Stateam turceste pe canapeaua de piele neagra, de-abia cumparata a psihiatrei mele. In 40 de minute cat am stat aici, nu a reusit sa scoata niciun cuvant de la mine. Nu ma deschideam in fata oricui, nici macar nu doream asta. Singurul care imi stia toate secretele era fratele meu.
-Cum ai ajuns in starea asta? ma intreaba ea senin, sperand ca ii voi raspunde. Aceeasi intrebare mi-a fost adresata de 38 de ori pana acum. Da, am stat si am numarat.
Intr-un final m-am gandit sa ii raspund. Macar sa o fac pe ea fericita, daca pe ai mei nu am reusit.
-Sincer, am incercat sa dau foc casei de mai multe ori. Dar prefer sa cred ca o faceam accidental. Apoi, mama si-a dat seama ca era ceva in neregula cu mine si am fost obligata sa merg la un psiholog, unde am aflat ca am piromanie. Inca sper sa nu fie adevarat, dar locul in care ma aflu nu ma ajuta cu nimic.
-Uite, ora alocata noua s-a terminat, iar tu trebuie sa te intorci in camera ta. Si vom discuta data viitoare mai multe. Te voi insoti eu.
-Nu e nevoie. Ma descurc. Vreau putin timp in care sa ma gandesc.
-Bine... Ai grija. Mergi direct in camera ta, stii ca nu ai voie sa te plimbi pe holuri.
-Da da.
Si asta au fost ultimele cuvinte pe care i le-am adresat la prima mea sedinta de camd sunt aici. M-am indreptat agale spre camera mea, trasand pe perete o dunga imaginara cu mana. Am deschis usa metalica si am lasat-o sa se inchida cu un zgomot puternic. Uram locul asta. Voiam sa merg inapoi acasa, dar acolo familia mea nu va fi in siguranta cu mine in apropiere.
CITEȘTI
Pyromania
Short Story"Sunt constienta ca mi-am dat foc. Nu e treaba voastra de ce am facut-o si n-am nevoie de apa voastra nenorocita. Lasati-ma sa ard in pace"
