All I ask of you

All I ask of you (1)

Bunica mea imi spunea mereu ca nu exista iubire. Ca este doar o proiectie idealistica a oamenilor ca sa isi aline singuratatea. Pentru ca nimeni nu vrea sa fie singur. Banuiesc ca de asta ne este frica si de moarte. Unii oameni spun ca ne nastem singuri si murim singuri. Ca restul e doar o iluzie.

Dar niciodata nu am vrut sa cred asa ceva. Citeam foarte multe carti in care era descrisa aceasta...iubire. Si chiar imi ascultam prietenele care povesteau cat erau ele de indragostite de iubitii lor.

Nup, nu mi se intamplase niciodata. Asteptam si asteptam ca printul meu in armura stralucitoare sa apara pe calul sau alb. Chiar ajunsesem sa cred ca poate printul meu era redus mintal si nu putea sa citeasca o harta ca sa ajunga naibii la mine mai repede.

Si m-am lasat batuta. Am inceput sa cred ca poate eu pur si simplu voi fi unul dintre acei oameni care mor singuri cu zece pisici. Chiar incepusera sa imi placa pisicile.

Asta pana cand cineva mi-a schimbat total parerea.

Eu si mama mea tocmai ne mutasem in New York, deoarece ea gasise un loc de munca foarte bine platit. Era prima mea zi in clasa a 11-a. La un liceu necunoscut, cu oameni necunoscuti, intr-un oras necunoscut.

Tocmai iesisem din biroul directoarei. Ma uitam la orar, ca sa vad ce aveam urmatoarea ora. Ugh, istorie. Rataceam pe holurile scolii, incercand sa gasesc clasa, cand ceva mi-a atras atentia.

Un grup de baieti (din echipa de fotbal, daca e sa ne luam dupa haine) isi bateau joc de un baiat.

Era blond, avea ochii albastri si o privire ingrozita. Iar privirea aia ma scotea din sarite. Era terifiat de niste derbedei care nu aveau altceva mai bun de facut.

"Hei!" am strigat. Si-au intors toti capatanele sa se uite la mine. "Lasati-l in pace!"

"Aww, ia uitati, baieti. O bunaciune ii ia apararea ratatului!" a spus un tip saten.

"Eu sunt Derek. Iar tu esti...?" a intrebat, ridicand o spranceana si ranjind.

"Plictisita de tipi ca tine. Si mai nou, mai sunt si nervoasa." i-am raspuns facand un pas spre el, amenintator.

S-a uitat la mine si m-a studiat din cap pana in picioare. Ma dezgusta si ma speria in acelasi timp. Ugh, parca ma dezbraca din priviri. Incepusem sa regret pasul ala al meu, cand am auzit pe cineva strigand:

"Ce s-a intamplat, Derek? Nu-ti mai ajung fetele? Te-ai culcat cu toate si acum sari pe nou-veniti?"

M-am uitat in spate si am vazut un baiat brunet, cu un breton atat de lung incat abia puteam sa ii vad ochii, dar puteam macar sa imi dau seama ca erau albastri. Foarte albastri.

"Ciudatul, bunaciunea si ratatul. Ah, cred ca o sa ma apuc de scris un roman! Dar, ma rog, am treburi mai bune de facut." a spus Derek, luandu-si talpasita, iar gasca lui urmandu-l. Insa nu inainte sa ii puna piedica saracului baiat.

Cand am ramas doar eu si cei doi baieti, am decis ca ar fi o ocazie buna sa ma prezint.

"Umm...Buna. Eu sunt Kat."am spus.

"Mersi pentru ce ai facut. Nimeni nu are tupeu sa se puna cu Derek, in afara de Jace." a zis blondul, aratand spre Ochi-Frumosi.

Jace a dat din cap in semn de salut si a plecat fara sa mai zica nimic.

"De obicei vorbeste mai mult. Dar nu pe langa straini. Si apropo de straini, scuze ca nu m-am prezentat. Eu sunt Will." a zis, intinzandu-mi mana.

~~~***~~~

Am intrt in masina mamei si mi-am pus centura.

"Si...? Cum a fost prima zi i clasa a 11-a?" a intrebat.

"A fost okay."

"Stii ca mai dureaza ceva timp pana cand casa noastra o sa fie gata..." a inceput mama.

"Da. Vom sta la un hotel, nu?"

"Katherine, stii ca nu ne permitem. O veche prietena sta in zona si se pare ca a fost de acord sa ne gazduiasca o vreme."

"Ce?! Mama, nu putem pur si simplu sa invadam casele oamenilor! Daca nu are destule camere? Daca nu au mancare?!"

"Sotul ei detine o linie de restaurante, iar ea e designer vestimentar." a spus, ridicand o spranceana si inchizandu-mi gura.

Dar nu ma asteptam la asta. Prima chestie care mi-a sarit in ochi a fost piscina. Piscina aia uriasa! Dar casa...nu, era un castel. Doamne, cat de bogati erau oamenii astia?!

"Eu de ce n-am stiut de...prietenii astia ai tai pana acum?" am imtrebat-o pe mama si am izbucnit amandoua in ras.

Barbara (prietena mamei) ne-a intampinat, cu un zambet larg pe fata.

"Mary! A trecut atata timp!" a zis, in timp ce a luat-o in brate pe mama. "Iar asta trebuie sa fie micuta Katherine" a continuat, luandu-ma si pe mine in brate.

"John se intoarce diseara. Ah, sa va prezint copiii. Leah! Jace! Ben! Coborati!"

Jace? Hmm...se pare ca era un nume destul de raspandit.

Prima care a coborat a fost o fata blonda, cu ochi caprui de vreo sase ani. Ea banuiesc ca era Leah.

A venit imediat la noi si ne-a imbratisat, incepand sa vorbeasca despre unicornul ei zburator.

Ben a fost urmatorul care a coborat. Avea parul saten (da, avea breton, dar macar ii puteam vedea ochii!) si ochii surorii lui.

A salutat-o politicos pe mama si mie mi-a aruncat un zambet cuceritor. Hmm...

O privire si am inghetat. Ochi-Frumosi cobora nepasator scarile, fara sa se uite la noi.

Cand si-a ridicat in sfarsit privirea din pamant, expresia lui o oglindea pe a mea. Era impietrit.

"Tu?!" am intrebat amandoi in aceelasi timp, socati.

~☆~♥~☆~

Hei, hei, hei! Asta e primul capitol. Sper ca va place. Sper. Asa ca lasati un comentariu, votati....invitati-ma la o petrecere in pijamale?? Pupiiici :*