Hot

195 12 6
                                    

M-am incruntat si m-am indepartat de ea, scotand pistolul atunci cand luminile s-au stans.

Alarma a inceput sa sune zgomotos in toata incaperile posibile, inclusiv cea in care ne aflam.

Am luat cătușele si i le-am pus la maini, surprinzator de usor.

Spre mirarea mea, ea parea chiar foarte linistita. Fata ei nu exprima nicio expresie.

-Ce ai facut? Am marait si am impins-o in perete.

-Ce te face sa crezi ca am avut ceva de-aface cu asta? Am fost tot timpul langa tine, iti amintesti? Rasul ei ma facea sa imi smulg parul din cap.

Nu aveam mult timp la dispoziție. Celulele se vor deschide curand daca (,) curentul nu revine.

-Orice ai facut, ai face bine sa incetezi acum. Am marait iar ea doar si-a dat ochii peste cap.

-Si pampalau dar si surd, huh? Ai fost cu ochii pe mine toata ziua. M-a impins, ranjind subtil.

Am privit-o incruntat, iar ea a oftat puternic.

-Bine, bine. M-ati prins domnule politist. Cu o simpla miscare, aceasta si-a scos catusele, facand un pas in defensiva si lasand catusele sa cada pe langa.

Nu am ezitat totusi sa imi indrept pistolul spre ea.

Am privit-o cum isi scoate costumul pe care abia il pusese, lasand la vedere incredibila sa lenjerie neagra. A ranjit subtil cand probabil mi-a observat privirea pe ea. S-a aplecat si a luat un fel de punga din perna, iar apoi a deschis-o, scotandu-si obisnuitele articole de imbracaminte de culoare neagra.

Iar eu ce faceam?

Nimic.

Exact. Nimic. Am privit-o indelung, examinandu-i corpul in detaliu.

La naiba, era criminala.

Inca putin si picatura de transpiratie pe care o simteam pe frunte se va scurge mai mult ca sigur.

-In 2 minute vor fi reaprinse luminile. In 2 minute oamenii mei vor pleca. Iar in 2 minute voi fi nevoita sa trec peste tine. Doar daca nu vrei sa.. stii tu.. Cred ca am un loc in spate. Aceasta s-a balbait, privindu-ma atent.

-Glumesti? Am chicotit si i-am facut semn spre pistol. Nu stiu daca ai observat pana acum, dar slujba mea e-

-Nu dau un rahat pe slujba ta, Styles. Poti ramane aici si sa imi explici in timp ce ma car de aici, in aproximativ 1 minut si 15 secunde. Marai si facu 2 pasi spre mine.

-Cred ca visezi cu ochii deschisi, domnisoara. Mi-am dat ochii peste cap.

Insa imediat regretasem cand de cealalta parte a usii se auzise tipete si sunete de pistol.

Am marait puternic si i-am prins incheietura, tragand-o in fata mea.

I-am lipit spatele de pieptul meu si i-am apasat pistolul la tampla.

-Orice faci, mai bine te-ai opri. I-am soptit iar ea doar a ras scurt.

-Hmm.. Imi plac amenințările. I-am putut vedea ranjetul.

-Kath, un semn! Voci de barbat se auzeau printre multiplele tipete.

Inainte sa pot procesa ce am auzit, si-a pus mana peste a mea si a impuscat catre usa.

Am pufnit si i-am indepartat mana, apasat pistolul catre gatul ei.

-Urmatorul intra in tine. Am soptit nervos.

-Suna bine. A ranjit si si-a lipit spatele mai bine de mine.

Pe usa au intrat rapid 3 tipi cu înarmați.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Apr 10, 2017 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Dangerous worldUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum