Felina

Capitolul 4 - Partea a IV-a

          Rușine. Singurul sentiment ce te predomină. Îți simți obrajii arzând și te-ai arunca în gol, după el, doar ca să-i demonstrezi cât de rău îți pare. Băiatul care s-a pierdut în mulțimea oamenilor a petrecut nopți nedormite, zile obositoare după tine în spital, ți-a privit corpul dezgustător și zdrobit, ca apoi să aibă tăria să îți sărute fiecare vânătaie. Apoi să adauge oboselii încă doișpe ore dintr-o noapte ,înghesuit într-un fund semiluminat de hol doar pentru așa-zisa ta "eliberare" de suferință.

          Îl iubești,dar nu o vei recunoaște probabil niciodată, iar acest adevăr surd ce-ți traversează inima te face să-ți muști vârful limbii. Pornești nervoasă spre restaurant, apreciind recuperarea treptată a coapsei. Dai de el cu două căni de carton în mână, ce ademenesc cu simțul de scorțișoară și cafea, reprezentând oceanul delicios în care se scufundă orice tristețe. Îi zâmbești stâlcit, temându-te de reacția ce avea să urmeze. Speri că nu o să fie nevoie să îți ceri scuze în stil poetic, pentru că ești jalnică la așa ceva. Îl prinzi de mână după ce îți înmânează băutura, dar se desprinde din strânsoarea degetelor fără să apuci să rostești ceva. Un cuvânt, orice. Nu te premiezi ca fiind olimpică la capitolul regrete, ești construită pe cont propriu și crezi cu precizie că nu regreți nimic și nimeni nu merită să fie regretat de tine, iar Damian o știe. Știe că ți-e greu să-ți calci pe orgoliu. Știe că ești încăpățânată. Face pe supăratul doar ca să te vadă cum îți muști buzele, aproape să-ți dea sângele. Doar ca să te vadă cum, rănită și indignată, sorbi din cafea, fără să te uiți măcar odată înspre el. La rândul lui, e și el rănit, dar continuă să meargă lângă tine înspre ieșire. Deci, sunteți doi orgolioși care se bat cu capul de pereți pentru a-și demonstra unul altuia tăria de caracter, când ar trebui de fapt să vă arătați adevărata rezistență a plămânilor la niște săruturi amețitoare, pasionale, ce opresc orice cale de respirație. El nu va face niciodată această primă mișcare. Nu fără să fie provocat. Cotiți holul spre ieșire la stânga, dând spre liftul ce duce spre parcare. Știi exact ce e de făcut. Ideea diabolică îți surâde și tu lași să se așterne pe colțul buzelor un zâmbet ascuns.

         Te umpli cu îndrâzneală și începi să-ți miști privirea în cel mai evident mod asupra corpului său, încât ai fi zis că e gâdilat, căci se tot ferește de săgețile verzi ce i le transmiți. Pare neliștit. Ei, și? Lasă-l să pară, nu e prima dată când începi un astfel de joc. Când ochii voștri se intersectează, îți muști buza inferioară și te apropii de corpul său, respirându-i aroma de scorțișoară de pe buze. Expiră și inspiră sacadat, încercând din răsputeri să nu îți calce în jocul ispitelor, strângând de cana lui de carton goală, provocându-i ușoare deformări fără să-și dea seama. Îți faci curajul să scoți la iveală cea mai inocentă voce a ta:

         -Îmi poți ține, te rog, pentru o secundă, chestia asta? îi spui, zâmbind ca un vânător ce tocmai și-a primit banii frumoși pe pradă.

         După care îi îndeși cana cu jumătate din cafea în mână, lăsându-l vulnerabil în fața ta, în fața colților de felină.

