Mă lupt cu ceea ce nu văd .
Încerc să schimb ceea ce nu există .
Ceea ce vine din interior.
Nu vine în zădar .
Vine în ajutor pentru supraviețuire.
Sufletul se cere în păcat .
Iar viața îi respinge definitiv şi rece .
Păcate pentru păcătoşi pălesc poeții pietrele prin poezie.
De aici începe paralela vieții în care doar poeții resimt acel păcat înnăscut din pântec .
Ne bucurăm când ne trezim în fiecare zi.
Ne întristrăm când ne apucă nălucirea .
De ce ar fi aşa de greu de suportat tristeția sufletului muritor şi cald.
Fereastra vieții se deschide odată .
Şi se închide de mai multe ori .
Iar noi în zădar vrem să le deschidem .
Mai departe pentru ultima dată
se va scrie în carte.
