte acum şi ce ar trebui să fac şi primul lucru pe care-l fac e să îi ridic bărbia şi să-l sărut . Pentru câteva secunde acceptă , apoi se retrage,  aproape că-i muşc buza superioară din cauza mişcărilor lui spontane :

- Nu avem cum să continuăm , nu are rost , se bălbâie el . 

Dau din cap afirmativ şi oftez , se pare că asta e ultima dată când îl voi mai vedea . Îmi sprijin capul pe palme şi încep să plâng în linişte , ca să nu-şi dea seama . Însă , sesizează , din nefericire pentru mine şi mă ţine strâns în braţe : 

- Te rog, nu mai avem nevoie de altă dramă , începe el încercând să-mi şteargă lacrimile . Îmi ridic capul şi-i văd ochii frumoşi , în lacrimi..

- Ne-am distrus pe amândoi , îi arunc o privire confuză şi o lacrimă îmi cade pe mână . 

Stăm încă un sfert de oră acolo , fără să vorbim , doar privindu-ne unul pe altul, cea mai grea despărţire vreodată .. apoi îl iau de mână şi îl conduc spre uşă şi el îmi strânge mână pentru ultima oară . Un zâmbet scurt îmi invadează chipul şi cobor treptele de la metrou în grabă deoarece trenul nostru se afla deja acolo . Îmi trage mâna forţat şi urcăm . Nu ne spunem nimic tot drumul , amândoi fiind cuprinşi de melancolia derutantă şi de telefoanele noastre . Mă opresc la staţia la care el coboară şi încerc să-l iau în braţe , dar mă opreşte : 

- Stai , vreau să-ţi zic ceva ..