Lasă-mă să mor!
În liniștea bătăii vântului,
Cu inima flămândă și însângerată,
Cu sufletul lăcrimat și fără suflu,
Cu gheață pe mâini și crengi pe obraji.
Fața palidă și frunzele umede ce-mi țin de cald,
Iar păianjenul pădurii mănâncă din rana ce-mi doborâse inima.
Și viața plecase din mine,
Tot ce rămăsese era RUINĂ.
