Răsunet în pungă

Astral

Am stat de vorbă într-o felie de clipă, cât putrefacția seducea vieți noi spre a se naște

căci doar psihozele sorb cu paiul timpul, 

sensul vieții e căutat de alții, libidinos, în coadă la moaște...

Nu mă suprapun zloatei căci acuzațiile polare răcesc doar atmosfera din sală.

Peștii nostimi, burtoși, compun poezii ude sub stâncă, jivinele

ne tratează cu jumătate de falcă, jumătate de parte dorsală.

Ești efemer, un ostatic condamnat morții, o simplă pulbere de oase în viscerele sorții.

Stinge-ți existența

sub luminiscența lunii pline ce reflectă o istorie-n mare

Privește-mă în vene, în oase, în speranță, în tot praful de stele închiriat pe mine

ce-l returnez universului cu dobândă 

și minte-mi toate astrele ce au murit pentru o altă existență profană.

Minte-le că au murit zadarnic și sporii lor solitari au născut bestii, nu o specie umană.

Suie-te pe același drum cu cerul și citește-ți constelațiile în luciul crabilor, nu fi descântat cu mir pe frunte de zei,

nu-ți scălda existența în rugină și smoală, nu îți îmbăta sufletul cu praf de pușcă

scântei.

Cine pretinde a înțelege tot ce nu e de înțeles, acela e lesne smintit,

legat cu lanțuri în propria-i minte, înțelegându-i pe alții, 

ar putea prezice de ce e bestia bestie, iar sufletul uman neîmblânzit.