Catherine

Drumul spre casa

Ei bine nu as fii crezut vreodata ca exista asa zis-a "dragoste la prima vedere" dar uite, exista, si sincera sa fiu e minunat sa traiesti acest lucru. Acum sa va si povestesc de unde a inceput totul...
Am urcat in masina in spate, bineinteles, dar Sebastian m-a rugat sa stau cu el in fata, am acceptat. Mergem ce mergem si dintr-o data la radio este melodia mea preferata, "Just The Way You Are", incepem sa fredonam impreuna, ma rusinez si ma opresc. El da muzica mai tare si insista sa continuii spunand ca am o voce minunata, ma rusinez mai tare dar nu voiam sa-l refuz asa ca am continuat sa cantam... spre sfarsitul piesei aveam impresia ca timpul s-a oprit doar pentru noi, ma priveste adanc ca si atunci cand am m-a prins in gara... totul parea magic, dar acest moment a fost rapid spulberat de clacsoanele masinilor din spate...
Continuam cu drumul iar el pare sa fie foarte interesat de viata mea, imi adreseaza o serie de intrebari la care ii raspund fara vreo ezitare, pana la ultima care m-a facut sa-mi reamintesc de unde a pornit toata aceasta aventura...
-Deci, cum te cheama? Ma intreaba Sebastian
-Catherine, ii raspund uitandu-ma pe geam
-Ce nume frumos ai, pe bunica mea o chema asa... imi spune de parca acest nume nu i-ar fi adus aminte de un lucru prea placut...
-Imi pare rau...
-De ce? Nu e vina ta pentru ca te numesti asa, si mai mult de atat am iubit-o nespus de mult pe bunica mea, asa ca iubesc numele acesta.
        Rosesc, si incerc sa schimb subiectul...
-Cati ani ai? Il intreb eu destul de neatenta la conversatie.
-17, tu?
-Multi inainte! Eu am 16.
-Multumesc! La fel! Unde inveti?
-Din pacate nu merg la liceu deoarece parintii mei cred ca e in favoarea mea sa stau si sa invat acasa cu alti profesori.
-Aa... si, ce iti place sa faci in timpul liber?
-Ador sa pictez, imi place sa citesc si sa cand.Tu ce pasiuni ai?
-Imi place sa dansez, merg la un club de dans, dar imi place si sa pictez...
-Frumos, apreciez foarte mult dansatorii, eu nu am avut ambitia necesara sa ma apuc de dans.
-Sunt sigur ca te-ai descurca... nu e asa complicat. Am observat ca avem aceleasi gusturi la muzica...
-Da, ador melodia, ma bucur ca si tie iti place.
-Da, e foarte frumoasa. Totusi, de un lucru nu mi-am dat seama, de ce erai la Paris?
Am tacut, timp de cateva minute niciunul nu a mai spus nimic, el si-a cerut scuze si i-am spus ca nu are de ce, dar ca situatia e complicata si nici macar eu nu stiu ce cautam la Paris.
Mergem ce mergem si intram in Dijon, insista sa ne oprim la o cofetarie unde m-ar fi asteptat o surpriza...
Ajungem acolo, intru si vad o fata in fata mea, raman in stare de soc...
Sper ca v-am facut curiosi, ma voi straduii sa termin si urmatorul capitol cat pot de repede.