flowers.

2

Iar ai plâns..
Şi eu nu puteam face nimic.. Mi se rupe inima că sunt atât de neputincios, dar așa a fost sâ fie.
Ştiu ca e greu, dar, repet, avem amintirile, avem pozele.

Mai ții minte a doua zi? Ziua în care mi-ai zis numele tău?

Era o zi posomorâta, soarele se ascundea speriat de tunete în spatele norilor ce acopereau cerul.

Uşa florăriei la care lucram s-a tot deschis de-a lungul zilei, eu tresărind sperând că eşti tu, dar era în zadar. Doar persoane trecute de vârsta a treia sau bărbați ce doreau să-şi surprindă partenerele cu flori. Oricine doar tu nu, iar speranța mea se năruia.

Se făcuse târziu, iar eu îmi strângeam lucrurile ca să pot pleca, dar atunci tu ai intrat în fuga.

- E închis, am zis nevăzând cine eşti.

- Uh, mă gândeam că înca pot cumpăra niste trandafiri..Îmi pare rau de deranj, voi pleca, ai spus sfios întorcându-te pe călcâie.

- Nu! am strigat. Rămâi. Am timp de un buchet, cred.

Te-ai întors şi mi-au zâmbit făcându-mi inima să bată de două ori mai repede.

Am înghițit în sec şi am luat un buchet de trandafiri, punându-ți-l în brațe.

- Cât costă?

- E din partea casei.

- Serios? Mulțumesc mult! mi-ai zâmbit dând să pleci.

- Stai! Care e numele tău?

- Colton, au spus zâmbind. Al tău?

- Jeff!

Colton... Pe atunci doar bănuiam că numele ăsta o să-mi schimbe viața.