smoke✔

epilog

...toată viața mea am sperat că moartea va sta cât mai departe de mine și îmi va permite să mă bucur de scurtul timp pe care l-am primit. am crezut mereu că atunci când va veni mă voi lupta cu forța pe care ea o emană și o voi învinge. dar asta nu sună imposibil pentru că deja este.
după multe nopți grele, cu picturi triste ale lacrimilor pe pielea mea albă ca varul, după ce speranțele m-au părăsit, David a intrat în viața mea cu "piciorele pline de sânge". Bunica obișnuia să spună asta despre bunicul meu drag, l-a cunoscut în război, el era pe moarte, iar ea trebuia să aibă grijă de el; soarta i-a apropiat și le-a oferit sentimente incomensurabile pe care să le poată împărtăși.
David a fost ca o pată neglijentă de lumina, a apărut atunci când trebuia și nu m-a părăsit de atunci. țin să cred că noi am fost singuri care uitaseră că moartea ne mai poate despărți, eram atât de orbiți de dragostea pe care o împărtășeam.
în seara aceea amândoi ne-am pierdut în neant și totuși sufletele noastre au rămas împreunate și nu și au dat drumul nici astăzi.