Felina

Capitolul 3.

Ai izbit puternic ușa șifonierului în căutarea disperată a pantalonilor negri din piele, preferații lui, aceia cu care ai intrat în apartamentul său în noaptea cu lună plină. Desigur, îi aveai așezați frumos pe un raft despărțit de restul, printr-un spațiu mai pustiu decât deșertul, acolo unde era cândva sertarul hainelor și parfumurilor sale. Adorai sertarul acela. Obișnuiai să petreci minute în șir probându-i hainele, însușindu-ți parfumul său, iar când intra în dressing și te găsea asupra faptei, te lua energic pe sus și te trântea în pat, gâdilându-te. Și râdeai! Doamne, râdeai cu atâta poftă încât i-ar fi venit să te mănânce pe loc și radiai în jurul tău o energie pozitivă, o aură semisclipitoare de fluturași bucuroși, de parcă ți s-ar fi dat în obrajii tăi îmbujorați comoara de la capătul curcubeului. Unde e curcubeul tău acum? Unde?

Într-un final îți aranjezi hainele pe pat și scoți pistolul din cutia de metal de la picioarele tale. Ridicându-l în mână, îți dai seama cât de neajutorat va fi în fața ta și cât de speriați ochii lui vor fi, cerând încă o clipă pe pământ. Dar acea clipă a lui, pare o eternitate chinuitoare de tăieturi și zgârieturi nesfârșite pe inima ta. Încarci arma cu două gloanțe. Doar două. Si chiar înainte de click-ul ce sugerează faptul că e pregătită, închizi ochii și o lacrimă șchioapă se prelinge asupra trăgaciului. Cu o expresie ștearsă pe chip, te ridici și îl arunci pe pat precum o jucărie a celui mai bun prieten al tău din copilărie, care te amenința să-l ții de mână pe trecerea de pietoni sau altfel, te va împușca cu un glonț din plastic pe mânuță, iar tu vei striga la atingerea caldă, neașteptată, promițându-I că nu mai vorbești cu el. Și totuși, a doua zi venea sub geamul tău pe vârfuri să-și ceară scuze și joaca continua.

Îți dezgolești pielea complet, lăsând fiorii reci pe șira spinării să preia controlul asupra mâinilor, care mângâie ușor gâtul lung. Apa se aude coborând ferm, prin traseul aerian, iar la contactul cu gresia din cabina imensă de dus, picurii fierbinți lovesc cu putere, provocând aburi groși de căldură. Pășești înăuntru, lăsându-te pradă senzațiilor amestecate de răceala pe care ai pus piciorul și fierbințeala cu care aburii te îmbrățișează instinctiv, făcându-ți ochii să se închidă o clipă. Și doar o clipă, ai mintea liberă, complet deslușită de orice umbră a trecutului, complet absorbită de prilejul de bucurie pe care apa ți-o oferă. Dacă ai putea să speli amintirile murdare, să le ștergi cu buretele, inclusiv să dezinfectezi inima de toată otrava în care te-a îmbălsămat prin săruturi, dusul ar deveni noul tău sanctuar. Ți-ar plăcea asta. Lași să scape un zâmbet poznaș în colțul buzei inferioare. Un contrast aproape interzis de legile neoficiale ale Universului. Cine ar mai fi întâlnit un înger cu ochi verzi ca săgețile mortale, zâmbet plin de ispită și buzele înnecate în venin? Înger fatal. Te transformai într-o ființă periculoasă pentru seara ce avea să urmeze.

Oprești apa brusc și picurii de pe clavicula ta se preling spre coaste, ca într-o cursă ilegală de cai putrere. Stai acolo nemișcată, așteptând ca aburii să se facă nevăzuți, să dispară, apoi te întinzi după prosopul mătăsos albastru care nu obișnuia să îți aparțină, dar ți l-ai însușit ca pe un obiect vital ce te poate proteja. Imediat ce îl înfășori peste corpul tremurând, iar instantaneu vibrația mușchilor tăi formați treptat, se micșorează. Te simți furată într-o îmbrățișare puternică, dar în același timp blândă, cu care brațele tale îi întâlnesc brațele lui și deveniți din pură coincidență a destinului, un întreg. Constați că ochii îți sunt închiși, pradă visului neatins și te cutremuri dur, certându-te pentru că ți-ai îngăduit asemenea dorințe ascunse din minte. Oricât de frustrată ai fi, o știi deja. Și o știi bine, deoarece mintea nu-ți joacă feste, precum inima vicleană. Da, ele reprezintă dorințe ucigătoare, ar trebui încuiate în străfundul inimii într-o infinită cutie a Pandorei, iar cheia ce deschide lacătul plăcerilor tale nevinovate să fie înghițită de uraganele trăirilor sufletești. Și vor numi apoi uraganul după numele tău. Irina. Te-ai gândit oare de ce toate dintre ele au nume de fete? Poate pentru că avem un impact atât de străfulgerător asupra celora pe care îi iubim, încât unii se pierd înverșunați, pe când alții stau să ne înfrunte pierzând totul prin lupta învingătoare. Și la ce folos? Suntem ființe capabile să ucidă din prea multă dragoste,da. Iar printre buzele umede și pufoase îți trece hotărâtor gandul cu o șoaptă amenințătoare.