T.I.D

Capitolul 2

-Începutul lor-

Fata se trezi înecată în mirosul sufocant de medicamente pe un pat tare din metal. Își ridică capul ce încă o durea îngrozitor și-și văzu genunchii bandajați cu bucăți albe de pânză îmbibate în sânge. Privi o clipă prin camera largă apoi observă silueta zveltă a unei femei șatene venind încet spre ea.

- Cum te simți? Întrebă femeia aproape absentă, privind-o pe fată insistent.

Fata nu vru să răspundă. Încercă să se ridice din pat însă picioarele nu o țineau. Se uită o clipă la femeia din fața ei și schiță un mic zâmbet stâmb, apoi îi răspunde cu o voce răgușită la întrebare.

- Mai bine. Însă ce caut eu în locul ăsta?

Femeia se uită cruciș la ființa stângace pe care doctorul o rugase cu o seară înainte s-o păzească.

- Nu-ți mai aduci aminte!? Oricum erai destul de beată când ne-am întâlnit.

- Eu? Beată?

Un singur lucru îi stagna în minte. Care dintre cei patru îi furase timpul? Putea fi oare doar una dintre pornirile ei răzbunătoare contra tatălui său, ori unul dintre distrugătorii ei chiar îi înlocuise personalitatea?

Stătu o clipă cu privirea ațintită spre capătul patului metalic, încercând să mediteze asupra timpului ei, însă degeaba. Singurul lucru pe care și-l amintea erau mâinile bastardului în negru ce o târâ spre pivnița întunecată a conacului. Zgomotul metalic al ușii de la intrare îi zgârie timpanele scoțând-o din transa de moment.

Își îndreptă privirea obosită spre trupul țeapăn al bărbatului ce stătea în ușă, scanându-l. Ochii mici, căprui, părul destul de lung cu reflexe albăstrui, postura impunătoare și hainele albe o făceau pe fată să-și înghită propria suflare. Îi era frică. Dintr-un anumit motiv, nestiut de ea, doctorul o facea sa se simtă stingherită. Își mută rapid privirea spre femeia ce-și aranja vehementă halatul alb.

- Doctore...Domnișoara s-a trezit! A spus femeia venind mai aproape de bărbatul ce se deplasă spre biroul din mahon din stânga camerei la fel de absent și aerian.

Bărbatul își ridică privirea din foile unui dosar aflat pe birou, apoi îi zâmbi detașat fetei.

- Zi-mi cum te numești și ce vârstă ai apoi voi începe cu câteva întrebări mai serioase.

Fata se fâstâci la început însă împinsă de femeia șatenă îi răspunse cu un glas stins, aproape ca al unui muribund.

- Dina Min. Douăzeci și doi de ani...

Femeia se uită circumspectă, făcând-o pe fată să se simtă stânjenită.

- Tu...nu cumva ai vreo legătură cu tipul ăla bogat care deține o firmă de avocatură? Dacă stau să mă gândesc e posibil să semănați...

- El...El e tatăl meu... A spus fata încet, plecându-și privirea obosită spre bara de metal a patului.

Șatena o privi șocată în timp ce doctorul zâmbea discret scanând chipul brăzdat de julituri al fetei.

- Să zicem doar că asta nu prea contează... Acum zi-mi ce-ți aduci aminte de aseară?

Copila se uită la el apoi la șatenă, coborâ cu privirea pe pat, apoi pe priveliștea de afară apoi cu voce tare îi dadu doctorului răspunsul.

- Nimic. Nu-mi mai aduc aminte de nimic. Singurul lucru pe care-l mai țin minte e întunericul din pivniță.

Doctorul se uită circumspect la fata ce stagna în nepăsarea ei obișnuită, apoi trânti dintr-o dată dosarele pe birou, făcând-o pe șatenă să-și întoarcă capul spre el.

-Răspunde-mi sincer, ce căuta fiica unuia dintre cei mai de succes oameni din tară în pivniță?

Fata tăcu, se dădu discret jos din pat apoi porni șovăit spre ușa metalică. Întrebările o incomodau, îi dădeau impresia că doctorul voia doar să-i afle secretele și să le folosească în scop propriu.

- Oprește-te! Vreau doar să știu!

Fata își întoarse privire în lacrimi, plină de durere și dezamăgire.

- Vezi-ți de treabă! Lasă-mă în pace...mârâi înfundat apoi dispăru pe ușa clinicii.

Doctorul rămase cu privire ațintită spre ușa metalică, înțepenit de vorbele fetei...

Nota autorului:

Un nou capitol, mai scurt si fara multa actiune deoarece nu am avut timp si nici inspiratie. Va pup si bye!