Promisiunea

capitolul trei

Mă uit pe geam. Afară nu ninge,ploua. Am uitat sa îmi iau umbrela,dar oare Denis a luat-o?
Oare ce ora are? Îmi vin o mie de gânduri în cap,o mare parte din ele fiind despre Denis...profesorul preda ceva la tablă, dar nu acordăm atenție de mult. Este un om chelios ,de vârsta a doua ,înalt si slab. Țin minte că încă din primul an de liceu a avut ceva cu mine ,pe motiv că "învăț la toate materiile, mai puțin a lui". Anul acesta are alt lucru de care să se lege si anume faptul că am jucat în piesa aceea. Atuul său este umorul si face glume chiar reușite.
-Kripton,îl aud strigandu-mi numele de familie,la tablă!
Stau singur, în ultima bancă de la geam. Ceilalți nu se uita la mine,ci pretind că încearcă să rezolve problema.
De data asta însă nu mi-a dat nicio problema,ci m-a întrebat teoreme din clasa a șaptea.
-Ce legătură are?am întrebat cam iritat de situație,deoarece nu imi aminteam o boabă.
-Dacă ai fi fost atent la ce am zis până acum, ai ști!a zis tragandu-ma de urechi. Matematica e ca un lanț ;dacă se rupe o za  ,s-a dus toată treaba.
M-a trimis la locul meu spunandu-mi ca am luat nota patru.
Cum a sunat clopoțelul m-am îndreptat spre clasa lui Denis.
În școală noastră avem o regulă mai ciudată si anume: elevii nu au voie să intre în altă clasă înafară de cea din care face parte.
Pe hol o observ pe una din colegele de clasa ale lui Denis si o rog să îl cheme.
Stau în pragul ușii aștept ca Diana să îi transmită mesajul,dar primește un telefon. Mă uit la ceas si observ că este fără cinci minute.
Îmi ridic privirea si ce văd mă face să simt ceva neplăcut,ca un gol în stomac . O fata bruneta ,care presupun că este colegă lui de banca ,îl îmbrățișează strâns . Mă las purtat de instinct si intru în clasă . Îl iau pe Denis de mana si pornim la vestiare. Acesta se oprește pe la jumătatea drumului .
-Ce facem? Unde mergem?spune oprindu-se.
-Chiulim,îi spun scurt dandu-i la o parte suvita de par ce i-a căzut între timp peste ochi.
Acesta a oftat si a stat câteva secunde să se gândească,apoi a dat din cap afirmativ.
-Mă corupi,a zis în timp ce își lua rucsacul în spate.
Am fugit repede pe ușa din spate. Singura persoana care ne-a văzut a fost secretara, dar oricum nu i-a păsat.
-Bine ca exista o ușă din spate!spune Danis ușurat ca nu il va vedea nimeni si își va strica imaginea de copil cuminte.
- Da. Dar cu ce folos? Vom ieși pe ușă din fața.spun indreptandu-ma spre ea.
-Dar nu vreau să mă vadă profesorii ,spune uitandu-se în jos. As putea avea probleme...
Am oftat si mi-am dat hanoracul jos. I l-am pus peste umeri ,iar acesta mi-a arătat o privire nedumerită .
-Dacă îl porți nu te vor recunoaște,îi răspund simplu.
-Mulțumesc!spune îmbrățișându-mă scurt.
Am ajuns în fața ușii ce ducea spre libertate . Acum e acum.
Nici nu apuc să pun mâna pe clanță si o aud pe profesoara de franceza .
-Ce faceți aici? Nu aveți ore?spune enervată.
Sigur nu era enervata de faptul că noi chiulim, ci pentru că va trebui să ne mai țină si nouă morală după 4 ore de predat unor adolescenti puși pe glume. Nu era nevoie să mă întorc ,mi-o puteam imagina deja cu mâinile în sân și părul fiindu-i așezat intr-un coc aranjat. În plus,vocea sa era stridentă; ușor de distins.
Nu am mai așteptat să spună ceva , l-am luat pe Denis de mână, mi-am pus mai bine  ghiozdanul pe umar si am luat-o la fugă.
Nu m-am oprit până am ajuns în stația de autobuz. Cum am ajuns acolo a început să plouă.
-Să sperăm că nu ne va uda cărțile și caietele.
