Oamenii au demonii lor. Noi ii cream, noi le dam nume, iar atunci cand ei preiau controlul sufletului nostru tot noi ii intruchipam in realitate pentru a deveni palpabili. Oamenii sunt fragili, impulsivi, imprevizibili. Toti! Nu exista exceptie oricat de insensibil si pragmatic ai fi. Crezi ca tu nu ai niciun demon? Nu esti invincibil, intotdeauna exista ceva ce te doboara. Totusi, oamenii sunt si blanzi, calzi, binevoitori. Aceeasi oameni pot fi si periculosi, senzuali, ispite pentru cei slabi.
Viata poate fi asa cum ti-o creezi singur. Alege-ti credinta si urmeaza-o pana la capat. Nu te lasa de ceea ce iti place doar pentru ca nu se cuvine, sau nu face parte din vechiul tu. Elibereaza-te de lanturile responsabilitatii, fii mai presus de lume si lasa-ti demonii afara. Ai nevoie de asta macar odata in viata.
Demonul meu. Eu am mai multi demoni, ai mei sunt numerosi , dar ii tin sub control adesea prin a doua mea natura. Ma pot pierde usor daca ii eliberez, dar invat cum sa ii controlez si sa le las libertate fiecaruia in parte in cate un moment din viata mea. Nu am vrut sa fac asta pana intr-o zi. Atunci l-am intalnit. Acum scriu despre el deoarece nu exista noi, scriu despre el, apoi despre mine deoarece nu suntem un tot unitar, nu suntem unul. Suntem doua fiinte puse in balanta, suntem doua esente diferite ce se contopesc, nu suntem o singura persoana pentru ca amandoi suntem independenti, amandoi savuram libertatea desi diferit.
El e soarele la apus, mistuitor, puternic, coboara de pe bolta pustiind in jur, dar dispare spectaculos facandu-te sa vrei mai mult din caldura sa chiar daca aceasta te poate distruge lasandu-te lipsit de viata. Eu? Eu sunt soarele la amiaza care mereu a visat sa fie rasaritul. Nu apar si luminez natura, oamenii din jur, nu readuc viata dupa dezastru, eu doar exist. Mereu am stat acolo unde am fost pusa, nu risc, nu stralucesc, nu ies in evidenta. Nu am ravnit la Intuneric cum nu am ravnit nici la Lumina. Nu am corupt, nu am fost corupta. Daca m-am stins? Toti ne stingem cand suntem loviti cu arme grele nu? Am cazut si eu, apoi m-am ridicat sa raman si sa exist deoarece daca risc ma pot prabusi din nou. Sau asta voiam.
Apusul e frumos nu-i asa ? Chiar daca semnaleaza venirea Intunericului tot te atrage sa il privesti, tot te face sa iti doresti sa ii atingi caldura . Intunericul nu e lipsit de Lumina, nu e infricosator si nu are scopul de a distruge. Poate am iesit in evidenta, poate pentru o mica secunda am reusit sa fiu rasaritul si nu soarele de amiaza. Nu stiu. Dar privirea lui s-a indreptat spre mine.
El e Diavolul. Nu stiam asta pentru ca mi-a zis-o, ci pentru ca am simtit Intunericul din el, dar si increderea ca s-a nascut acolo si nu are nevoie de lumina pentru a straluci. Si el poate lumina. M-a luminat pe mine. Nu pur, dulce, iubitor, ci dur, direct si senzual, deoarece stia atat de bine ca de asta am nevoie. Cine a zis ca nu exista o stralucire aparte in bezna?
De ce scriu despre el? De ce nu il pastrez pentru mine daca ma incita atat de mult? Nu e Diavolul meu, nu imi apartine mie. El nu apartine niciunei femei. E o esenta zdrobitoare pe care nu o poti cuprinde doar tu, oricat ai ravni sa il incatusezi, sa il legi in Flacarile Iadului alaturi de tine pentru ca e insusi pacatul, nu vei reusi. El e mai presus de tine ca femeie, te vrea, te are, dar nu te acapareaza pe veci.
