Atracție

II.

Scaunul din spatele biroului a devenit foarte confortabil. Şefu' îşi face simțită prezența doar atunci când își dorește ceva, iar asta mă bucură enorm. Risc să mă îndrăgostesc de el şi asta nu o să iasă bine. Acelaşi comportament îl avea şi Eduard când m-a cucerit. Îmi este teamă că m-aş putea îndrăgosti de el, totodată repetându-se trecutul, d-asta îl tot ocolesc. Mă atrage, dar prefer să-l ocolesc pentru a nu da frâu sentimentelor.

Cu ochii în fişele pe care trebuie să le citesc cu exactitate, nici nu aud când își face apariția pe ușa de lemn a biroului. Jess şi-a luat liber azi pentru că nu se simte bine, ce noroc pe capul ei, să-şi ia liber şi pe deasupra să scape de gura lui Aron.

— Ai terminat de semnat actele? mă întreabă pe un ton sec.

          — Nu, cum ați dorii să termin un dosar cât şapte degete într-o oră? Ce credeți că sunt eu? Maşină de citit?! nici nu-mi dau seama când încep să mă răstesc la el.

          — Nu de citit, dar...

          — Şefu' altceva mai doriți? Îmi cam trageți de timp şi nu este de bine.

Se uită la mine cu zâmbetul lui pervers şi tot ce fac este să-l ignor. Vede că nu-l bag în seamă enervându-se. Îmi prinde mâna trăgându-mă spre el, și ridicându-mă forțat de pe scaun. Mâinile lui poposesc pe talia mea, iar ale mele pe lângă corp.

          — De ce faci pe dura? Se vede de la o poştă că mă vrei. De ce ascunzi asta?

          — Orice aş vrea nu se poate întâmpla. Sunteți şeful meu şi nu aş vrea să fiu considerată o femeie de moravuri ușoare.

          — Cine să te considere așa? întreabă mirat.

          — Vă rog, am multe acte de semnat.

  Se uită la mine luându-mi dosarul de pe masă. Iese cu el pe hol dându-l unei angajate mai vechi.

          — Acum nu mai ai. Şi cine a zis că vei fi?

          — Aron! Gata! Nu lucrez aici ca să te dai la mine. Dacă mai continui aşa plec de aici şi crede-mă că voi spune tot ce este mai rău despre această firmă.

          — Acum văd că nu eşti o uşuratică, bine de ştiut. Acum, poți pleca, ai terminat programul pe ziua de azi.

Nu-l înțeleg, de ce s-ar da la secretarele lui? Adică mă refer, la mine, nu la Jess. De ea nu se apropie, probabil o avea prieten sau poate l-a refuzat.

          — Uite, nu o să-ți vorbesc cu domnule pentru că eşti mai mare decât mine cu un an, nu este mare diferență.

          — Nici nu-mi doaream, deşi mă excita al dracului de mult.

          — Ne vedem mâine, pa.

          — Fără sărut? Nimic?!

Mă uit la el uimită şi trec pe lângă. Cine se crede? Obama? Dacă cu Jess nu i-a mers, cu mine îi va merge? Nu, după ce l-am pierdut pe Eduard, nu am mai vrut un alt soț, iubit, logodnic. La un an, după ce el şi-a dat duhul eu am stat şi am plâns non-stop. Nu am mai vrut să aud de bărbați. M-am angajat la firma asta sperând să aibă un şef bătrân aşa cum ştiam eu. Dar şeful meu e cât se poate de tânăr. Nu neg că arată bine, dar prefer să stau la distanță de orice bărbat sau orice relație posibilă.

Ies din clădire şi pornesc la pas repede spre parcare. Nori negri împînzesc cerul făcându-l atât de misterios, la fel şi tunetele ce au început să se audă tare dintr-o dată. Nu pot spune că îmi este frică de furtuni, dar gândul că aceste furtuni pot omorî alți oameni, îmi dă un fior pe şira spinării.

Ajung lângă maşină intrând repede în ea, deoarece stropii de ploaie încep a se izbii puternic de pământul cald. Cum am spus nu mi-e frică, dar ploaia îmi displace.

Telefonul începe să lumineze semn că ori am primit un mesaj, ori mă sună cineva. Îmi bag casca în ureche răspunzând.

          — Da?

          — Vezi că vin pe la tine, se aude vocea fratelui meu.

          — Vino, răspund simplu, vrând să închid.

          — Şi cum e a doua zi de lucru? mă întreabă şi pun pariu că zâmbește.

El ştia că Aron va fi şeful meu şi nu mi-a spus. Ei încă speră ca eu să mai ies la întâlniri, mama speră ca într-o zi să-i aduc pe lume un nepot şi să mă vadă la casa mea, alături de un soț şi un copil. Asta nu se va întâmpla. Am suferit mult după el şi nu mai vreau asta.

           — Eve? Mai eşti? mă întreabă, panica citindu-se in vocea lui.

          — Da, răspund ieşind ca din transă.

          — Să şti că Aron la cât de pervers este, el e un tip super de treabă. Cu toate că are un trecut mai negru şi nu numai.

          — Cum adică negru? îl întreb confuză.

          — Um...nu mai pot vorbi, trebuie să-mi epilez câinele.

  Ce minciună a mai găsit şi el...

          — Tu n-ai câine, iar câinii nu se epilează.

          — Pa, îmi spune şi închide.

Ok, cum adică un trecut negru? Nu pot înțelege, adică a omorât oameni sau ce? Arh, îmi urăsc aşa de mult fratele... Se apucă să spună ceva, dar după se oprește. Dar mă întreb de unde se cunoaște el cu Aron, dacă tot îl cunoaşte atât de bine.

Decid să nu îmi mai bat capul, văzându-mi de drum. Mai bine zis de semaforul meu, cred că l-am prins de patru ori până acum. Ce să faci când în fața ta sunt vreo patru maşini pline de băbăciuni. Abia când se pune galben reuşeşte să treacă doar o maşină. Cine m-o fi pus să iau banda asta?!

Norii încep să dispară, soarele făcându-şi apariția de după un nor. O după-amiază numai bună de shopping. Vreau să o apelez pe Becca, dar telefonul îmi sună. Pe ecran apare "Aron". Ce mai vrea şi el? Nu a zis că pot pleca? Acum vrea să mă întorc?

          — Da? răspund pe un ton sec.

          — Vino la firmă, trebuie să discutăm despre un proiect, îmi spune direct.

          — Uite cum stă treaba, mi-ai dat liber? îl întreb.

          — Da, răspunde.

          — Şti ce înseamnă liber?

          — Da.

          — Atunci lasă-mă domne în durerile mele, zic şi închid telefonul.