Totul sau Nimic

Capitolul 3

Vremea afară este minunată, lumina soarelui se reflectă pe întinderea de apă a Amsterdamului.

Mă îmbrac rapid într-o rochie verde smarald, pantofi argintii și sacou argintiu. Îmi iau geanta și cobor la micul dejun înainte să mă trezesc din nou cu mama bătând la ușă. Toată lumea este deja acolo. Cei trei bărbați sunt îmbrăcați în costume negre, perfect croite.

- Bună dimineața! Salut intrând în salon.

- Bună dimineața, surioară! Îl aud pe fratele meu răspunzându-mi zâmbitor.

- Care este programul pentru azi? Întreabă bărbatul cărunt, lăsând jos ziarul și îndreptându-și atenția către noi.

- Domnul Montag vine să ne prezinte oferta colecției de primăvară.

Bărbatul a dat din ca înțelegător. Ne-am ridicat de la masă, urmându-i pe James și Domenico, care arată chiar mai încântător azi. Costumul îi vine ca turnat pe corpul bine clădit.

- Dom, du-te tu cu Anne, eu și tata vom întârzia puțin. Bărbatul doar dă din cap înainte de a se urca în mașină.

- Ce e ? îl întreb deranjată pe șatenul care s-a holbat în direcția mea tot drumul.

- Ai crescut mult, pitico! Spune acesta cu un zâmbet șmecheresc în colțul gurii.

- Ei bine, odata ce am crescut ai putea renunța la poreclă! Îngân mofturoasă.

Afișează un rânjet înainte să pornească de pe loc la vederea culorii verzi a semaforului, lipindu-m și mai mult de scaun.

Ușile glisante se deschid înainte să pășesc în clădire, cu Domenico pe urmele mele. Jessica ridică capul la auzul ticăitului tocurilor și rămâne cu gura căscată, la propriu, când îl privește pe șatenul din spatele meu rezemat de biroul ei. Îmi dau ochii peste cap, după care o privesc fix.

- Jess, ai terminat rapoartele pe care ți le-am dat ieri?

- Da, zâmbește aceasta cu ochii încă ațintiți la Domenico.

Îmi înmânează dosarele întorcându-se la bărbat. Acesta îi face cu ochiul șmecherește înante să pornească spre lifturi, cu mine pe urmele lui de această dată. Odată închise ușile,își scoate telefonul din buzunar, rezemându-se de peretele liftului.

- Drăguță asistenta ta, îi aud vocea după cateva secunde, apoi ușile se deshid iar el pășește primul afară.

- Anne! Anne! Aud o voce masculină, cunoscută, venind spre mine. Mă întorc văzându-l pe Luke, asistentul tatălui meu, proaspăt absolvent plin de idei.

- Luke! Hei, ce mai faci? Întreb sărutându-i obrajii și strângându-l în brațe.

- Sunt bine, ți-am dus lipsa.. nici o dată nu ai fost plecată atât de mult.

- Ei bine, în periada asta m-am asigurat că nu voi mai lipsi pentru multă vreme de acum în colo, spun zâmbindu-i.

- Ce spui dacă am lua prânzul împreună azi? Mai povestim, abia aștept să aud cum ți-ai petrecut timpul liber, întreabă cu glasul plin de speranță.

Oh, nu! Nu din nou! În ultimele patru luni am reușit să inventez o scuză plauzibilă dar de data asta toate s-au epuizat.

- Ammm..