Clasa mea era goala, probabil ceilalti inca se rugau de profesor sa ii treaca la sport, avand in vedere ca era sfarsitul anului. Examenele se apropiau, iar eu le asteptam.
In loc sa gasesc in banca mea un caiet de matematica, pe care chiar voiam sa il deschid si sa imi fac cealalta jumatate din tema, am dat peste o felicitare sau asa ceva. Era roz, insotita de o ciocolata si mirosea a parfum. Ihhh... ciocolata era cu stafide... Probabil si asta era o alta scrisoare in care o alta fata isi marturiseste "sentimentele" fara sa ma cunoasca. Poate e mai bine sa se concentreze la examene, in loc sa incerce sa isi faca un iubit.
La mine in scoala toate fetele erau la fel: coreence care vor doar sa fie frumoase ,in stare sa faca orice ca sa fie considerate perfecte. Chiar si operatii estetice. Pana si mama mea a facut asta si mereu am incercat sa inteleg de ce, iar cand o intrebam... primeam acelasi raspuns: "Dragul meu, ca sa ai succes trebuie sa fii frumos, ca sa fii frumos ai nevoie in unele cazuri de operatiile estetice. Eu, spre deosebire de tine, nu m-am nascut atat de frumoasa." , apoi mereu imi facea cu ochiul.
Pfff... eu, frumos pe naiba.
Par inchis la culoare, ochii negri si pielea alba. Nu eram frumos, aratam ca oricine alt cineva.
Am aruncat felicitarea si ciocolata la gunoi, apoi m-am intors pe scaunul meu.
~~~~~~~~~~~~
Drumul spre casa a fost le fel de scurt ca in fiecare zi. Azi nu am ramas si la programul de seara. Eram prea obosit si in plus eu eram instare sa invat si acasa sau intr-o sala de studiu a universitatii de langa liceul meu.
Programul elevilor de liceu din Coreea de Sud era dificil, unii stiau sa se adapteze, iar altii... esuau din cauza stresului.
Orele incepeau de la opt dimineata pana dupa amiaza, apoi erau clasele de studiu unde copii ramaneau seara si invatau sau isi faceau temele.
Eu nu ramaneam mereu dupa orele normale pentru ca imi era mult mai comod sa invat acasa,dar aveam si ziele cand stateam doar pentru simplul fapt ca nu voiam sa merg acasa si sa nu gasesc pe nimeni....
