Pyromania

2.

Stateam pe pervazul geamului cu gratii si priveam curtea ospiciului in care ma aflam.
Ceilalti adolescenti erau afara, discutau. Stiu si despre ce discutau. Despre mine. De cand am venit aici sunt un motiv de barfa. Cand treceam pe langa ei incepeau susotelile si privirile pe ascuns. De ce? Pentru ca: ah, eu sunt fata cu focul, fata de care trebuie sa se fereasca toata lumea pentru ca sunt periculoasa. Hai sa fim seriosi. Nu-s asa periculoasa, cred. Am vrut sa pun piciorul in prag, dar nu am putut. Aveam nevoie de mult curaj, iar mie imi mai lipsea doar putin, dar putinul acela conta. Asa ca m-am izolat de lume. De ceva timp ignor absolut tot ce se spune la adresa mea, poate e mai bine. Pur si simplu nu-mi mai pasa
M-am ridicat de pe pervaz, ducandu-ma spre pat. M-am asezat pe spate si am inceput sa privesc tavanul, o multime de amintiri si ganduri inundandu-mi mintea.
*flashback*
Auzeam vocea fratelui meu strigandu-ma la fiecare cateva secunde. Ma cauta, dar nu ma puteam concentra pentru a-i raspunde. Am scos un chibrit din cutituta de carton si l-am aprins. M-am apropiat de coltul mesei si eram pregatita sa-i dau foc.
-Oh, aici esti,...
-Da... aici sunt. Spun apropiindu-ma si mai tare de colt, flacara fiind doar la cativa centimetri de acesta.
-Yves, opreste-te, sopteste venind spre mine incet. O sa provoci un incendiu.
Nu-l ascult, vazandu-mi de treaba in continuare. Duc chibritul spre fața de masa, dar cand sa o aprind, mana fratelui meu ma opreste. Acesta sufla in chibrit, iar apoi ma ia usor in brate, strangandu-ma la pieptul lui.
-Sa nu mai faci asta niciodata.
-Mhm, spun incuviintand.
*end of flashback*
Imi dau seama ca plang asa ca imi sterg obrajii inundati de lacrimi. Imi inchid ochii, incercand sa nu ma mai gandesc la familie, astfel adormind instant din cauza oboselii.