Tocilara

25

-Este vorba despre Agnes.spune mama și la auzul cuvintelor ei simt cum un tsunami de lacrimi mi se preling pe obraji.

    Merg spre un scaun și mă așez jos.Adrian vine spre mine și mă ia în brațe.După care eu spun:

-Și în ce stare e?
-Deocamdată este în operație, nu știm nimic.spune tata,iar eu încep din nou să plâng.

   Nu o pot pierde,ea e tot ce mi-a mai rămas, a fost cu mine încă de când aveam 5 ani și ea era foarte tânără și după ea nu și -a mai făcut o familie, a rămas lângă noi,pentru mine.
   Offf....Dacă Adrian nu ar fi lângă mine aş zice că sunt în iad.

-Iubito,liniștește-te!spune Adrian când vede că nu mă mai opresc din plâns.
-Da,o să se facă bine.spune mama.
-Și dacă nu se face bine?Hă....dacă o pierd?Ce o să mă fac?spun eu către ea.
-Noi vom rămâne lângă tine și îl ai și pe Adrian...spune tata.
-Da,dar ea nu o să mai fie.spun și încă câteva lacrimi îmi cad pe obraji.
-Nu gândi așa, iubito!O să vezi că o să se întoarcă la tine,nu o să moară.

          *****După 4 ore*****

   Au trecut 4 ore și nu am primit nici măcar un semn,fie el bun sau rău.Mă enervează ca nu pot să fac nimic pentru ea.
   Aștept, aștept și tot aștept și într-un final un doctor a venit spre noi și când ajunge în dreptul nostru spune:

-Am vești bune și vești proaste.Vestea bună e că operația a decurs bine,fără complicații.
-Și vestea proastă?întreb speriată.
-Vestea proastă e că.....că e în comă și că șansele să se trezească sunt de 15%.spune el și eu încep sa plâng.
-O putem vedea?întreb eu printre suspine.
-Doar unul dintre voi.spune el.
-Bine.spun stins și merg spre salonul ei.

     Intru în camera și o văd întinsă în pat și fiind palidă la față,asta facându-mă sa izbucnesc în lacrimi.
  Îmi trag un scaun și mă pun lângă ea luându-i mâna întra mea.

-De ce?De ce îmi faci asta Agnes?spun eu.De ce vrei sa mă părăsești?spun și din ce în ce mai multe lacrimi mi se preling pe obraji.Te rog,te implor,trezește-te!!
 
    Mă doare,simt cum o bucată zdravănă din inima mea s-a spart în mii de bucățele. O vreau înapoi, sa mă strângă la piept când mă doare ceva sau când sunt supărată.Pentru mine ea a însemnat mai mult decât o servitoare,ea era o parte din familia mea,din inima mea,din viața mea,ea știa tot despre mine și nu pot concepe pierderea ei,nu îmi văd viața fără ea,e ca a doua mea mamă,de fapt mi-a fost mai aproape ca propria mamă.
    Uitându-mă la ea și plângând gândindu-mă la cât a însemnat și înseamnă pentru mine,aparatul scoate un sunet ciudat și o linie dreapta predomină pe ecranul aparatului.

-Agnes!spun începând sa plâng și mai tare.Te rog nu mă lăsa!spun și ies din salon fugind spre cabinetul medicului.

    Îi spun ce s-a întâmplat și fuge cu încă câteva asistente acolo,iar eu mă pun jos și încep sa plâng.Adrian mă ia în brațe și așteptăm. Îmi doresc atât de mult ca doctorul să iasă din salon și să ne zică că și-a revenit și ca e bine,dar asta e imposibil,nu?Gândindu-mă la asta alte zeci de lacrimi mi s-au prelins pe obraji acum roșii.

   După ce am așteptat câteva minute,doctorul iese și spune:

-Îmi pare rău, dar pacienta a decedat.la auzul cuvintelor lui încep să plâng și mai rău.
-Nu,nu,nu......spun eu și dintr-o dată totul devine negru.

Perspectiva lui Adrian

   După ce doctorul a terminat de zis tot o observ pe Lara cum spune de câteva ori "nu" și după cade,dar eu o prind înainte ca trupul ei firav să facă contact cu podeaua rece.
   O pun pe o targă și îl las pe medic sa își facă treaba.
      Sper să nu pățească nimic rău,pentru ca nu știu ce aş face dacă pățește ceva.
   E atât de distrusă, oare ce nu știu din trecutul ei?Orice ar fi nu contează ,acum contează numai ca ea sa fie bine.
     Când o văd așa mi se rupe sufletul,îmi pare atât de rău pentru ce s-a întâmplat.
   Din gândurile mele mă scoate medicul care zice:

-Domnișoara nu are nimic, este doar slăbită.Se pare că moartea acelei femei a făcuto sa sufere foarte mult.
-Mă pot duce la ea?spun eu.
-Deocamdată nu,pentru că i-am administrat un somnifer,poate după acest somn se va mai liniști.
-Bine,mulțumim!spune mama Larei.

    După ce doctorul s-a îndepărtat m-am dus glonț spre salonul iubitei mele.

-Stai!spune mama Larei.Doctorul a spus ca nu poți să intri.
-Lasăl iubito,du-te!spune și tatăl Larei.

   Eu dau afirmativ din cap și intru în salonul razei mele de soare.
  Intru și o văd întinsă pe patul acela alb dormind,doarme așa frumos.Fără să mai stau pe gânduri mă întind lângă ea și o iau în brațe, după care adorm și eu alături de ea.

****************************
Perspectiva Larei

   Mă trezesc ținută în brațe și când ridic capul îl văd pe iubitul meu,mă ridic în șezut le marginea patului și pot observa cu ușurință o camera alba cu câteva aparate și atunci mi-am dat seama că sunt la spital și.......şi.......şi de Agnes....Deja simnt cum lacrimi mi se strâng în colțurile ochilor.

-Iubito?îl aud pe Adrian și imediat îmi șterg putinele lacrimi ce mi s-au prelins pe obraji.
-Da.spun eu aproape șoptit.
-Iar plângi?mă întreabă el.
-Nu.spun și fix atunci o lacrima mi-a părăsit ochiul drept.
-Off...spune și vine spre mine și mă ia în brațe. Te rog să nu mai plângi!Mi se frânge sufletul când te văd așa.
-Scuze,dar ea înseamnă mult pentru mine și nu pot concepe ca a murit.
-Iubito,acesta este ciclul vieții, nu îl poate opri nimeni.
-Dar ea nu era bătrână.
-Nu toți mor de bătrânețe.
-Știu, dar ea...ea e a doua mea mamă.
-Așa a fost,însă acum trebuie sa mergi înainte, cu capul sus și cu demnitate.
-Ai dreptate.
-Atunci mergem?
-Sigur,du-te tu,eu vreau sa merg la toaletă înainte.
-Bine.spune și mă sărută.

Perspectiva lui Adrian

   Ies din salon și când mă văd părinții eu spun:

-Cum se simte?
-Mai bine.spun și ei răsufla ușurați.

   Stau și o aștept și cum eu am mereu ghinion,spre noi vine .......

●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●

   Sper să vă placă!
Vă pup și va mulțumesc pentru susținere!

  Și vaş ruga să vă uitați și pe noua mea carte "Căsătorie impusă",vă mulțumesc anticipat,pupici!!😘😘😘😘😘❤❤