Cap VII - Trecerea timpului

4 0 0
                                    

     Nu ma mai puteam la nimic . Am ajuns acasa cu ochii plini de lacrimi . Am jurat ca nu o sa mai plang, ca o sa fiu tare pentru parintii mei care acum nu mai sunt printre noi.
     Stand pe canapea gandindu-ma la ce voi face, am auzit soneria de la usa. ,,Cine putea fi '' mi-am spus eu in gand. M-am apropriat de usa cu o tigaie in mana. M-am dat in dreapta usii. Am deschis usa incet si am asteptat sa intre pe usa acea persoana, pregatit sa ii dau o tigaie in cap. Am auzit cu pasea incet. Cand a ajuns aproape de mine, am iesit de dupa usa cu tigaia ridicat. In urmatoare secunda, am dat drumul tigaii si am ramas incremenit cand am vazut cine era.
     Era Laura. Brusc, ochii mi s-au umolat iar cu lacrimi. Am luat-o in brate, dupa care mi-a spus ca a auzit ce sa intamplat la treatru. I-am spus ca nu msi vreau sa imi amintesc. Ce a fost, a fost. Acum trebuia sa nu ma mai gandesc la trecut, ci la viitor, pentru ca aveam saptesprezece ani.
     Am decis ca trebuie sa abandonez scoala ca sa ma pot angaja undeva. Mi-am amintit ca aveam cardul de la banca al tatei care avea dedtui bani ca sa ma pot pune pe picioare in viata. Laura a spus ca ma ajuta cu tot ce poate pentru ca stie cum este pierzi pe cineva drag tie. Ma invitat la ea acasa ca sa o cunosc pe mama ei. Eram flatat cand am auzit ca vrea sa ii cunosc ,,familia" ei. Cu toate ca tatal ei nu mai era, eu eram constient ca nu va stii niciodata prin ce trec eu, pentru ca ea mai o avea pe mama ei in viata, eu nu .I-am acceptat invitatia si am mers impreuna la ea acasa .

Asasinul din umbra ! Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum