BLACK FIRE. Burning Tires

Chapter 0. 09:00 p.m.

Chapter 0. 09:00 p.m.

"Nu sunt bogata in bani sau in bunuri materiale, nu sunt inteligenta. Dar sunt si voi fi fericita!". Vai Anne, de ai fi stiut cata dreptate ai, de ai mai fi avut timp sa-ti implinesti dorinta care te-a facut sa nu renunti. Ai fost prizoniera in propriul trup si suflet, neputand si nevrand sa-i iubesti pe cei ce te iubesc. Ai fost o luptatoare si inca esti, iar eu nu stiu daca sunt la fel.

Asez fotografia inapoi in rama, stergand praful de pe suprafata sticlei si acoper chipurile zambitoare ce incearca sa iti provoace zambetul prin simpla lor expresie de incantare si fericire. O fetita de cateva luni este tinuta sus de mainile parintilor sai, care radiaza la pruncul din mainile lor. Ce familie fericita. Acum, Anne Frank este din nou la locul ei, stand la birou, zambind larg si scriindu-i lui Kitty. Prin sfera unui copil de tresprezece ani, totul pare usor si lipsit de inteles, dar Anne mi s-a parut mereu ca in ciuda varstei ei, a fost mai matura, avand mai multa intelegere pentru oameni chiar si decat un adult...

Ciocanitul in usa ma rapeste din propriile-mi ganduri, din nou. Nici atunci cand primesc putina intimitate, tot simt cum spatiul personal mi-e incalcat chiar si printr-o simpla bataie in usa.
Www
Deschid usa numai cat sa imi pot scoate capul afara. Bunicul sta in fata mea cu mainile incrucisate la piept privindu-ma serios si mustrator. Cuvintele lui ma iau prin surprindere, incercand sa asimilez vorbele ce sunt rostite prea repede.

-Scumpo, e trecut de trei dimineata iar tu... Incearca sa fie calm, sa imi explice faptul ca felul in care imi petrec eu timpul nu face altceva decat sa ma distruga, ca voi murii fara ca macar sa fi trait... si alte chestii stupide carora eu nu le-am acordat nciodata destula atentie.

Pufnesc, fiind plictisita sa reiau acelasi dialog din aproape fiecare noapte. Inchid usa in urma mea, trantindu-ma pe saltea, dand de manualul de istorie si aruncandu-l in geamul inchis. Bunicul de data asta nu mai ciocane, deschiznd pur si simplu usa. Nu intra, doar sta in prag, privirea facandui-se crucis la harababura din camera. Sincera sa fiu, nici eu nu pot s-o descriu. Cuvantul potrivit:cocina.  Doar haine peste tot, dulapul este gol, podeaua si masa pentru televizor fiind cele mai incarcate spatii de depozitare. De bec sta atarnat un maiou nespalat, prin care se vad si acum petele de transpiratie. Oare cum de nu a cazut?

Bunicul sta rezemat de tocul usii, uimit de dezastrul pe care il vede... Mda, ultima data cand a trecut pe aici, alaltaieri adica, nu arata asa cu siguranta. Imi acopar fata cu palmele, simtindu-ma ametita, slabita, pleoapele fiindu-mi grele, iar nevoia disperata de somn apare ca din senin. Astept sa inceapa. Eu nu incep niciodata, buncul deschizand discutia de fiecare data. Este calm, incearca sa se autocontroleze, stiind ca daca se va lasa prada nervilor, va pierde, fiind incapabil apoi sa vorbeasca cu mine. Iar cu cat mai repede incepe sa ridice vocea, cu atat mai bine pentru mine. Scap mai repede.

-Este ora trei si douazeci si trei de minute, tu bati drumurile cu o gasca de aurolaci tampiti si drogati, iar eu mor de ingrijorare asteptandu-te. Nu mai vreau sa te vad asa, in compania unor astfel de personae, care in loc sa se gandeasca la fericirea lor se indoapa cu droguri si alcool. Ma ridic in fund si oftez. Discursul este pregatit, ca cel al unui parinte ce incearcsa ii dea copilului sau o lectie. Dar el uita un lucru. Nu imi e parinte.

-Nu vad de ce te stresezi atat de tare. Am note destul de bune, timp de doisprezece ani de scoala nu am fost corigenta sau repetenta nici macar o singura data, nici pe aprope, examenele le voi trece cu brio, mai am unul, luni, la istorie, si pot sa iti spun cu exactitate cate grame cantarea masca lui Tutancamon. Tonul meu plictisit si degajat il face sa se incrunte, ceea ce e de bine. Stiu ca indiferenta mea in ceea ce priveste propria persoana il scoate din sarite si il infurie la maxim.

-Dar nu sunt de accord sa iti petreci timpul cu niste boschetari ce si-au irosit viata! Apasa cuvintele, privirea fiindu-i fixa in ochii mei. Imi frec frintea cu degetele. Nici nu imi dau seama cand incep sa respir apasat, dandu-mi de inteles ca nervii deja pun stapanire pe mine. Si cand ma gandesc ca abia ajunsem acasa si eu speram sa ma culc. Dar nu vreau sa incep sa tip si sa ma consum pe acelasi subiect pe care eu si bunicul il dezbatem cam... de fiecare data de cand vorbim.