Răsunet în pungă

Prea timp

Am scris trei rânduri despre tine, pe când timpul îți mânca șunca din buzunar și ți-o punea la loc, în celălalt. 

Agățam piruete de ploaie-n cuier, înmuiate-n pietriș și inima-mi stătea-n gât, în apă și-n mine

aveam în minte multe sinapse de dat, de luat, de împrumutat prin mine, cu tine.

Stăteai rostind baliverne, personalitatea-ți încă miroase pe mine a procariote și-a câmp, heroglife, semafoare defecte, asfalt și cer e tot ce-ți vede nervul optic verde.

Mersul tău îmi ronțăie puterea, rămân fără pic de leșin când privirea ți se rătăcește-ntr-o zare în care kilograme de jenă păcătoasă mor pe ascuns.

Atât de plină e marea, atât de goală e luna.. și-atât.

Vertebre stau pe tine, fac cercuri și scufundări în apus. Toate stelele ce ți-au căzut vreodată-n păr coboară acum sub apă, peștii fac plapume-n alge, iar tu mi te-ascunzi dedesubt.

Te-ai rătăcit fugind sub apă și gleznele-ți fug pan' la mine, te-ai dus. În nebunia mea de-ai intra o dată.. - Dar ieși din balta ta nămoloasă, suferă o secundă am spus.

Inconștientul îmi urlă sub pleoape și sparg ore de gheață și amorțire-n mine-mi-aduci.

Mai stai o secundă, poate două sau cât a trecut de atunci? Doi metri de timp, două duzine de minute și tu nu-nțelegi, nu vezi, nu simți prin mine, 

Nu numai timpul, dar și trupul tău și cu tine v-ați scurs.