BLACK FIRE. Burning Tires

Prologue

Lumina soarelui inneaca albastrul cerului, razele lui orbindu-ma si fortandu-ma sa tin ochii inchisi. Si cand imi tin pleoapele impreunate, cand vederea imi e acaparata de negrul infinit, atunci culorile si magia vietii parca dispar, simt cum se evapora. Nu mai simt ce se afla in exterior, nu mai simt caldura soarelui, adierea vantului, nu mai aud vocile din jurul meu, si nici nu mai simt in nari mirosul aspru de benzina si de ulei. Nimic nu mai are gust. Nimic nu mai are viata. Sunt un mort printre cei vii.

Si acum, cand doar ce nu cunosc ma inconjoara, acum imi simt inima cum imi pompeaza esenta in vene, simt aerul cum calatoreste prin plamani, imi simt parul de pe maini cum mi se ridica, simt ca ma doare coloana din cauza pozitiei in care am stat. Dar, simt si ce nu am mai simtit de mult, simt durere, simt racoarea lacrimilor, simt suferinta cum imi mananca sufletul, si simt vina cum imi devoreaza mintea.

Acum, ma gandesc la ce va urma dupa asta, dupa ce ma voi ridica de pe capota arsa de soare, si cand intunericul meu va disparea. Nu imi aduc aminte de ce trebuia sa fac sau sa spun. Cu toate ca exista un viitor pentru mine, doar ca l-am uitat. Sau a existat. Inainte totul avea sens, totul parea atat de usor, ca si cum ar fi actiunea unui film, inceput prost, cuprins jalnic si final comun. Sau sa fie carte? Nu pot sa fac diferenta dintre ele doua oricum.

Ieri zambeam radeam impreuna, eram inconjurata de prieteni si de personae pe care le iubesc, si pe care nu le credeam capabile sa ma tradeze sau sa ma raneasca in vre-un fel. Dar de cum luna a rasarit pe cer, asa si adevarul a iesit la iveala, aducandu-ma cu picioarele pe pamant si innecandu-ma intr-un abis al durerii si al distrugerii. Dar maine, habar nu am ce va urma, cuvintele spuse cu atata usurinta si fara regret sunt cele care mi-au blocat mintea, ramanand setata pe... ce a fost. Abia acum imi dau seama ca oricat de mult as incerca sa il uit si s-a fug de el, tot ma voi ciocni nas in nas cu el. Bunicul avea dreptate, nu poti fugii de trecut, poti incerca dar nu vei reusii. Oricat de mult te-ai zbate si te-ai impotrivii, radacinile lui inflacarate tot iti vor imobiliza trupul si sufletul si te vor obliga sa te intorci, si asta doar ca sa simti dezgustul fata de tine insuti. Ca sa vezi cruda realitate ce o traiesti.

Ma ridic epuizata de pe capota prafuita a masinii. Nu vreau sa ma mai uit la ea, e deja destul de distrusa, si nu o voi distruge si mai tare.

-Ei bine trecutule, pana acum am fugit eu de tine, acum e randul tau, caci nu am sa mor pana nu te voi uita, jur Evol Parks!

...

Doar pasii fetei sunt cei care se mai aud in linistea mormantala a asfintitului. Baiatul ce a stat ascuns in umbra unui copac priveste lung la tanara ce se indeparteaza de el. Pornind motorul vehiculului, tanarul goneste cu viteza in directia opusa fetei.

Amandoi fug. Fug de cine sunt cu adevarat. Amandoi fug de trecut, dar adanc in suflet spera ca acest trecut sa ii prinda din urma, caci doar asta i-a legat. Trecutul.