Florăreasa [PAUZĂ]

2. Scânteile unei nopți

Michael Carter studia cu atenție foile din mâna lui. Sprâncenele i se încruntau atunci când găsea un pasaj mai dubios şi dorea să-l mai citească o dată pentru a-şi clarifica nelămuririle. Îşi frământa buzele sau mai strângea inconștient foaia pe care o citea, numai să se concentreze pe acele acte scrise la mașină.

Cum afacerile îi mergeau mai bine, primea cereri de parteneriat din ce în ce mai dese: problema era că nu ştia în cine să aibă încredere. Trebuia să facă mereu alegerea corectă pentru ca afacerea lui de automobile să îşi sporească profitul şi vânzările.

Mulți antreprenori ştiau cum să-ți intre în voie, dar descopereai prea târziu că erau doar nişte lipitori capabile să-ți ia viața sau, mai bine zis, afacerea. Mike se ferea cât de tare putea de aceşti oameni egoişti, plini de sine şi de intenții necurate, ocolindu-i pe toți cu măiestrie şi politețe.

Mike scăpă un oftat şi se lăsă obosit pe spătarul scaunului, incapabil să mai gândească. Îşi duse mâinile la ochi, şi apoi spre bărbie, oprindu-se meditativ acolo. Fixă un punct din birou şi rămase cu privirea pierdută în gol, gândindu-se la fabrica lui mult iubită, în care investise cel mai mult timp. De când nu ieşise la o plimbare relaxantă? De mult. Nici că avea cu cine ieşi, dacă tot veni vorba...

Era un om reflexiv de felul lui, înțelept, unul care se gândeşte de două ori înainte de a face un pas; unul care lucrează cu pasiune şi dedicare pentru ceea ce îi place. Şi fabrica de maşini îi plăcea. Atât.

Chiar dacă avea două zeci şi şapte de ani, era isteț pentru vârsta lui, harnic, frumos... dar cu toate acestea încă era necăsătorit: un simplu burlac cu o afacere.
Nu ştia cum e sa fii iubit cu adevărat, nu ştia ce înseamnă să iubești... nu ştia nimic. Şi acest gol din sufletul lui încă îl măcina din când în când. Dar nu era vorba doar de un gol, dar şi de o curiozitate nemaipomenită.
Chiar aşa!
Îşi promise că într-o zi va merge în cautarea iubirii.
Acea zi mai putea să aștepte! Acum avea altele pe cap mai importante...

Îl trezi din visare un ciocănit slab la uşa biroului şi îi trebui câteva clipe să realizeze că cineva într-adevar bătuse la uşa lui.

- Poftim! răspunse repede directorul, simțindu-se jenat pentru foile împrăştiate aiurea pe birou. Apucă să le strângă în grabă, înainte să apară în fața lui, secretarul, care era pus pe muncă de dimineață.

- Da? Ce e, Gordon? întrebă Mike pe secretarul ce stătea în fața lui. Care este situația de astăzi?

Mike îşi împreună mâinile, gata să asculte programul ce probabil era plin. Gordon ținea în mână un caiet bine scris şi coordonat şi cu aspectul unui specialist, începu să citească activitățile de pe durata zilei. Ochelarii secretarului îi mai cădeau de pe nas şi cu un deget rapid îi ridica din nou în sus. Era îmbrăcat la cămașă, avea un aspect intelectual şi totuși un pic casual.

Dar directorul nu era atent la cele spuse de sărmanul secretar, care aproape îşi dădea duhul în fața lui.

Mike încă avea în gând ziua aceea liberă...
De ce nu putea avea o zi pentru el?
Cineva putea să preia toate sacinile lui?
Zi de zi avea nenumărate lucruri la care să se gândească şi îl obosea.
Un concediu?
Da... da, poate ar fi benefic.
Dar ce va face fabrica fără el?
Nu, nici aşa nu era bun. Nu avea niciun subaltern care ar şti ce să facă.
Atunci ce?!
Începea să regrete că nu avea fii cărora să le mai încredințeze sarcini...

- ... Mai aveți întâlnirea cu domnul Cooper la ora 3:30 pm. Comanda dumneavoastră de ustensile noi, va veni în jurul orei 4 pm. Noii angajați doresc să îşi depună actele pentru a putea lucra, la ora 5:15 pm.. Zece angajați noi, domnule! Felicitări! Întâlnirea cu contabilul dumneavoastră va fi la ora 6 pm. Apoi este timpul pentru rutina de seară făcută fabricii, la ora 7 pm...