Nu imi apartine nici trup nici suflet, dar e totusi demonul meu printre atatea chipuri neinsemnate. Nu conteaza durata, nu vrem sa fie pentru totdeauna. E gustul imprevizibilului si al ambroziei ce le-a fost data odata doar zeilor . Oamenii inebunesc cand o gusta nu? Dar nu si eu. Eu iubesc multe lucruri. Iubesc viata, natura, familia, cartile, dar nu ma iubesc pe mine. Nu iubesc oamenii inafara celor inruditi cu mine. Oamenii nu merita sa ii iubesc cu ardoarea cu care as face-o eu. Nu-i nevoie sa fii diferit, cu cat esti mai rece cu atat iubesti mai impulsiv. Iti pierzi capul si nu conteaza limitele. Iubesti, daruiesti, schimbi si creezi de dragul acelei persoane. Dar ea distruge. Te face slab si te controleaza. Eu nu il iubesc pe el. Diavolul nu trebuie iubit, nu are nevoie de iubire, el are nevoie de stimuli, are nevoie de adrenalina, placere, cunoastere, dar mai ales libertate. Nu a cerut nicio clipa sa fie inteles si nu mi-a cerut inima.
In momentul in care s-a asezat langa mine in noaptea aia, nu a ezitat sa ma atinga. Nu a fost vulgar, nu a fost insistent, dar nu a avut nevoie. Trezise deja in mine interesul demult stins. Desigur ca nu i-am atras privirea prin farmecul meu deoarece nu am asa ceva si nu ma interesa nimic, dar totusi era acolo langa mine lasandu-ma confuza si dezorientata. Am actionat masinal intrebadu-l cum se numeste, dar nu am indraznit mai mult. Mana lui pe piciorul meu, ochii lui pe mine. Nu in jur, nu prefacandu-se ca nu stie ce face sau ca sunt o piesa de decor spre care se indrepta sa stearga praful. Era cu adevarat atent la mine. Prezentam un obiect de interes? Nu cred, dar el totusi se uita la mine si stiam ca vede ceva mai mult decat persoana singuratica din colt. Problema mea era ca nu stiam ce vede. In general nu sunt atragatoare, am o fata placuta fara machiaj totusi, iar sanii presupun ca sunt atat cat ar trebui, in schimb nu ma pot mandri cu o silueta de viespe sau un fund bombat asa ca nu eram obisnuita cu abordarile de nicaieri . Mai ales cu studiatul meu. Nu m-am victimizat. I-am permis atingerile deoarece imi placeau si banuiam ca nu il voi mai interesa dupa cateva ore. Nu eram ce avea el nevoie. Sau asa credeam.
Diavolul are un par ciocolatiu si rebel oricat ar incerca sa il aseze, moale la atingere, perfect conturat cu ajutorul instrumentelor de tuns. Sprancene hotarate ce sunt ca rama unei ferestre pentru ochii lui pe care nu poti sa ii citesti. Cand e langa tine mereu stii ce culoare au, dar incearca sa iti inchipui ochii aia, sa ii redefinesti in mintea ta in lipsa lui. Nu poti! Nu ii poti surprinde esenta oricat te-ai stradui. Zambetul e feroce. Nu e cald, nu are nevoie sa transmita caldura deoarece nu asta cere. E salbatic, cu o natura neimblanzita pe care cu siguranta nu o poate stinge ci doar ascunde. E si bland si natural uneori, doar ca e greu sa iti dai seama cand chiar ii face placere compania ta sau nu. E bun cu cine vrea, dar simti in el ca poate distruge pe cineva deranjant lui. Nu ii poti ameninta natura libera si nici nu indrazni sa o faci.
Ma atrage, ma excita si ma inebuneste adesea, dar intre noi mereu a fost un acord tacit despre ceea ce avem. Nu suntem impreuna, eu nu apartin lui, el nu imi apartine mie. Eu ies cu prietenii mei fara sa simt restrictii sau control, iar el isi pastreaza aventurile si placerile fara ca eu sa stiu mai mult decat alege sa imi spuna. Incredere reciproca? Nu stiu. Eu cred in ceea ce este si ceea ce simte fata de legatura noastra, cred in faptul ca nici el nu doreste imobilizarea sa in legaturi stranse, dar nu am incercat niciodata sa aflu ce crede el . Nu i-as face rau. Nimeni nu poate sa il raneasca pe Stapanul Iadului, iar eu nu as vrea sa fac asta. Se schimba multe la mine, dar niciodata nu am fost capabila sa fac rau. E singurul barbat care totusi mi-a citit dorintele si felul de a fi dincolo de suprafata mea de sticla. Cand totul se va termina nu ma astept la un pe curand sau la o revedere furtunoasa. Pentru noi nu exista decat ramas bun deoarece Iadul se va desparti in doua.
CITEȘTI
Devil
RomanceToata lumea vrea sa stie cum arata Diavolul. De ce sa nu intrii in Lumea Umbrelor cu mine si sa arunci o privire in mintea mea? Vrei sa cunosti demonul meu?
