Shit happens

Capitolul 1

-Ți-am spus, nu plătești chiria, zbori!
-Și eu ți-am spus să te duci naibii! am răspuns pe un ton politicos trântind ușa după mine.
Și astfel am început ziua, ca deobicei, pe o notă "pozitivă".
Numele meu este Chloe White și sunt o adolescenta pe cont propriu, în ultimul an de liceu. De când am plecat de acasă pot spune că am suferit o maturizare drastică, începând de la obiceiuri, la limbaj și până la mentalitate. Ador gustul libertății, ador independența și mai presus de toate ador să mă distrez. De aceea în momentul acesta sunt într-o întrârziere catastrofală, extrem de mahmură de la "ieșirea" de aseară și pe punctul de a începe anul într-un mod retard.
Mă împleticesc până în bucătărie, torn o cantitate rușinoasă de cafea și reușesc cumva să ajung în cameră. Trântesc câteva haine la nimereală pe pat, în timp ce dau cafeaua pe gât, și mă strecor brutal în ele. Ajung într-un final la baie, unde îmi spăl fața în graba și plec spre școală, locul care mi-a secat ani din viață.
Odată ce ies din bloc cu atenție sportită pentru a evita proprietarul care îmi vrea chiria, mă izbește mirosul de dimineață. Un miros de oraș proaspăt trezit, amestecat cu mirosul îmbietor de cafea și țigară, care îmi trezește ideea de a-mi aprinde o țigară în fuga mea spre școală.
Pășesc larg și alert, lăsând o urmă de fum discret și încep să îmi observ amicul, care îmi aruncă o privire înțepătoare.
-Te aștept de o eternitate aici...își dă ochii peste cap.
-Am avut ceva dificultăți la trezire, bombăn aiurea.
-Te rog, de parcă ai mai ajuns aseară acasă. Pot sa jur că ai alcool în tine cât să fi inflamabilă.
-Sunt okay, pufăi.
-Dacă zici tu...urcă în autobuz.
Îmi arunc țigara și îl urmez. Câteva fețe plictisite de muncă și de viață îmi aruncă priviri în timp ce mă îndrept spre ultimele locuri. Mă întreb, așa voi fi și eu ca adult? O chestie uscată și lipsită de viață? Îmi scutur capul pentru a elimina gândul înfiorător și îmi sprijin capul de fereastra rece. Privesc liniștită la soarele care pătrunde în întregul New York, la oamenii de afaceri grăbiți cu paharul de cafea în mână, la oamenii care își încep ziua cu un jogging revigorant. Ador ora asta. David insistă în conversația pe care o are cu el însuși, deoarece eu sunt prea captivată de ce se întamplă afară, până la întrebarea decisivă:
-Tu ce zici, Chloe?
-Hm?
-Tu chiar nu mă asculți? Ți-am povestit timp de 10 minute ce s-a întamplat aseară și tu abia realizezi că vorbesc cu tine? se agită ofensat.
-Da.
-Da ce?
-Sunt deacord cu tine.
Oftează vizibil enervat și se întoarce parțial cu spatele la mine.
-Serios? Te-ai bosumflat?
Ignorată. Atât de ignorată.
-Bine, atunci poți uita de înghețata de după școala pe care ți-am promis-o.
-Sper că glumești. Nu mă poti cumpăra cu o îghețată, râde haotic.
-Nici cu o înghețată cu extra toping? ridic sprâncenele așteptând răspuns.
-Fie, îți permit să îmi oferi ofranda, schițează un zâmbet subtil.
Rânjesc mișelește în semn de victorie și îl sărut pe obraz.

Pătrundem în clădire cu greu de mulțimea extaziată de începerea noului an școlar, și ne ocupăm locurile, pregătiți pentru eternul discurs anual.
Lumea începe să se liniștească în sala de sport în momentul în care directoarea își drese glasul la microfon.
-Bună ziua, dragi elevi! Bine ați revenit!
Super, deja mi-am pierdut interesul.
Caut cu privirea fețe noi, și...nimic interesant. În schimb observ fața pe care o disprețuiesc cel mai mult. Îmi face cu mâna, în timp ce eu îmi dau ochii peste cap și îmi întorc privirea.
Discursul este finalizat în cele din urmă, și primim liber imediat după afișarea orarului.
Ies afară, urmată de David, făcând doar câțiva pași.
-Chloe.
Îmi continui drumul, ignorând vocea mult prea familiară.
-Ești penibilă! insistă.
Mă opresc brusc, întorcându-mă pe călcâie și mă îndrept cu nonșalanță spre sursa care mi-a pronunțat numele.
-Da? rânjesc batjocoritor.
-Ți-am scris toată vara. Unde ai fost?
-Știu, nu ți-am răspuns intenționat.
-Încă ești supărată pe mine?
-Nu, Ashton, ador să mi-o trag cu cineva care nu dă doi bani pe mine când am nevoie.
-Mmm, încă iubesc modul în care îmi pronunți numele...
-Scuze, e de la shoturile de aseara, încă am greață.
Aud chicotelile lui David în spate.
-Pe curând, sau mai bine zis pe niciodată, mă întorc și dau să plec.
Simt cum îmi este prinsă mâna și sunt întoarsă înapoi.
-Te rog...m-am schimbat. Mai dă-mi o șansă.
Mâna sa înfierbântată îmi strânge încheietura cu încredere, lucru ce mă face să mă holbez doar acolo.
-A zis că nu e interesată. îi desprinde mâna încleștată de pe încheietura mea și mă îndrumă spre alee.
-Mulțumesc, murmur încă în stare de șoc.
-Crede-mă, îți mai dădeam 5 secunde și te întorceai la el.
-Mai taci, încep să râd, realizând în interior adevărul pe care încercam să îl neg.

Mă trântesc în pat, umflată de rândurile de înghețată pe care le-am mâncat. Niciodată nu m-a lăsat să plătesc ieșirile noastre.
-Ai exagerat, Chloe...bombăn cu ochii închiși.
Încep să pun cap la cap toate lucrurile din ziua asta, realizând cât de neproductivă a fost.
Nu îmi pot scoate din minte conversația de la școala. Pur și simplu nu îmi pot explica de ce încă îmi zboară gândul la aceea persoană care mă bagă în probleme.
Nu mă pot gândi decât la gustul sărutului său, la mâinile obraznice care îmi traversează corpul cu atâta precizie, ochii ăia enervant de atrăgători care mă scanează cu atâta curiozitate de parcă e prima oară. Revino-ți ciudat-o!
Gândurile îmi sunt întrerupte de sunetul telefonului meu.
Deschid mesajul, și citesc somnoroasă.
" Hey, dormi?
           -David "
Arunc telefonul pe noptieră și mă adâncesc într-un somn profund.