FERICIRE SÂNGEROASĂ

Capitolul 2

Un sunet familiar îmi perturbă somnul și deschid ochii buimacă. Alarma afișează ora șapte, ceea ce înseamnă că e timpul să mă dau jos din pat. Opresc alarma și îmi închid ochii pentru câteva clipe. Când îi deschid privesc tavanul alb ce pare că nu a îmbătrânit nici măcar o zi de la plecarea mea de acum șase ani. Mă ridic în capul oaselor și îmi întind mâinile oftând dezamăgită. Arunc o privire asupra trupului meu și observ că sunt îmbrăcată cu aceleași haine ca și aseară. Imediat ce gândurile mi se limpezesc, toate lacrimile plânse cu o seară în urmă îmi invadează sufletul și mi-l îngreunează. Îmi duc mâna la piept și o las să se odihnească în dreptul inimii. Îmi cobor privirea și o lacrimă curge lin pe obrazul meu. O șterg cu dosul palmei  stângi și cu mâna dreaptă încă țintuită pe piept oftez dureros.

—Într-o zi o să te repare și pe tine cineva,promit!

Îmi aud tonul vocii care este însoțit de un ecou puternic produs de pereții goi ai camerei. Mă îndrept cu pași mărunți către ușa balconului și o deschid lăsând adierea vântului să îmi mai domolească starea interioară. Mă așez în genunchi lângă geamantanul negru și îmi odihnesc pentru un moment  privirea asupra lui. Trag de fermoarul acestuia și deschid geamantanul în căutarea cămășii albe. Îmi sare în ochi cravata albastră cu emblema liceului și scotocind la fundul geamantanului găsesc și cămașa. Îmi iau și o pereche de blugi închiși la culoare urmați de o pereche de șosete albe. Caut un prosop printre cutiile înșirate prin cameră și găsesc unul de culoare maronie. Îl iau în mâini și pornesc cu toate hainele spre baie.Dau drumul la apă și încep să mă dezbrac. Îmi privesc în oglindă trupul costeliv și părul roșcat îmi scoate în evidență clavicula și ochii de un verde smarald. Intru în duș și las apa fierbinte să îmi pătrundă printre pori. Îmi masez scalpul capului după ce torn două picături de șampon în palmă și las izul de miere să îmi pătrundă în nări. Îmi spăl trupul cu gelul de duș cu aromă de trandafir și înainte să ies din duș mă spăl și pe față cu apa fierbinte pentru a mă curăța de umbra lacrimilor plânse cu o seară în urmă.

Scutur picioarele ude pe prosopul pus pe jos și apoi îl ridic și îmi șterg picăturile de apă de pe trup. Îmi înfășor un prosop în jurul părului și apoi mă îmbrac cu hainele așezate pe cuierul din spatele ușii, iar mâinile încep să-mi tremure atunci când îmi îmbrac cămașa, în încercarea de a încheia nasturii. Înainte de a părăsi baia șterg cu dosul mâinii oglinda aburită și îmi privesc expresia obosită și tristă.

Cobor la parter și strig după mama, însă în loc de prezența ei dau cu ochii de un bilețel galben aflat pe ușa frigiderului pe care erau scrise următoarele cuvinte „Am plecat devreme astăzi. Succes la școală! Să mă suni dacă ai nevoie de ceva. Te iubesc! – Mama".

Mă doare sufletul știind că în ultimii șase ani ne-am oferit numai priviri trecătoare și poate câte o cină pe fugă. M-am distanțat atât de ea în ultima vreme și am senzația că eu sunt problema. Eu sunt cea care greșește. Dar vina se împarte de ambele părți și pe de altă parte ea muncește pentru a-mi oferi mie o viață mai liniștită, însă fără prezența ei aici degeaba există bani.

Mușc în fugă un măr lăsat pe masa din bucătărie și îmi dau jos prosopul de pe cap. Dau repede cu peria prin păr, iar apoi mă încalț cu ghetele cenușii, îmi iau jacheta din cui și mă îndrept către ușă. Iau cheile din cuiul aflat lângă ușă și o trântesc  în urma mea.

Strada e plină de frunze de toate culorile și cerul e cenușiu, împovărat de aerul tomnatic. Urmez același drum ca în seara trecută și ajung la poarta liceului pe care se îngrămădesc zeci de elevi. Dând să intru pe poartă mă ciocnesc de o fată cam de înălțimea mea și aceasta nu se obosește din a-mi aduce o remarcă urâtă.