De ce trebuia să mori? De ce ai făcut-o? De ce nu am încercat măcar o dată să îți vorbesc? TE VREAU ÎNAPOI! Ar fi trebuit să-mi scrii, ar fi trebuit să ieșim, poate chiar să te duc la festivalul ăla pe care îl adorai atât de mult, și într-o seară, să te duc lângă lac, să-mi îngrop fața în șuvițele roșcate și să mă pierd în ochii tăi albaștrii, să-ți spun cât de mult contezi. Să îți spun că...
"Oh, pentru numele lui Odin, taci odată!"
Aud o voce groasă, totuși, venind de la o creatură ce pare a fi femeie. Privirea întunecată și înfățișarea o aduceau dintr-o altă dimensiune. Dar cum a ajuns aici?
"Gândurile tale m-au chemat aici. Încetează, serios. Sunt Hel, cunoscută ca și... Zeița Morții în Mitologia Nordică. Și am o ofertă de nerefuzat" , spune și în momentul în care ceasul era pe cale să anunțe miezul nopții se oprește din ticăitul continuu pentru a crea un moment de liniște prelungită.
"De ce aș face un pact cu tine?"
„Poți să taci odată și să mă asculți? Gândurile tale sunt motivul pentru care eu sunt aici, iar ea, e motivul pentru care acel ceas s-a oprit. Dacă nu îl opream acum ar fi ajuns în Helheim mai repede decât ar fi un pământean capabil să-și imagineze. Am soluția micii tale probleme. Pot da timpul înapoi cu 2 luni și să încerci să o recuperezi pe Riley din ghearele morții. De ce îți ofer această oportunitate? Păi... vezi tu, Helheimul e cam plin și m-am cam săturat de monotonie."
"Și ce se întâmplă dacă nu... "
Un râs ce pare ironic vine din locul în care stă Hel așezată. Nu am avut curajul să o privesc în timpul scurtei noastre conversații. E foarte... foarte frumoasă. Sau cel puțin jumătatea ei umană, căci cealaltă jumătate a trupului e cea care a adunat toate suferințele lumii. Dincolo de dulcea eliberare adusă de moarte mai e și partea asta, formată din cei care nu au curajul să se desprindă de lumea asta, oricât de haină sau vicleană e uneori.
"Dacă nu, ești captiv în lumea pe care eu o conduc, pe vecie, și... ei bine vei fi aproape de ea, dar nu o vei putea atinge sau vedea, nu îi vei putea vorbi o vei auzi doar, suferind, regretând ultima decizie, pentru o eternitate."
"Cei ce cred că iadul e plin de flăcări, se înșeală. Iadul e creat de propriile acțiuni, un loc în care lumina e tot una cu întunericul, în care nu te mai poți bucura de plăcerile lumești. E de neînțeles pentru un pământean, căci el calcă acolo abia după ce sufletul i se desprinde de trup, iar tot ce percepe omul ca suferință, o poate vedea ca suferință trupească."
Nu mi-a păsat nici de iadul s-ar fi deschs atunci în fața mea. Aș fi făcut orice pentru o zi cu ea, dar 2 luni! Nici măcar nu am stat pe gânduri. EA e cel mai important lucru în momentul de față și nu mi-aș fi permis să o pierd. Așa că am făcut ceea ce părea atunci corect. Am ales să fac un pact cu cea mai cunoscută înșelătoare, ce răpește până și sufletele celor mai inocente și nevinovate ființe, care abia au apucat să guste viața. Pentru RILEY.
CITEȘTI
Ultimele 2 luni
FanfictionAm fost răvășit când am aflat că s-a sinucis. Încercam să mă gândesc dacă aș fi putut face ceva diferit, dacă aș fi putut să o fac să se îndrăgostească de mine... În noaptea înmormântării, însă, m-am întâlnit cu însăși Hel, Zeița Morții, și am făcut...