Doar tu

Tu eşti?

Era firg. Simţeam aerul rece până în măduva oaselor. Străzile pustii spuneau că este trecut de ora 11. Numai eu şi cu mine însămi bântuiam prin periferia oraşului. Abia aşteptam să ajung în locul nostru. Aş fi vrut să îl mai pot atinge măcar o singură dată, să îi mai pot simți parfumul său puternic imprimat pe linia gâtului şi să mă lăfăi ca un pui de pisică în brațele sale puternice. Dar nu mai este, nici Dumnezeu nu mi-l mai poate aduce înapoi. Pentru el, pentru noi a fost prea târziu. Îmi revin din haosul gândurilor mele când ajung în fața uşii casei pusti. Casa aceasa care odata era plină de iubire, veselie...de noi. Strâng cu putere clanța uşii şi dintr-un suflu intru înauntru trântind uşa în spatele meu. Peisajul obscur ce mi se învăluie în fața ochilor aproape mă pune în genunchi şi mă chinui din toți rarunchii să rămân pe poziție, lacrimile îmi curg şiroaie pe obrajii inghețați, iar buzele îmi tremură sparte. Totul era dărâmat de timp şi totuşi...parcă nu părea atât de răvăşit pe cât mă aşteptam. Cu paşi nesiguri inspectezi camera.Biroul plin de cărtile pe care obişnuiam sa le citesc împreună cu cafeaua în fiecare dimineață părea burduşit. Atentă, mă aşez pe micul scăunel şi răsfoiesc câteva pagini dintr-o carte, apoi o văd, printre zecile de cărți aruncate, una dintre ele îmi atrage atenția. "Nuntă în cer" era cartea pe care o citea in mod repetat spunând " Omul ăsta are atâta dreptate în tot ceea ce spune, nimic nu este la întâmplare iubito! ". Pufnesc la amintirea asta şi încep să răsfoiesc paginile învechite de timp ale cărții. Nu-mi ia mult să observ că anumite cuvinte sunt încercuite. Un "nu", un " mă", "aşteaptă". Răsfoiesc din ce în ce mai repede paginile sa văd cuvintele încercuite. " uita"," iubto"..toate astea trebuiau să  însemne ceva. Recitesc din nou si din nou şi un fior mă cuprinde brusc când descifrez " Nu mă uita. Aşteaptă-mă iubito".
-Este imposibil! Am rostit cu voce tare.
-Totul este cu un motiv iubito...