Nu vreu sa imi schimb viata

16 1 0
                                    

M-am hotarat sa ma intorc la familia mea, sunt inca un copil, imi e frica in lume...
Nu pot pleca asa la cine stie cine
Poate nici macar nu sunt parintii mei, vreau sa ajung la mama pentru a-mi povestii totul, maine la prima ora voi pleca spre ea...

Se face dimineata, iau trenul si intru in compartiment, sunt singura in vagonul meu deci am putut sa profit de liniste si sa atipesc.
Fara sa vrau am dormit mai mult decat voiam si m-am trezit cand trecusem de orasul meu, nu stiam ce sa fac, eram ingrozita, am iesit din tren grabita. Alunec de pe ultima treapta si cad in bratele unui tanar minunat cu ochii verzi si par saten inchis, il privesc adanc apoi ma ridic rusinata, el foarte politicos ma intreaba daca sunt bine si daca ma poate ajuta cu ceva. I-am spus ca m-am pierdut si ca vreau sa ajung in orasul meu, Dijon.

Nimic nu e intamplator, el mergea chiar Dijon deci s-a oferit sa ma duca acasa, eu nu am vrut sa ii accept invitatia dar nu s-a lasat pana nu am acceptat, intr-un final am plecat

CatherineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum