Impotriva dorintei

Doi

Mary-Ann se simtea vinovată. Îl mințea pe Nikos,  care astepta de la ea mai mult decât se simțea capabilă sa-i ofere. Dupa ce cunoscuse adevărata pasiune în brațele lui David Latimer, un pirat de un farmec irezistibil, nu credea că mai este în stare să dăruiască cuiva ceva.
Furată de gânduri, nu observase silueta nemișcată de lângă ușa. În semi-întuneric, ochii bărbatului  ( de un gri metalic ) străluceau ca tăișul unei lame.
- Ești gata, iubito? Șopti Nikos
În loc de răspuns, ea îl strânsese cu putere de mână. Mai avea cum să se răzgândească? Putea să distrugă fericirea atâtor oameni numai pentru că cel care o părăsise cu șase ani în urmă o fixa cu o privire în care se amesteca și ura , dar si durerea? Abia dacă auzi aplauzele de după anunțarea logodnei. Nu-şi putea desprinde privirea de pe chipul bărbatului, care devenise, brusc, foarte palid.
Dansul începuse din nou. Nimeni nu părea sa fi observat ceva.
- Nikos, murmură ea, aşi vrea sa iau puțin aer...
- Vrei sa vin cu tine?
Pe chipul lui mai plutea inca un suras de multumire. Era clar ca nu se astepta la un refuz.
- Nu, raspunse ea repede, dezamăgind-ul.  Nu, mulțumesc, reluă pe un ton mai blând, când îi văzu chipul uimit. Mă întorc într-o clipă.
Și se grăbi spre terasă. Departe de mulțimea gălăgioasă, Mary-Ann încearcă sa nu se mai gândească la nimic, străduindu-se doar să-si domolească răsuflarea scadată. În ciuda eforturilor, mâinile îi tremurau în continuare.
Aerul curat și zgomotul valurilor lovindu-se de țărm reuşiră să o calmeze. Întotdeauna marea avea un efect benefic asupra ei. . .
Cu șase ani în urmă, ascultase zgomotul mării în noapte împreună cu David. Pe plaja întunecată, îi legase aceasi melodie. El adormise în brațele ei, iar Mary-Ann își amintea cum îi mangase prelung părul , obrajii, fără să-l trezească, de parcă ar fi presimțit despărțirea...
Într-adevăr, el o părăsise și iată că astăzi revenea, după șase ani de tăcere, chiar în seara logodnei ei.
- Nu! Spuse ea cu voce tare.
Deodată, simți ca i se oprește respirația. Încremenită, nu-şi putea desprinde privirea de la bărbatul care tocmai deschidea ușa balconului. Făcu un pas înapoi, încercând disperată să se ascundă în întuneric.
- Bună seara, Mary-Ann!
Vocea îi era neschimbată. Trecuseră șase ani, dar, cu toate acestea, ea îi recunoscu vocea imediat. Era mai groasă și mai plăcută și căpătase un timbru scăzut. Era dureros de cunoscută și venea direct din amintirile ei. Cuvintele lui se auziră atât de clar în noapte, încât nici nu-i venea să creadă că se află din nou în fața ei. Era ca și cum toți acești ani nu ar fi existat niciodată.
Nici timpul parcă nu trecuse peste el. Nu îmbătrânise deloc. Doar ridurile aflate de fiecare parte a gurii îi ofereau un plus de atractivitate. Trupul lui bronzat părea mai robust, demnă de invidiat. Toate aceste transformări îl făceau și mai seducător.
Dar cava mult mai profund se schimbase în privirea lui. Ochii, de un verde-gri sumbru, reci și nemiloși,  aveau culoarea oceanului în nopțile de furtună .
Ea simți o căldură în stomac și ameți, de parcă ar fi sorbit o înghițitură din cel mai tare coniac. O ceață stranie părea să-i acopere vederea, astfel încât totul în jurul ei se șterse și se tulbură. Numai pe David îl vedea surprinzător de limpede.
- Ce faci aici? Întreabă ea.
Încremenită în fața lui, Mary-Ann încearcă cu disperare să-şi ascundă tremurul vocii.
- Ce vrei? E o seară privată și mă îndoiesc că ai fost invitat.
Un mușchi zvâcni pe chipul lui, dar își ascunse imediat mânia.
- Nu, Mary-Ann. Nu am fost invitat, dar trebuia să vin. Voiam să știu adevărul despre tine și  Halkias. Acum nu-mi mai rămâne decât să te felicit...
Deși chipul lui era răvășit, în glas nu i se mai simțea nici cea mai mică urmă de mânie.
- Mulțumesc. Iar acum poți sa pleci, îi spuse dintr-o suflare.
În ochii ei verzi, se amestecau teama și neîncrederea. Era silită să recunoască faptul că acest bărbat continua să exercite asupra ei o atracție ce nu-şi pierduse puterea, în ciuda timpului scurs între ei.
- Nu ai de ce să mai rămâi..., mai adaugă.
El rupse o crenguță dintr-un copac din apropiere și începu să-i desprindă frunzele una câte una, lăsându-le să cadă pe terasă. Pe chipul lui nu se putea citi nimic.
- Te-ai schimbat, rosti el cu ironie în glas. Familia Halkias trebuie să fie încântată văzând ce influență ai avut asupra fiului lor... Iar tu, se pare ca te simți între ei ca peștele în apă...
Mary-Ann era revoltată. Cu ce drept venea acum, după șase ani, să o judece, să-și bată joc de viața ei , bună-rea, așa cum era?! Reuși să-și stăpânească furia și să-i răspundă pe același ton ironic:
- Ai putea să păstrezi pentru tine astfel de observații, care pe mine mă lasă rece... În schimb, ție ar putea să-ți îndulcească amintirile... Și acum, ai de gând să pleci sau trebuie să chem paza?
Stăteau față în față. Privirea lui era atât de fierbinte, încât ea trebui săse uite în altă parte, altfel o topea. Însă, râsul lui ironic o făcu să-și ridice capul.
- Și ce le vei spune, frumoasa mea? Că fostul tău iubit a venit să te vadă ultima dată? Imaginează-ți ce șoc va avea viitoarea ta soacră...
De furie, Mary-Ann își mușcă buzele până la sânge. Altădată ar fi dat orice numai să-l audă spunând că dorea să o vadă... De ce revenise tocmai acum când reușise să-şi găsească echilibrul? Nu putea să-l lase să-i tulbure din nou viața, după ce o părăsise o dată! 
În tăcerea ei prelungită, David părea că îi ghicise gândurile, căci un surâs îi încolți pe buze.
- Nu am venit să te recuceresc. Aș avea nevoie de mult mai mult decât acest costum stupid, pentru a-ți fi pe plac. Voiam numai să știu ce se ascunde dincolo de această aparență strălucitoare...
O analiză apoi cu atenție.
- Ești toată numai flacără și pasiune, nu-i așa? Poate că ar trebui să-l avertizez pe bietul Nikos  că oricum îl vei părăsi și că, iubindu-te, își va transforma viața în infern! Ca și mine...
Apoi, își trecu nervos mâna prin păr și închise ochii, de parcă ar fi vrut să scape de prezența femeii.
- Într-adevăr, nu trebuia să vi, reluă ea. Mă voi căsători cu Nikos și nu am nici cea mai mică intenție să-l părăsesc.
- Te-a cumpărat prea scump, nu-i așa?  La un preț pe care eu nu l-aş fi putut plăti tatălui tău.
Mary-Ann își reținu cu greu un protest, mulțumindu-se să-l privească cu dispreț.
- Admir talentul tău de actriță, continuă el nemilos. Nimeni n-ar putea spune că nu-l iubești și că logodnica ideală poate ascunde o altă femeie... Cea care a petrecut o noapte pe plajă în brațele unui alt bărbat... O noapte cu lună plină...
- Taci! Îl întrerupse ea. Nu vreau să-mi amintesc nimic!
Mary-Ann începu să tremure.
David o trase cu brutalitate spre el și o strânse în brațe, sărutându-i pasionat părul în nuanțe întunecate.
- Dar eu îmi amintesc, Mary-Ann... Și încă de prea multă vreme...
Își sprijini obrazul de al ei.
- Doamne, ce crudă poți fi, micuța sirenă! Șopti el.
Cum putea vorbi așa? Doar el fusese cel care o părăsise odinioară!
Numai ea avea dreptul să sufere retrăindu-şi amintirile... Dar nu mai avu vreme de indignări zadarnice. David îi zdrobea cu furie buzele, iar violența pasiunii renăștea în ea toate amintirile unei iubiri care nu murise încă. În mai puțin timp decât îi trebui creierului eu să înregistreze ce se întâmplă, limba lui era în gura ei,  explorând-o iscoditor. Cu ochii măriți de uimire, putea să vadă peste umărul lui sala în care avea loc serata. Invitații și chelnerii se mișcau în jurul unei mese lungi, minunat aranjate, în timp ce viitoare noră era îmbrățișată cu pasiune de un bărbat pe care ei nici măcar nu-l cunoșteau.
Mary-Ann încearcă să se opună valului de emoții care o cuprinsese.  Nu voia cu nici un preț să-i arate ce mai simțea încă pentru el.
Exact în acea clipă, David se desprinse din îmbrățișare și făcu un pas înapoi.
- Oh, Doamne! Am uitat de Halkias! Doar a plătit așa de scump păpuşica asta inertă!
Vocea lui era dură și plină de răutate. Luată prin surprindere, Mary-Ann fu aproape zdrobită de durere.
