Puritatea Bellei

Capitolul 2

- De ce râzi? Am ceva pe faţă? Panicându-mă încep să-mi aranjez părul.

- Nu râdeam, ci zâmbeam, e o diferenţă. Şi, hei, linişteşte-te nu ai nimic pe faţă, zâmbeam pentru că, acum am observat ce ochii frumoşi ai, mai ales în lumina soarelui. De parcă gheţarii din climatul polar, s-ar topii..

- Ou...Mulţumesc. Şi tu ai nişte ochii foarte frumoşi..De un verde-căprui caramelizat..îi spun eu încă privindu-l în ochii.

- Mersi. Ăăă, ar cam trebui să te las, să îţi faci duş şi să te pregăteşti. La ora 4 jumate masa deobicei e gata. Camera mea e faţă în faţă cu uşa ta, aşa că dacă ai nevoie de ceva, ştii unde să mă găseşti, îmi spune el dându-mi drumul la mână şi se apropie mai mult de uşă.

Îi confirm, dând din cap în timp ce el iese din cameră. Închide uşa în urma lui, şi se aude o altă uşă deschizându-se şi închizandu-se. Wow.. ce s-a întămplat mai devreme Bella? Absolut nimic, haide fugi la duş, ai nevoie clar de un duş gheaţă să îţi revii din transa asta.

După un duş rece, mi-am pus halatul pe mine si m-am aruncat efectiv în pat. N-am mai avut stare aşa că am luat prima carte de pe birou, Tronul de cleştar, hmm.. sună interesant. I-am citit descrierea, acum chiar că am dorinţa să o citesc, dar e ora 15:42, ar trebui să mă pregătesc de masă. Deschid dulapul cenuşiu de lângă birou, şi îmi las privirea furată de o rochie albă cu floricele roz, arăta super. Mi-am pus rochia pe mine, statea fixă, era chiar măsura mea, Nicole chiar are gusturi bune. Uh.. de ce trebuia sa aiba fermoar la spa... gândurile mele au fost întrerupte de 2 ciocănituri în uşa semi-lună.

- Da?

- Pot să intru, sunt eu David.

- Sigur.

- Voiam să te întreb dacă esti ga.... Wow.. privirea lui a ajuns la rochia mea, oare a fost un „Wow" de bine, sau un „Wow" de rău...?

- Ce? Întreb eu nepoliticoasă.

- Arăţi splendid, mă complimentează el, cred că sunt precum un trandafir roşu in obraji...

- Mulţumesc, şi tu arăţi fermecător. El fiind îmbrăcat doar într-o cămaşă albă şi nişte pantaloni de culoarea nopţii.

- Mersi.

- Mai am puţin, mă chinui cu fermoarul ăsta, e chiar o durere de cap, de ce oameni au inventat fermoarul în spate? Adică serios, nu toţi avem abilitatea de a avea mâini extrem de lungi, spun eu în timp ce mă lupt cu fermoarul în faţa oglinzii şi David râde de războiul în care mă aflam, oh doamne.. Gropiţele..

- Lasă-mă să te ajut, îmi spune el în timp ce se apropie în spatele meu şi îmi trage fermoarul, îi puteam simţii respiraţia apăsată pe ceafa mea..

- Ăăă, îţi mulţumesc, îi spun şi mă întorc cu faţa la el...şi rămân blocată, pupilele lui erau dilatate, e ca o pisică privind jucăria ei preferată.

Doamne ce buze perfecte... Cred că acum chiar mi-ar trebui un duş cu gheaţă şi nu cu apă rece, mai bine zis cu cuburi de gheaţă, să îmi cadă în cap şi să mă trezesc la realitate. Bella, el e omul de al cărui suflet trebuie să protejezi. Mi-am imaginat cum o găleată plină de cuburi reci, înghețate a fost răsturnată în capul meu. Am făcut 2 paşi în spate şi am ajuns cu spatele de oglindă.