Florăreasa [PAUZĂ]

1. Vise şi amintiri

Londra,
Martie, 1920

    Sophie Malory privea absentă pe geamul camionetei în deplasare. Cu cât se apropia de centrul orașului, cu atât mai mult drumurile şi casele de țară se împuținau cu fiecare kilometru străbătut.
Dintr-o dată realiză că, la cei douăzeci şi doi de ani ai săi, nu îşi lăsase familia şi locul de baştină niciodată. Excluse fiind momentele când mergea în Londra pentru a procura ceva necesar fermei sau când îl vizita pe unchiul ei favorit, fratele tatălui său.

   Casele căpătau o altă formă - stilul victorian încă îşi arăta supremația - iar pe ici-colo se întrezăreau conace mărețe, seculare, poate de mult uitate. Prea puține câmpii, pământuri, ferme, păduri...  toate dispăreau încet încet sub dorința urbanizării.
De mică era obișnuită să trăiască liberă, fugind şi râzând prin câmpurile înverzite, împreună cu frații şi surorile mai mici. Iar acum, când toată inocența copilăriei dispăruse, apărea acum şi simțul responsabilității de fiică mai mare a familiei Malory. Harry avea şaisprezece ani şi era prea mic pentru a lucra independent. În schimb, el se descurca de minune dând o mână de ajutor fermei ce zi de zi se înmulțea.
Sophie nu ştiuse ce sa facă la început: să rămână la fermă sau să plece în oraș pentru a-şi începe o viață independentă, pe cheltuielile ei? Bineînțeles că trebuia să-şi ajute şi familia - părinții în special. Ferma aducea un bun profit, chiar foarte bun. Dar munca era istovitoare. Cu toate acestea, de multe ori se întreba care care ar fi acea soluție salvatoare care i-ar permite să trăiască altfel.

   Când unchiul William îi oferi o slujbă de florareasă în oraș, la noul lui magazin, Sophie fu nemaipomenit de veselă. În sfârșit ştia care va fi întorsătura vieții ei - ce turnură plăcută luase! Dorința ei de independență şi conștiința datoriei, renăscură de la aflarea veştii. Din simple vise... se născuse speranța unei reuşite.

   Despărțirea de cei dragi, fusese mai grea decât şi-o imaginase. Cele două surori, Lynn şi Ivy, nu se desprindeau din brațele ei. Pe când frații, Peter şi Harry, se mulțumeau să privească la depărtare scena, "ca doi bărbați" ce erau. Dar Sophie nu-i uitase, şi le oferise fiecăruia câte o îmbrățisare afectuoasă şi lungă. Mama ei plânsese, şi o rugase să mai vină acasă, să aibă grijă de ea şi să-i mai dea de ştire cum se descurcă la noua ei slujbă departe de casă. Tatăl ei îi oferise deasemeni o îmbrățișare şi la sfârșit o strângere de mână părintească. Zâmbind, îi spusese că el avea încredere în reușita ei şi o încurajă cu fiecare vorbă să nu renunțe la visurile şi aspirațiile sale.

Momentul acela părea atât de departe...

— Nu mai este mult până în centru.

Vocea lui Billy o trezi din visare şi Sophie se încruntă bosumflată din cauză că o deranjase din gânduri. Totuși hotărî să fie amabilă cât de cât şi să-l mai tolereze puțin pe băiatul necioplit din dreapta ei.

— Mda, mi-am dat seama... murmură Sophie mai mult pentru sine.

Dintre toți consătenii, chiar el trebuia să fie disponibil astăzi?!
Tom, vecinul, avea de mers în altă parte cu automobilul lui. Archie ducea marfa la piață. Ernie era deja plecat fără de veste. Perry avea automobilul stricat şi trebuia să-l repare; iar bătrânul Sam avea doar o căruță şubrezită, care nu ar fi rezistat nicidecum până în Londra şi înapoi!

Sophie oftă, privind în continuare pe geam. Ce zi mohorâtă! Poate s-ar fi bucurat mai mult în prezența bătrânului Sam decât în cea a lui Billy.

— De ce oftezi? întrebă Billy vădit curios de tăcerea ei.

"Ca să ai ce întreba" gândi Sophie, dând ochii peste cap. Dar preferă să tacă decât să răspundă răutăcios.