O zi obijnuita de Duminică.
Să mă prezint.
M
ă numesc Mizumi Yamada, am 14 ani, locuiesc in Tokyo ,capitala Japoniei.
Sunt o fire calmă -deseori- dar pot la fel de bine să îmi ies din fire foarte ușor.
Sunt timidă și nu am prietenii.
De ce?
Sincer nu stiu.
Poate pentru că nu vreau,poate pentru că sunt perea timidă ca să îmi fac ,poate că nu vrea nimeni să vorbeasca cu mine,pentru ca sunt o ciudată sau așa mă consider eu.
În fine,nu știu,nu prea mă interesează,mă simt binișor în pielea mea,nu m-am plâns niciodată de mine și nu am degand să o fac acum pentru că este degeaba.
Să schimbăm subiectul.
Ce să mai vă zic despre mine?
Am ochii albaștri (de un albastru superb),părul îl am negru,nu sunt grasă,nu sunt slabă,sunt potrivită pentru o fată de vârsta mea,nu sunt înaltă dar nici scundă dar sa fie clar sunt în creștere,am un zâmbet superb (defapt asta cred eu) .
Cam atât despre portretul fizic.
Gusturi?
Pai ,stai să mă gândesc.
Nu știu ce sa va zic.Nu sunt prea pretențioasă și nici mofturoasă nu sunt.
Continuăm, IUBIT?
Nu am și sinceră să fiu nu visez după unul (încă).
Frați/Surori?
Ei bine surori nu,în schimb frați da,din păcate.
De ce ,,din păcate" ?
O poveste cam lungă.
Nu prea ne înțelegem sau cel puțin
E o situație destul de complicată ca să zic așa , a început acum mulți ani .
Frații mei au decis să plece , să se mute într-un alt oraș , mai exact în New York iar pe mine m-au lăsat , nu au vrut să mă ia , sub pretextul că ,, sunt încă mică''.
Motivul plecări lor nu l-am înțeles niciodată. Părerea mea era că vruiau să își studiile acolo, dar dacă era asta , de ce nu s-au mai întors până acum? Mai există oare alt motiv ?
Îi împiedică cineva sau ceva să se întoarcă?
Multe întrebări , fără răspuns .
Este ceva ce mie îmi scapă și indiferent de ce o fi , odată și odată tot voi afla , simt asta .
În fine , nu i-am mai văzut de atunci .
Vorbeam cu ei, recunosc , dar doru era prea mare la fel ca dorința de ai revedea, de a fi împreună și pentru mine nu era deajuns .
Plângeam zile și nopți întruna .
Îmi închipuiam că o să vină , că vor să mă ia prin surprindere , să îmi facă vreo surpriză , ceva de genu.
Aberam foarte mult , eram mică din cauza asta .
Odată, mi -au că o să vină , dar nu mi-au zis când , nerăbdătoare începusem să stau la poartă în fața casei să îi aștept până când m-am dat bătută și am zis că nu se mai întorc .
Cu timpul am încetat să sper că o să se reîntoarcă curând , am încetat să mai plâng . Am început să țin totul în mine , indiferent că știam că e mai dureros așa și că îmi fac mai mult rău .
Nu am mai vorbit cu ei . Nici la ora actuală nu mai vorbesc .
Pot să zic că le țin pică pentru că au plecat și m-au lăsat . Îi urăsc pentru acest lucru .Sunt supărată pe ei . Poate dacă aș' primi niște explicații care să mă facă să înțeleg toată situația ,poate i-aș ierta .
