Capitolul I: Ești talentată.
Desenez și încerc să ignor băiatul de care îmi place de vreo doi ani, dar despre care nu am vorbit niciodată cu niciunul dintre prietenii mei, încă mă întreb de ce vine întotdeauna cu prietenii săi aici.
Mă uit spre el, dar încerc să nu fiu chiar așa evidentă, deci din când în când îmi mut privirea spre copacul din spatele lui. Îmi întorc privirea spre blocul plin de desene prostești, încerc să fac schița dar nu-mi iese, pentru că numai el este în mintea mea, iar eu din cauza lui nu îmi pot continua desenul.
Încă o aștept pe Lisa, prietena mea, care de 10 minute zice că iese din casă, iar eu o aștept de exact jumătate de oră. Îmi dau seama că mă holbam la foaia din fața mea și observ că a luat amploare o persoană, dar detaliile feței nu îi sunt accentuate, iar asta mă duce cu gândul la un anonim.
«Rai, cine este?» aud din spatele meu vocea prietenei mele destul de curioasă.
«Un anonim» spun încă holbându-mă la desen.
«Lis, mergem la cafenea?» întreb eu, sătulă de a sta pe aceasta băncuță.
«Sigur» îmi răspunde ea înțelegătoare, știe că urăsc să o aștept, iar asta o face să se simtă vinovată.
«Rai, ți-ai uitat blocul de desen» îmi spune ea uimită, de obicei îl car oriunde după mine și nu îl uit niciodată.
Mă întorc cu fața spre bancă și îl văd pe el, care tocmai s-a despărțit de grupul lui de prieteni și se întrepta într-o altă direcție. Nu am stat pe gânduri, am fugit spre băncuță pentru a-mi recupera blocul de desen, pentru că el se uita la anonim. Ajungând în fața lui, îmi pierd curajul de care am dat dovadă alergând, iar acum mă holbez la el. Până la urmă, încerc să îmi întind mâna pentru a-mi lua desenele din mâinile lui, dar vocea lui m-a făcut să-mi opresc mâinile la jumătatea drumului:
«Bănuiesc că tu ești Raisa» îmi spune el cu un rânjet evident, foarte drăguț.
«Ce? Adică de unde știi tu asta?» chiar nu îmi puteam da seama, dar când tocmai analizasem situația, el deja deschisese gura pentru a vorbi:
«Pentru ca toate desenele au aceeași semnătura, asta și faptul că te-am văzut desenând adineauri.»
Îmi iau blocul, mă întorc ca și cum nimic nu se întâmplase și încerc să merg cât de repede pot pentru a dispărea din raza lui vizuală.
— Ești talentată, a șușotit el în spatele meu, dar nu îi mulțumisem, plecasem de acolo fără să îi mai răspund.
CITEȘTI
Existând împreună
Short Story" -Tu şi eu? -Nu, noi, spuse el serios, uitându-se în ochii ei, acum există un "noi", acum existăm împreună. "
