Atracție

I

          Alarma îngrozitoare a ceasului meu sună în continuu. O opresc, întorcându-mă pe cealaltă parte a patului fâțâindu-mă până ce fac cunoștință cu suprafața rece și tare a parchetului. Sunt super stresată, având în vedere că azi este prima zi de lucru la cea mai mare firmă din L.A.  Este o firmă renumită în întreaga țară, chiar am fost surprinsă când am văzut că am fost acceptată. La interviu s-a prezentat o doamnă, mai la vârsta a doua spre a treia, deci presupun că patronul firmei este un moș gras și chel.

          Telefonul îmi sună pe noptieră ca nebunul, dar nu-l bag în seamă continuându-mi rutina. Îmi scot din dulap o fustă neagră până la genunchi, mulată, o cămaşă neagră cu puncte albe şi o lenjerie roşie. Ce? Doar în serile fierbinți se poartă? Nu prea cred. Deschid ușa băii, imediat păşind înăuntru, o închid, îndreptându-mă către cadă. Îmi dezleg cureaua halatului, lăsându-l să cadă pe parchet. Dau drumul apei calde, lansând-o să-mi mângâie lin tot corpul făcându-mă să mă gândesc la Eduard, de când a murit în accidentul acela mă simt rău. A fost logodnicul meu, trei zile mai aveam şi urma nunta, dar nu a fost să fie. Probabil că eram prea tânără acum trei ani ca să mă căsătoresc. Nici nu-mi dau seama când lacrimile încep să-mi curgă şiroaie. Încerc să mă opresc, dar efectiv nu pot. Nu am mai vrut să mai fiu cu altcineva în toți anii aceştia. Eduard a fost primul meu iubit, am fost şase ani împreună, iar când să ne căsătorim s-a întâmplat tragedia. Eu am scăpat, dar fără copilul de o lună din pântecul meu. Două vieți au murit, iar eu am rămas. Putea să mă ia pe mine, nu pe ei. Ies din cadă mergând la oglindă şi dându-mi cu puțină apă rece. Ochii mei deja au început să fie roşii de la atâta plâns.

Îmi pun pe mine un prosop alb şi ies din baie. Mă îndrept spre hainele lăsate pe pat începând să mă îmbrac. Imi pun cămaşa pe mine, ca mai apoi să îmi trag şi fusta. Mă îndrept din nou spre dulap încercând să mă conving dacă să-mi iau sandalele cu platformă sau pe cele joase. Până la urmă mă decid să le iau pe cele joase, cine știe cât timp voi sta în picioare. Merg în dreptul oglinzii, scoțându-mi trusa de machiaj, pregătindu-mă.

Părul mi-l îndrept cu placa, ca mai apoi să mă uit la ceasul de pe perete, ce indică ora opt jumate. Îmi iau poşeta, în care îmi pun telefonul, cheile de la maşină şi pachetul de țigări. Da, fumez, nu tot timpul, dar atunci când am nervi sau când sunt nostalgică, am nevoie de una.

Cobor repede scările, ieşind valvârtej pe uşa casei. Nu trebuie să o încui, deoarece menajera mea este prin casă şi nu fură nimeni nimic.

Mă urc în maşină, pornind și accelerând din prima. Trebuie să fiu acolo în mai puțin de treizeci de minute.

Ajung repede, având în vdere că nu este trafic, altfel riscam să stau două ore în aglomerație. Parchez, ieşind repede din maşină. Privirea îmi cade pe un bărbat ce intră în același timp cu mine în firmă.

Apasă pe butonul liftului, uitându-se cu coada ochiului la mine. Ce? Nu a mai văzut femei frumoase sau nu are televizor acasă?

Liftul ajunge la parter, imediat ușile deschizându-se. Îl tot analizez cu privirea dându-mi o palmă mintală. Eu am venit aici, strict pentru muncă, nu vreau o relație, nu după ce s-a întâmplat cu prima.

Liftul ajunge la etajul cinci, ambii ieşind din el. Mă îndrept spre biroul din mesajul meu şi îl simt cum mă privește.

Deschid uşa biroului şi dau de o fată. Cred că am greșit biroul, nu se poate să fi nimerit corect.

— Scuze, cred că am greșit biroul.

— Nu, nu, nu, eu sunt colega ta, îmi spune zâmbind.