Umbra unui vis frumos

Noi prietenii...

  Este dimineata. Prea dimineata  daca ma intrebati, insa era momentul sa plec. Nu credeam ca o sa apuc  momentul  in care am sa parasesc locul in care,m-am nascut,am crescut,am iubit. Bagajele erau facute de trei zile, ea plecase aseara, dupa ce am avut parte de cel mai intens sex de pana acum,plecase cu lacrimi in ochi,plecase trista,iar eu,noarmal,m-am intristat si eu,cum sa nu o fac?
Urma sa plec  catre West Point , celebra West Point, locul in care ajungi baiat,si pleci barbat.Urma sa nu o mai vad,sa stau despartit de ea 4 ani. Eu, care nu eram in stare sa petrec o zi fara sa o vad,brusc trebuia sa stau departe de ea pentru patru ani. Sa fim seriosi,orasul asta e plin de oportunitati pe care o fata ca ea nu are cum sa le rateze,faptul ca e frumoasa,si mai e si bogata, o face tinta tuturor  lichelelor din oras,care spera la un trai linistit pe banii ei. Dar nu,e desteapta, nu  s-ar lasa pacalita asa usor,plus ca ma iubeste. Peste exact o ora imi pleaca trenul, trebuie sa ma grabesc,sa uit de ea,dar cum?
Imi petrec urmatoare jumatate de ora plangand ,fiind trist,si amagindu-ma cu ideea ca o sa fie a mea. Ideea. Nimic mai mult. Soseste vreme sa imi parasesc apartamentul,cuibul meu de nebunii,ma asteapta 4 ani grei,in care am sa traiesc in cele mai rele conditii in care un om poate supravietui,cica acest tratament este menit sa intareasca viitorii soldati ,aparatori ai patriei ai ai familiei. Am comandat un taxi acum un sfert de ora,si vad ca a ajuns,este oficial , parasesc orasul New York.
Ma uitam cu sete pe geam,soferul conducea excesiv de repede,parca voiam sa-i spun sa mearga mai incet,sa apuc sa mai arunc o privire fugara asupra locurilor in care am copilarit si ...am iubit.
    - Suntem la gara, ma trezeste vocea soferului. Eram pierdut in vise ,in ce a fost , si in ce o sa fie.
    - Poftiti,pastrati restul, cobor abatut din taxi, incerc sa imi fac loc prin marea de calatori ce anima gara, trebuie sa recunosc, bagajele nu ajutau. Biletul era cumparat de saptamana trecuta, tocmai pentru a evita aglomeratia si surprizele neplacute. Trenul era la peron, ma uit cu teama in urma si urc in vagonul zece, compartimentul doi. Am avut o surpriza placuta. Compartimentul era gol. Exact lucrul de care aveam nevoie pentru a-mi pune gandurile in ordine. Linistea nu dureaza mult. In compartiment isi face aparitia o tanara domnisoara.
    -  Se poate ? Ma intreaba ea.
    -  Chiar te rog, aveam nevoie de un partener de drum.
     Imi intinde mana politicos.
    - Bianca Stewart,o aud. Eu , mai putin formal îi raspud:
    - Robert, bucuros de cunostinta.
    - Nu te bucura prea tare, la auzul acestor vorbe am scapat un suras. Imi placea tipa, avea simtul umorului, unde mai pui ca aveam de facut un drum de 8 ore impreuna , nu era frumos sa nimeresc drept partener de calatorie un ursuz care se gandeste la tot ce e mai rau pe lume. 
Era frumoasa,avea un corp de invidiat. Am stat pentru o secunda si am analizat-o. Era de inaltime medie, lucru bun la o fata, nu era nici prea mare, nici prea mica, avea un chip placut , era genul de fata care stia ca atuul oricarei fete este zambetul. Avea un semn din nastere pe barbie, ciudat , o facea si mai draguta , avea un chip angelic cu un corp de parca sculptat de insusi  Diavolul , zic asta deoarece , putea sa impinga in pacat si pe ultimul pudic de pe pamant. Insa nu era tot. In ochii ei se citea tristete, o tristete , pe care un zambet fals, nu avea cum sa o acopere.
