Rodul întunericului

Ceva neobișnuit

Ridicându-se din pat, porni către dulapul de haine aflat în partea stângă a ferestrei, și-și scoase de acolo o pereche de blugi negri- pe care îi mai folosise o dată până atunci- și un tricou gri pe fața căruia era imprimată imaginea unui clovn ce zâmbea satisfăcut, ținând în ambele mâini câteva baloane colorate. Se schimbă de pijamale gândindu-se cu plăcere la ceremonia de festivitate care avea să aibă loc peste câteva ore în curtea liceului, numărându-se inevitabil pe lista celor premianți. Imediat după aceasta, plănuia o ieșire prin oraș sau un popas la vreo terasă - cum se potrivea cel mai bine într-o zi toridă de iulie.
Aplecându-se sub pat, scoase de acolo o pereche de ciorapi folosiți și transpirați. Aceștia odată duși la nas, făcură ravagii printre simțuri. Mirosul intens și nemilos îi străpunse nările, făcându-l să lăcrimeze.
Îi aruncă înapoi în întunecimile de unde ieșiseră la lumină și se îndreptă din nou înspre dulap, deschizând sertarul pentru lenjerie și scoțând altă pereche. Pe aceasta nu mai trebuia s-o miroasă; erau ciorapi curați.
Ajuns în bucătărie, își prepară un Sandwich cu ce găsise prin frigider: salam, roșii, cașcaval. După liniștea deplină a casei, se părea că părinții lui încă mai dorm și nu avea de gând să îi trezească.
Luă o mușcatură zdravănă și ieși din casă, așezându-se pe balansoarul din mijlocul curții presărate cu pomi. De aici putea privi relaxat spre strada goală de după gard în timp ce-și mesteca hrana cu multă poftă.

Peste tot era liniște. Nimeni nu ieșea din casă, și nu se auzea nici un glas de om. Toți păreau să-și savureze somnul, prinși în propriile vise, sau poate chiar tăvălind cearșeafurile, ca în orice început normal de zi. Prin copaci se mai auzeau ciripeli de păsărele și din când în când își mai făcea apariția sunetul ritmic al vreunei ciocănitoare puse pe treabă. Ștefan își mai amintea frânturi din coșmarul cu bestia din pădure și de grămada de oase, fără să mai știe însă, cum ajunsese într-un asemenea loc. Ridicând din umeri ca pentru sine, coborî din balansoar și porni spre poartă, îndreptându-se mai apoi către școală.
Nu-i păsa că era prea devreme. Avea să se bucure din plin de aerul curat al dimineții, fără grija că ar putea să fie atacat de vreo creatură ucigașă a nopții.

