Silence ~volumul 1~

-Capitolul 2-

Ridic capul spre cer iar lacrimile îmi sunt uscate de soarele care bate puternic în fața mea. Mă ridic căci eram în genunchi și privesc în locul unde a ars ultimele amintiri cu cei doi care m-au dezamăgit.

Priveliștea era frumoasă dar neagră prin ochii mei care varsau apa tristeți. Parcă și copacii plîngeau cu mine atârnându-și crengile în stânga și în dreapta. Mă simt pierdută și într un fel prizoniera in tristetea care ma coplesea.

Strîng cortul și il bag în punga de rafie, strang biletul care mi a distrus viața și îl arunc cu ura cât de departe e posibil. Ies din locul unde campasem si ajung pe o stradă unde circulă ocazional masini trecând la fel de repede ca și gândurile mele, ca și amintirile mele care acum devin coșmaruri nesfârșite și nemărginite.

Soarele îmi bate îngrozitor de călduros în cap și parcă o insolație mă încearcă. Peisajul se vede tulburat în căldură. O mică adiere de vânt se joacă cu parul meu și continui să merg cu capul sus și fără ca lacrimile sa apară din nou.
Cu toate astea nu îmi vine să cred că cea mai bună prietenă poate deveni în cel mai scurt timp una dintre persoanele pe care nu vrei să le mai vezi. Iar el este un dobitoc care nu a avut curajul să îmi zică ce simte el de fapt și să facă asta unei persoane care ai iubito. Îmi doream să fiu acasă unde putem suferi în tăcere și unde puteam să fiu eu.

Oamenii care treceau se uitau cu dispreț la mine și încercăm să arăt că sunt bine. Dar nu eram și nici o mie de măști nu putea ascunde ce simțeam eu în aceste momente care cu timpul nu mă vor afecta chiar deloc din contră vor arăta cum m au făcut mai puternică.

La câțiva metri de mine zareste o cârciumă care cred ca zace acolo de multa vreme.Era o prostie daca nu ma opream,chiar am nevoie de o gura mare de apa ca sa imi potolesc setea.Nu imi place caldura so cu asta ies in dezavantaj.

Intru pe ușă darapanata și plec capul spre podeaua subreda si murdara.Mii de ochii se holbeaza la mine car eu ma musc de buza si incerc sa nu plang.Boschetari,carciumari,tineri,multi oameni care isi petreceau timpul aici fara nici o grija.Multi poate nu au muncit o data in viata lor,altii poate nici nu nu stiu de termenul ,,munca".Felul in care le curgeau balele,inafara de bautura,este scarbos,abia ce ma pot uita in jur.Altii zaceau pe podea ori din cauza baururii sau alti erau morti de la bataie.Nu este ceva noi pentru mine,caci ma duceam de multe ori sa il iau pe tata,tot ce vedeam era normal.
Mereu tineam capul plecat,cei de aici nu mai gandesc iar doar de la o privire de unghiul nepotrivit poate ajunge la o adevarata increierare.

-Scuze!Nu am vrut chiar imi pare rau!spune un baiat care a dat peste mine.

Nici eu nu-l vazusem pentru ca tineam capul in jos,nu avem cum sa-l vad.

-Nu-i nimic!spun eu.Nici eu nu te-am vazut!

Se asezase la o masa,iar eu ma indrept spre tejghea.Un loc la fel de subred ca toata cladirea asta,dar nu o puteai numi ,,cladire,,.

-Da-mi un pahar cu apa!spun eu.

Nu trebuie sa ii iei pe cei de aici cu frumosul,te iau de proasta.Trebuie sa fii dur fara ,,te rog,, si ,,multumesc,,pentru ei e doar un mod de a afla ca esti un om slab.

Iau paharul aburit si plec bând din el.

-Domnisoara!N-ai de gand sa platesti?spune barbatul.

-Pentru?spun eu facand pe proasta.

-Apa se plateste!zice el can neprietenos.

-Hai sa mori tu?!Pentru apa de la chiuveta?spun eu.

-Da-mi banii sau iti sparg paharul in cap!spune el.

-Hai sa o vad si pe asta!spun eu.

Imi smulge paharul gol din mana si tocmai sa-mi sparga capul cu el.