Se aseaza langa mine , un parfum delicat ma mangaie adierea din jurul meu. Ma uit la ea. Pentru prima data in viata , sunt tentat sa imi insel iubita. Incepem sa vorbim.
    - Unde mergi? Ma intreaba ea.
    - West Point.
A ramas surprinsa.
    -Alta victima a razboiului.
    - Deloc. Ce te face sa crezi asta?
    - Intuitia.
    -  Sunt inca elev ,mai am pana ajung   acolo.
    - Tu unde mergi?
    -Am niste bunici pe langa West Point, merg sa-i vizitez. In perioada asta, am nevoie de liniste si relaxare. Se vedea pe chipul ei ca trecuse prin multe. Trenul se puse in miscare,zgomotul sinelor sub greutatea trenului incepe sa anime compartimentul. Incerc sa mai inveselesc atmosfera , schimband  subiectul, am inceput sa-i vorbesc despre mine, si despre toate prostiile facute, care adunate, m-au adus pe drumul spre academie. Am omis lucrurile negative, parea ca are deja destul negativism in sistem. Am facut-o sa rada, sa uite de el. Da ,de el, mi-a destainuit motivul supararii ei. O dragoste neimpartasita, o alegere gresita, o viata trista si monotona.
Dupa o ora de povestit pațanii din viata mea , am reusit sa aduc o urma de bucurie , am observat asta in privirea ei, care , trebuie sa va spun, avea cei mai calzi ochi pe care i-am vazut, te faceau sa te simti ca acasa. Se observa si in felul in care conversam, mult mai relaxat,mai degajat. Se putea observa ca o facusem sa uite de problemele de care fugea, macar pentru putin timp. Am aflat secretul din spatele corpului ei de invidiat, se pare ca mergea la sala, si nu pentru a mai da jos din greutate sau pentru a contura anumiti muschi, ei bine, nu , ea mergea pentru a se detasa de toata gandirea negativa acumulata pe timpul zilei, faptul ca arata asa , era un simplu bonus. Am inceput sa ne imprietenim, nu ma gandeam in veci ca as putea lega o asemenea prietenie,si mai ales in locul acesta , un tren... Care erau sansele?
As fi vrut ca prietenia noastra sa continue dincolo de aceasta calatorie,aceasta calatorie , care pentru amandoi , marca un nou inceput.
Parcursesem deja un sfert din drum, si sincer sa fiu, nu stiam cand trecuse vremea, timpul parca zburase, ma simteam bine cu ea.
    - Stii, esti diferit , o aud.
    - La ce te referi?
    - Ai un fel aparte de a vorbi , de a te purta , de a alunga grijile.
Am raspuns cu un suras, desi eram flatat, nu ma consideram nicidecum asa.
    - Sunt doar eu, sunt un tip normal, probabil, nu ai intalnit inca persoana potrivita.
    - Nu mai cred in asa ceva,imi raspunse ea sec.
   - Iar negativista?
   - Un pic , imi spuse e razand.
   - Ai uitat? Nu e voie. Nu cu mine langa tine.
A ramas uimita. In cel mai straniu mod cu putinta , aceasta fata , imi intrase la suflet. Era cu neputinta sa nu fie asa, tinand cont de faptul ca... Era ea , iar asta era de ajuns.
    - Am inceput sa uit de probleme , mi-se  confesa ea. Voiam sa-i raspund , cand, usa compartimentului se deschise.
    - Biletele la control ,va rog. Se auzi vocea ragusita a unui controlor obosit de cate bilete vazuse in acea zi si de cate scuze auzise. I-am inmanat atat biletul meu , cat si pe cel al Biancai, ne-a rupt biletele si le-a intins ei. Apoi, se aseaza pe un scaun , inchizand usa. Isi da chipiul jos , si rasufla usurat.
    - Ma odihnesc si eu putin. Deranjez?
    - Deloc i-am raspuns.
    -Va sta bine impreuna, il aud. La auzul acestor vorbe am ramas tablou, ma uit la Bianca , ea se uita la mine si imi arunca un zambet scolaresc.
    -Nu suntem impreuna , îi raspunde ea.
    - Pacat ,mare pacat, i-a raspuns controloru ,posomorat.
Se ridica , saluta politicos ,apoi pleaca.  Nu stiu ce mi-a venit,brusc , ma uit in ochii ei si-i spun:
    - esti draguta.
    - Deja ai dat-o in alte alea. Imi scapa un suras,ea se uita la mine nedumerita, apoi isi muta privirea pe geam, peisajele se schimbau de la o regiune la alta , asa ca , era imposibil sa te plictisesti. Trecuse deja mai bine de jumate din timpul pe care era alocat drumului. Imi apare in minte imaginea iubitei mele, oare unde e? Oare ce face , cu cine e ? Toate aceste semne de intrebare imi inundau gandirea, deja imi era dor de ea . Cum o sa rezist fara ea? Atat de mult timp...
    - Ce ai ? Eu trebuia sa fiu aia suparata , nu tu.
    - Mai am si eu scapari , ce pot sa spun, incep sa realizez ca tocmai am renuntat la dragostea vietii mele.
    - Hei, ce mi-ai spus tu mie? Ca poate nu a fost menit sa fie, poate nu am intalnit persoana potrivita. Ma uit la ea , imi zambea gingas , iar razele calde al unui soare fierbinte de Iunie , se oglindeau in ochii ei calzi, imi placea cum ,lumina mangaia chipul ei angelic, pentru o secunda , privirea mea s-a oprit asupra semnului din nastere pe care Biencuta , ajunsesem la stadiul la care o numeam asa, imi era mai usor , si imi placea reactia ei la auzul acestui cuvant, se imbujora toata, il avea pe barbie , era parca pus acolo pentru a scoate in evidenta toate celelalte calitati ale ei, avea fata de o gingasie rar intalnita care, in combinatie cu ochii ei superbi si expresivi, rezulta o minune a lui Dumnezeu.
Nu mai era mult si aveam sa ajungem la destinatie, mai aveam putin si drumurile noastre se desparteau. Ma gandeam. Oare am sa o mai vad? Oare o sa-i revina zambetul pe fata? Oare o sa fie capabila de acel nou inceput la care viseaza? Eram intr-o stare de melancolie. Realizez ca apar primele semne ale apropierii de gara din West Point, nu stiam cum sa imi iau ramas bun? Oare era un " la revedere" sau un "adio" ? Toate acestea navalesc in mintea mea. Se aude scartaitul franelor. Am ajuns. Ma uit fugar la ea, nu ma observa , isi cauta pesemne poseta...
    - Iata-ne ajunsi la finalul calatoriei, am spus.
    - Da,nu mai rezistam ,ma doare spatele de mor.
    -  Asa de rau e scaunul?
    -  da.
  Incep sa rad cu pofta.
    - Hei ,nu mai fii rau.
    - Bine ,bine,gata. Hai sa iesim.
Imi iau bagajul , o ajut cu al ei.
In urmatorele zece secunde eram pe peronul garii West Point. Noua mea viata avea sa inceapa. Bianca vine , ma ia in brate, si imi spune:
    - Sa nu ma uiti !
    - Niciodata. O sa te mai vad ? I-am raspuns?
    - Cine stie? Poate , imi raspunde ea aruncandu-mi un zambet subtil.
  O iau de mana si ma uit in ochii ei sclipitori,ca de obicei, avea acea stralucire aparte ,ce putea sa ascunda orice urma de tristete.
    - Imi pare bine ca te-am cunoscut.
    - De ce ? Ma intreaba.
    - Pentru ca esti altfel...
    - Si mie imi pare bine ca te-am cunoscut.
    - Banuiesc faptul ca asta e momentul in care ne luam adio...
    - De ce adio , imi spune ea ?
    - As spune la revedere, insa , imi este teama ca as mintii, nu stiu cand o sa ne mai vedem. Se uita la mine cu uimire, incepe sa rada.
    - Spuneai ca mergi la West point?
    - Da.
    - Ceva imi spune ca o sa ne mai vedem.
    - Asa sper.
    - Uite-o pe matusa mea. Trebuie sa plec, ai grija de tine, imi spune ea.
    - la revedere, astept sa ne vedem.
Am ramas singur. In gara. Asteptand sa imi infrunt viitorul. Imi iau bagajele si pornesc agale spre unitate...