- Ce joc e ăsta, Mary-Ann?
Tânăra fu pe punctul de a-şi pierde cunoștința. Închise ochii și simți mâinile lui ferme și tandre, în același timp, așezând-o pe o bancă de piatră. O clipă mai târziu era din nou singură...
- Mary-Ann, iubita mea, cum te simți? N-ar fi trebuit să te las singură...
Vocea neliniștită a lui Nikos fu acoperită de glasul puternic ai tatălui său.
- Nu-i nimic, Nikos. Sirena noastră nu-i obișnuită cu noile ei picioare și cu șampania... Fără a mai pune în socoteală și Salmagundi!
Înconjurată din nou de cei apropiați , Mary-Ann încearcă să-și adune puterile. Nu reuși însă să se ridice și se prăbuși iar pe bancă. Nikos se grăbi să o ajute.
- Condu-o pe Mary-Ann acasă, spuse papa Halkias cu o voce blândă, dar hotărâtă. Are mare nevoie de odihnă.
Apoi o sărută părintește pe frunte.
În mașină, Mary-Ann se simți mai în siguranță. Era încă palidă, dar întunericul o ajuta să-și ascundă tremurul. Papa Halkias fusese atât de delicat ca nici măcar nu încercase să afle ce se petrecuse pe balcon. Nici Nikos nu o întrebă nimic și îi aprecie discreția. Cu tactul lui obișnuit, era mai preocupat de starea ei decât de motivele care o provocaseră.
- Te simți mai bine acum, iubito?
Oprise mașina în fața casei ei și, răbdător astepta un răspuns. Zgomotul tot mai îndepărtat al mării și penumbra liniștitoare din mașină o calmaseră. Mary-Ann şe întoarse cu fața spre el.
- Da, mulțumesc... Îmi pare rău că ți-am stricat seara...
Nikos luă o figură dezamăgită.
- Vrei sa spui că, de fapt, n-ai intenționat să mă atragi aici, singur, cu tine? Dar, iubito, nu am dr gând să te las sa pleci așa repede!
Se aplecă spre ea și o sărută ușor.  După izbucnirea pasionată și violentă a lui David, Nikos o învăluia cu o tandrețe simplă și cu mângâieri ușoare. Cu degetele lui fine îi cuprinse chipul în palme, și-i  spuse:
- Ar fi bine să pleci cât mai repede!
- De ce?
Lui Mary-Ann îi făcea bine apropierea bărbatului de lângă ea. Își sprijini capul de umărul lui.
- Credeam ca ai fost crescută într-o mănăstire, reluă el.
Ea își plecă privirea și, cuprinzându-i mâna, șopti :
- Ne vom căsători curând,  Nikos. Am încredere în tine și nu mi-e teamă...
- Dar poate ca mie îmi este teamă de tine, îi răspunse el zâmbind.
Inima ei tresări. În fața lui Nikos, i-ar fi fost mult mai ușor să se poarte ca o soră și nu ca o viitoare soție. Când închise ochii, imaginea lui David îi apăru înainte. O alungă repede și își stăpâni un oftat adânc.  Deschise ochii surâzând.
- Nu trebuie să-ți fie teamă, spuse ea dintr-o suflare, strecurându-şi degetele sub țesătura mătăsoasă a cămășii lui Nikos.
- Mary-Ann, mă iubești?
Ea își dori cu disperare să-i poată răspunde da. Îl va iubi, oare, vreodată cu patimă? Poate că, după  atâta suferință, nu mai era în stare să iubească...
- Eu... Nu știu...
Clatină speriată din cap și ochii i se umplută de lacrimi. Cum îndrăznise sa dea astfel de răspuns omului cu care urma să se căsătorească? Îl privi cu teamă, așteptându-se ca el să fie jignit de cuvintele ei. Însă el îi zâmbea tandru.
- Ești adorabilă, draga mea! Nu îți cer să mă iubești cu patimă. Ești încă atât de tânăra!
O strânse în brațe și îi șopti la ureche:
- Te voi învăța eu ce înseamnă iubirea, Mary-Ann. Îți promit.  Dar mai târziu, adaugă el râzând. Acum fugi acasă!
Mary-Ann își mușcă buzele, dar nu avu curaj să-i spună despre legătura ei cu David. Nu povestise nimănui nimic și păstra această amintire ca pe un secret ce se cere uitat.
Îi ură noapte bună lui Nikos, coborî din mașină și se îndreptă spre casă. Epuizată din cauza atâtor emoții, urcă direct în camera ei. Se dezbrăcă în grabă și adormi imediat ce așeză capul pe pernă.
Se va gândi mâine dacă și cum va trebui să-l evite pe David... Acum era logodnica lui Nikos Halkias și, în viața ei, nu mai era loc pentru care -odinioară - îi furase inima.