Florăreasa [PAUZĂ]

Prolog

Londra, Westminister
13 ianuarie 1919

    Leonardo Donati conducea alene automobilul lui, pe străzile întunecate ale orașului. Lumina slabă produsă de felinarele aliniate frumos pe marginea drumului, luminau calea înspre casă.
Ziua la magazin fusese una obișnuită, și întâlnirile de afaceri nu conteneau să apară, mai ales cererile din străinătate. Oamenii păreau fascinați de bijuteriile unice și frumoase pe care le punea la dispoziție el și Amanda pentru întregul public londonez și nu numai.

Dar ea de ce era nemulțumită?
Nu putea înțelege pe deplin.

Era convins că se căsătorise cu femeia vieţii lui şi nimic nu avea să îi umbrească fericirea la care visase din totdeauna.

   După moartea primei lui soții, Marina, el fusese distrus. Dar o rază de speranță pătrunse în inima lui când o văzuse pe Amanda, așa frumoasă, cu chipul angelic ce semăna foarte bine cu al fostei lui soții. Prima dată crezuse că este o nălucă, sperase pentru un moment că o vede pe fosta lui soție, dar se înșelase amarnic. Chipul acela frumos, cu ochii de un albastru intens și părul auriu, ascundea prea multă prefăcătorie pentru a se asemăna cu un înger. Prea târziu îşi dăduse seama că fusese amăgit de către ființa pe care ajunse s-o iubească.
Sau fusese o simplă atracție? Faptul că era tânără, frumoasă, și interesată în mod curios de un văduv cu o afacere, bătea la ochi. Dar dragostea fusese oarbă pentru el.

   La început, căsnicia lui cu Amanda Smith mersese perfect şi nu nici bănuise că femeia de lângă el, era o scorpie cu acte în regulă. Credea că îl iubeşte, dar într-adevăr iubea. Dar nu pe el, ci banii lui, şi lumea influentă în care trăia. După câteva luni de căsnicie, începuse să bănuiască că era ceva în neregulă cu soţia lui. Credea că îl înşeală şi de aceea, era plecată mai tot timpul în călătorii de ''afaceri''. El facea acele călătorii, de ce să mai meargă și ea? Angajase un detectiv pentru a se asigura că bănuielile lui sunt până la urmă nefondate, şi este doar mintea lui bătrână care face prea multe speculații.
Dar adevărul îl izbi din plin într-o zi - şi era mult mai macabru decât se gândise vreodată. Putea trece cu vederea, să zicem, peste un amant, dar peste ceea ce urma sa auda de la detectiv, nu.

— Amanda încearcă să-ţi pună capăt zilelor, îi spusese detectivul cu două zile în urmă. Încă nu am aflat cum, dar de acest lucru sunt convins. Am auzit când purta o conversație.

Soţia lui, nu doar că era infidelă, dar plănuia să îl şi omoare!
Spusele detectivului nu puteau fi adevărate.

Nu avea cum!

Era doar o bănuială, Amanda nu ar face așa ceva. Poate auzise greșit. Nu ar ajunge până în acest punct Amanda, așa-i?

   În timp ce conducea spre casă, pierdut în gânduri macabre, afară întunericul se lăsa încet peste fiecare colțișor de stradă. Mașinile și trăsurile se răriseră din ce in ce mai mult, parcă ferindu-se din calea lui Leonardo. Dar mai era ceva: totul părea prea sinistru, prea liniștit pe străzile londoneze.

Ciudat, gândi Leo, întorcănd volanul spre dreapta, pentru a intra pe altă străduță.
Dar nu facu caz de liniștea prevestitoare de rău. Era doar o simplă seara în care se îndrepta spre casă.
Râse în sinea lui.
Casă. O putea numi astfel? Da... dar nu putea să-l numească un cămin. Amanda nu era iubitoare, nu era de încredere, deși afișa mereu o mască de bunăvoință. Prin liguşeală obținea tot ce-şi dorea, oricând.
Amanda, îi reproşase de fiecare dată când avea ocazia că nu ştia să conducă o afacere, că nu se implica suficient, că o neglija prea mult din cauza deselor călătorii.
Îl sfătuia deseori că ar avea mai mult profit, dacă ar vinde în magazinul lor bijuterii false. Dar Leonardo nu voia să audă sub nicio formă de planurile nebune ale Amandei. Considera că exagerează prea mult şi astfel, certurile erau la ordinea zilei.