La acest comentariu mi-am rotit ochii . Îi pasă mai mult de niste cărți decât de sănătatea lui..stupid.
-U-um..dar unde mergem acum?a zis peste câteva minute de tăcere.
-Un loc important pentru mine.
Tot restul tipului petrecut în stație m-am uitat la mainile noastre încă împreunate. Nu i-aș fi dat drumul niciodată... Dar a venit autobuzul.
I-am zis lui Denis să ne găsească un loc și eu am plătit biletele. Ar fi protestat dacă ar fi avut bani la el.
L-am căutat cu privirea si l-am găsit discutând cu o bătrânică despre ceva ...păreau să aibă o discuție destul de intensă pentru că femeia gesticula si mimica fetei i se schimba de la un moment la altul.
Ajuns acolo o rog să se dea la o parte. Aceasta îmi aruncă o scurtă privire dezinteresată , apoi se întoarse la discuție. Denis îmi oferi doar o privire compatimitoare si se întoarse la discuție, mai mult obligat.
-Asculta, mamaie! Ori te dai , ori te dau eu cu forța!
Mi-am ieșit din pepeni. Masina pornise deja de cinci minute și eu eram încă un picioare. În plus,șoferul tipa la mine să mă așez.
-Copiii din ziua de azi . Nu au milă să lase o biată bătrână pe care o dor șalele să stea jos..
O aud bombănind în timp ce se mută de pe locul ei. Cat timp s-a mutat si pot sta lângă Denis, sunt fericit.
Peste câteva statii coboram si blondul mă oprește.
-Mergem la locul meu preferat.
Adaug un zâmbet și îl mângâi pe cap. Părul lui se simte așa moale . Mâna îmi e rapid data la o parte de ei. Ii arunc o privire nedumerită si îi văd obrajii schimbându-si culoarea.
-Nu mă mai trata ca un copil mic!
Sunt mai mare decat tine!zice bătând din picioare.
-Atunci nu te mai comporta ca unul!ii spun începând să urc scările blocului .
Acesta mă urmează. Când ajungem la etajul șapte ne oprim si eu mă aplec scoțând cheia de sub preșul de la intrare. Când descui un miros cunoscut mă invadează.
- Hai înăuntru!îl imping de la spate
A început să analizeze holul si privirea i s-a oprit la un tablou ce înfățișa un băiat îmbrăcat la patru ace ,dansând la banchetul de clasa a opta cu o fata cu un cap mai înaltă îmbrăcată într-o rochie neagra .
-Cine e aici?mă întreabă neluandu-si ochii de la tablou.
-Singura persoana care a crezut în mine. Singura persoana care nu m-a judecat . Singura persoana pe a cărui umar am plâns...ti-l prezint pe fratele meu, James . Cea de lângă el e sotia lui, Zoe.
-Si ei unde sunt acum?
-Nu se știe... Cu câțiva ani în urmă fratele meu a lăsat o fata însărcinată în ultimul an de liceu si a fost dat afară de părinții noștri. A trebuit să își câștige singur banii si a făcut un împrumut pentru a-și lua un apartament cu Zoe.  Când Zoe a născut,copilul era mort...iar la scurt timp a aflat că Zoe are cancer la sân. James nu avea bani pentru tratament si s-a băgat în ce nu trebuie să o salveze...a început să facă trafic de arme si droguri.. Când a strâns suficienți bani pentru tratament ,s-a hotărât să se ducă în Canada,la un doctor renumit,dar nu au mai ajuns niciodată la destinație. Avionul s-a prăbușit.
Un oftat scurt mi-a părăsit gura. Mi-am îndreptat privirea spre Denis ,care avea lacrimi în ochi.
-Hei,hei! Nu ai de ce să plângi. Nu plâng eu si plângi tu?spun luandu-l în brațe.
Nu a răspuns nimic,doar m-a îmbrățișat  tare. Îmi plăcea să îl văd așa...vulnerabil. Avea nasul roșu și o buclă aurie îi cadea peste frunte. Era frumos.
-Acum poate vrei sa îmi spui și tu ce ai pe suflet...
-Nu o putem lăsa pe alta dată?
-Nu ! Vreau răspunsuri. Spun sigur pe mine
S-a așezat pe un scaun din apropierea sa.
-Ia loc,e o poveste lungă!a spus bătând locul de lângă el.