Și chiar știai că sufletul tău moare?
Și chiar credeai că poți scăpa?
Ei bine, ființă muritoare
Nu-ți bate joc de viața ta.
Și stai acum să te gândești,
Oare, chiar mă doare?
Și-n trecut începi, privești
Că ai rănit un suflet,
Acum ți s-a întors destinul
Stai rezemat, mort în interior
Și urletul i-astupat de el, de chinul
Ce l-a simțit un suflet de muritor.
Și îți aduci amite,
Cum ea era a ta
Și dulcile cuvinte,
Deșarte, ea, numai ea
Le credea.
Și te-a iubit, tu, nemernicule
Dar n-a mai gândit
Că tu te-ai schimbat.
Căci i-ai luat sufletul.
I l-ai aruncat
Și ai zâmbit
Căci ea plângea.
Și, deși eşti nesimțit,
Ea chiar te-a iubit.