         Te întinzi cu brațul drept asupra capului său și apeși butonul de oprire a liftului ce cobora în parcarea întunecată, unde aștepta în amorțeală, frumosul Jaguar negru mat. Oprirea face ca liftul să se cutremure puțin, apoi auzi clinchetul ușilor ce tocmai s-au blocat pe dinăuntru. De fapt, v-au blocat pe amândoi. Sunteți atât de aproape unul de celălalt, încât șuvițele părului său ciufulit și rebel, te gâdilau jucăușe pe frunte. Ai păstrat același zâmbet provocător. Ai păstrat contactul vizual care controla întregile suspine și escapade ale respirațiilor. Ai primit semnalul în timp ce te lipeai lent de corpul lui, fără să-ți iei nicio clipă privirile din pupilele sale dilatate. Bătăile inimii aleargă nebunatice prin cutia toracică, oferindu-vă un bubuit modest ca despărțire. Unghiile își croiesc drum timide pe sub tricoul lui și îți plasezi mâinile calde, tremurânde, pe piept, simțind cum se încoardă mușchii sub atingerile tale neprevăzute. Rămâi pe poziție de atac, deși nu te miști niciun centimetru spre gura lui întredeschisă , care acum aproape că te implora să îi dai permisiunea să guste din tine. Continui cursa degetelor fine, iar el închide ochii și scoate un oftat care mai degrabă conducea spre un suspin de eliberare. Îl chinuiai. Expresiile feței sale nedumerite ți-o confirmau. Îl chinuiai și îți oferea plăcere să o faci. Lucru de care numai tu erai capabilă. Îți construiești drum spre V-ul scos în evidență deasupra pantalonilor și dai de cureaua fixă din piele pe care o încolăcești cu degetele și o tragi violent spre tine, provocându-i un fior ce ești sigură că îi traversează acum venele.

          În momentul în care deschide ochii surprins, îți apeși buzele de ale lui, lăsându-i un răgaz de treizeci de secunde, după care, brusc, mâinile tale abandonează cureaua și prezintă un nou interes față de gâtul său. Îți scoți vârful limbii umede afară și îi desenezi conturul buzelor. Îl înnebunești. Te mușcă de buza superioară, nevrând să-ți dea drumul, așa că îți cobori respirația accelerată spre gâtul său, ridicându-te pe vârfuri. Acesta se întinde în partea opusă, gata să-și primească pedeapsa. Dinții tăi trag ușor, dar prelung de pielea subțire și delicată a gâtului, apoi treci din nou cu atenția peste buzele sale umezite, sărutându-l.

          Cartonul gol din mâna sa explodează involuntar și cade, lovindu-se de gresia liftului, iar în acel moment îi simți mâna liberă pe ceafă, urcând spre păr, trăgându-te cu un contrast de pasiune și grijă înspre el. Devii conștientă că jocul tău s-a plasat pe terenul său și că probabil în curând nu vei mai putea scăpa din focul cu care ai jonglat înăuntrul lui Damian, așa că te chinui să dai de butonul care pune liftul în mișcare. Te ridici din nou pe vârfuri, pipăi metalul rece. Abia reușind să atingi butonul, liftul vă reamintește că mai aveți un singur etaj până în parcare. Te retragi ușor din strânsoare și buzele lui par să se întindă după tine, nevrând să te lase să scapi. Revii la distanța inițială și te ștergi poznaș la colțul gurii, lăsându-l pe Damian într-o transă bolnăvicioasă de dorință și patimă, controlându-și respirația. Încearcă să scape de privirea ce pare să strige din răsputeri o dorință a unui mascul alfa îndrăgostit.

         -Uitasem să-ți mulțumesc pentru cafea, așa că am decis să o fac aici, spui zâmbind satisfăcută de victorie.

         Apoi îl privești cum se apleacă după rămășițele cănii de carton. Ieșiți amândoi din lift, căutând mașina în mulțimea de motoare care aparțineau membrilor grupei Phoenix. Damian apasă telecomanda Jaguarului și două faruri focoase atenționează locația exactă în care este parcată. La urcarea în mașină, nu poți să te abții și chicotești. Băiatului ce pare răvășit de un uragan al plăcerii încă tremură când îți înmânează cana cu jumătate de lichid vital.

Sfârșitul capitolului 4.