Te privesc din biserică și mă-ntreb...

1

Șușoteli pline de dispreț îmi turuiau în cap,până și râsetele micuțelor fete mă făceau să-mi ies din minți,să nu mai zic de ceilalți oameni care găseau în curtea bisericii un loc bun de bârfit și planificat unde vor devora grătarul de Paște,anul acesta.
-Măcar să am unde s-o îngrop părinte,la țară nu mai am groapă!Nu mai am,nu mai am,părinte!Și-ți jur pe inima mea că nu am un bănuț!
În zadar preotul Gheorghe îi comunica că biserica e la fel de săracă,Neacșu își plângea amarul morții frumoasei sale fiice,Geanina.
-Ce să facem,părinte?Îndrumă-mă!Nu mă lăsa și tu,părinte,fata mea merită măcar atât.Cât s-o mai țin..?!Are deja trei zile,copilașii s-au speriat de ea,nu mai intră nimeni în casă..
-Săracul Neacșu...șoptește o cucoană alteia.
-Eh,săracul!Cere bani bisericii,cine-a mai pomenit așa ceva?!Rușine să-i fie!Ruș-
-Vă rog să părăsiți curtea bisericii,dumneavoastră și toți ceilalți ce nu au nimic mai bun de făcut decât să judece într-un mod grotesc,ori să vorbească ceva fără rost.Să aveți o zi bună!
Vocea-mi era ca un clopot de răsuna moartea,de vestea întunericul,căci era vizibil de cum îi priveam rece pe toți și toți părăsiseră biserica,probabil bârfind și despre mine.Lumea asta...Doar pământul le astupă gura.
Rămăseră doar preotul și Neacșu,și eu.Mă întorsesem căci parcă mă încercau lacrimile la vederea omului care mai că era în stare să-și jupoaie pielea ca să aibă un ajutor...Nici păsările nu mai ciripeau,furaseră senitatea o dată cu durerea.Parcă primăvara asta nu mai era așa frumoasă,nu,nu mai era.Era începutul unui sfârșit ce se apropia încet.Îmi doresc sfârșitul aici,când curăț florile sau iau lumânările stinse.
-Haide să te duc acasă,Neacșule...Vedem noi ce facem,n-o lăsăm neîngropată...
Florile uscate ce le culegeam cu mâine tremurânde cădeau sub atingerea mea împiedicată;lacrimile îmi încețoșau de-a binelea ochii și oricât încercam să le șterg din ochi parcă se făceau mai multe.Din depărtare se auzea glasul rupt al lui Neacșu.Cânta.E lăutar,și-și cântă singur durerea uneori..dar acum o striga.
"Pământule negrule
Și tu,nesătulule
Pământule-ntunecos,
Tu mănânci omul frumos...."