*

Era doar opt și un sfert când intrase în parcul cel mare al orașului și se așeză pe una din băncuțele mai retrase ale rezervației. Undeva în partea opusă, o doamnă mai în vârstă își plimba câinele mic de statură, și de culoare albă. Altundeva, un tânăr își făcea obișnuita alergare de dimineață, activitate pe care Ștefan o mai surprinse și în alte începuturi de ziuă, de multe ori chiar și în unele seri. Se părea că în jurul său, oamenii încep să prindă viață odată cu soarele încă inofensiv care se ridica treptat în înaltul cerului. În altă parte observă un bărbat trecut de prima tinerețe, care se îndrepta către pădurea de la marginea parcului. Judecând după îmbrăcămintea acestuia, putea să fie foarte ușor asemănat cu un om al străzii, care de abia se trezise din containerul său prietenos și încăpător. Era murdar și deprimat, înaintând mereu cu capul aplecat în pământ. Într-o mână ținea un scăunel, iar în cealaltă avea un rucsac vechi și murdar pe care îl balansa ușor dintr-o parte în alta. Pentru o clipă, chipul băiatului se intristă, gândindu-se la soarta amară pe care o purta în cârcă sărmanul om. Îi părea rău că nu toți au motive să fie fericiți sau măcar binedispuși. Își îndreptă privirea în altă parte, în speranța de a nu-și strica dispoziția atât de devreme. Mai avea nevoie de ea și pentru restul zilei, căci se anunța a fi una destul de lungă însă nu se putu abține. Privi din nou către omul străzii, urmărindu-l cum intră în pădure și se oprește lângă un copac înalt, împărțit în două trunchiuri. Ridicându-și privirea spre crengile acestuia, își lăsă rucsacul să-i alunece din mâna dreaptă până căzu în iarbă, rezemat de picior. Examină atent scăunelul pe care îl ținea în cealaltă mână și-l așeză la vreo cinci pași distanță de unul dintre trunchiuri. Urcă cu grijă deasupra lui și se uită din nou în sus, sub privirea curioasă a băiatului care nu-l mai slăbea din ochi.
Găsind în final ceea ce căuta, coborî și ridică rucsacul spre a-l deschide. Îi trase fermoarul, îl agață mai apoi de umeri, ridicându-și scăunelul și apropiindu-l mai mult de trunchi. Călcând pe el, începea să urce în copac fără nicio dificultate. Băiatul îl privea amuzat cum ajunge până la o creangă destul de groasă, unde se și oprise. Ținându-se cu o mână de copac, își dădu rucsacul jos și-l deschise din nou; nu putea să vadă însă obiectul scos de acolo, deoarece bărbatul era întors cu spatele la el.
Cu multă grijă se aplecă cu fața către creanga pe care-și ținea picioarele și se așeză pe burtă. Privindu-l mai atent, observă că acesta leagă ceva de creangă, ceva ce ar fi putut să fie o frânghie.
În final se ridică în fund, ținându-se cu mâna stângă de ramură ca să nu cadă, iar cu cealaltă manevra frânghia, legând niște noduri. Tânărul
privi cu multă atenție la intenția individului din copac, și-și dădu seama îngrozit ce încerca să facă acesta cu frânghia pe care începuse acum să și-o înfășoare în jurul gâtului. Se cutremură nefiind în stare nici măcar să deschidă gura ca să cheme ajutoare. Bărbatul din copac avea să-și dea drumul de pe creangă cu frânghia legată de gât. Totul părea ca într-un vis urât, ca într-o altă lume. Nu-i venea sa creadă că îi este dat sa vadă o sinucidere chiar în momentul acela.
Tipul se ridică în picioare clătinându-se odată cu creanga, gata să cadă. De undeva, un strigăt disperat străpunse liniștea căci tânărul care alerga atunci prin parc, observase și el întreaga scenă.
-Hei! Ce dracu' faci acolo?!

Omul străzii nu-l mai băgă în seamă, dându-și imediat drumul și oprindu-se cu picioarele la vreun metru deasupra pământului, cu capul aproape smulgându-i-se din corp. Întregul trup i se balansa dintr-o parte în alta, părăsit încetul cu încetul de viața crudă care-l determinase să ajungă în această situație fără scăpare.
Tânărul a cărui glas strigase îngrozit după el, se apropie în fugă de copacul cu două trunchiuri, încercând cu disperare sa-l scoată din strânsoarea nemiloasă a frânghiei, la care nici măcar nu putea să ajungă. Însă chiar și așa nu ar fi avut ce face, atâta timp cât nu avea la el un cuțit ca s-o taie.
Văzând că nu se poate descurca singur în fața morții sinucigașului, începu să strige îngrozit după ajutor, până își amintise de telefonul mobil aflat în buzunar. Formă grăbit numărul de urgență și sună.

Ștefan nu mai avea de gând să mai aștepte venirea ajutoarelor, ci simți cum stomacul i se întoarce îndată pe dos. O luă la fugă spre centrul orașului, oprindu-se înspăimântat la unul din barurile cu terasă la care obișnuia câteodată să mai facă popas după terminarea orelor. Intră înăuntru și se îndreptă către frigiderul cu bere din apropierea tejghelei, scoțând tulburat o sticlă și întinzând-o mai apoi barmaniței, ce îl privea curios pe sub sprâncene, în timp ce îndesa bancnotele în sertar.
În minte i se întipărise imaginea oribilă a trupului spânzurat de creanga unui copac cu două trunchiuri și voia cu orice preț să și-o scoată din cap, sau măcar să amelioreze șocul care își fixase rădăcinile în corpul său.
Rămase înțepenit pe scaun poate o jumătate de oră, privind aproape tot timpul în gol. Deja se gândea cu spaimă la cât de rău avea să adoarmă în noaptea următoare.

P.S.

Cartea este în curs de editare în acest moment. S-ar putea ca unele capitole să nu coincidă deoarece modificările sunt destul de multe ca număr iar firul povestirii v-a deraia puțin de la vechiul subiect. Totuși sper să pun totul la punct în decurs de câteva zile.

Vă doresc o zi bună în continuare!