Diavolul poartă Converse

A patra pereche de Converse

              ,,Știi ce? Nu-mi pasă. Jur că nu-mi pasă de ceea ce faci începând de azi, pentru că din ziua asta, tu nu mai ești persoana importantă din viața mea. Mă enervezi, ca să ți-o spun drept. Mă enervezi până în măduva oaselor. Tu chiar ai crezut în fiecare "Te iubesc" pe care ți l-am spus? Ai avut încredere în mine, corect? Cât de proastă poți fi, n-ai și tu o limită? Pe tine nu te iubește nimeni, Sarah. Tu nu meriți iubire. Sincer îți spun, regret că am început să vorbim. Sincer. Ești un caz pierdut, și doar moartea te poate ajuta. Sinucide-te, dacă știi ce e mai bine pentru omenire."

       Și asta a fost. Nu i-a mai răspuns la mesaje cu niciun chip. Ea își cerea iertare, îl implora, îl ruga, el doar ignora. Ea se dădea de ceasul morții pentru a reuși să-l calmeze, și el ce făcea? Demonstra pentru a o suta oară cât de nepăsător e. Mințise de atâtea ori spunând că o iubește, că ține la ea și că îi vrea binele. Mințise, de altceva nici nu era bun. Iar Sarah? Sarah era moartă. Sarah murise în momentul în care el îi spusese ,, Regret că am început să vorbim."
Sarah era doar un viu mort acum. Aici cu trupul, și cu sufletul departe.

         Îl ura. De fapt nu, nu îl ura pe el, n-ar fi putut. Se ura pe sine, fiindcă și-a pus încrederea într-un asemenea om fals. Se ura pe sine, fiindcă iubise prea mult, iar acum nu mai era în stare. Nopți nedormite, consumate precum o țigară ispititoare, doar cu gândul la persoana lui. Oare era bine? Mâncase? Oare dormise bine? Dacă îi era frig? Dacă se certase cu fratele său iar? Dacă iar se certase cu mama lui? Cuvintele sale se scurgeau prin venele ei cu atât de multă rapiditate, o depășeau... Și-ar fi dorit să nu-și simtă sângele clocotind de furie. Și-ar fi dorit să moară. Sau să ucidă pe cineva.

         Își luase perechea preferată de Converse și ieși pe ușa camerei, izbindu-și telefonul în perete. Dacă el nu mai voia să vorbească, nimeni să n-o mai facă. Demonii ei nu mai pot fi liniștiți niciodată.