Shit happens

Capitolul 2

                Lumina soarelui se strecoară pe nesimțite în camera mea, făcându-mă să mă trezesc înainte ca alarma să sune.  Mă ridic din pat și îmi fac drum spre toaletă, încercând să nu ațipesc pe drum. Am probleme serioase de odihnă.  Odată ieșită din clădire îmi amintesc de mesajul la care nu am răspuns aseară, dar mult prea târziu deoarece sunt întâmpinată de David.

-Hey, parcă ne vedeam în stație, tresar puțin.

-Mda, am ajuns mai devreme și mă cam plictiseam. Mergem?

Dau din cap aprobator și ne punem în mișcare. În scurt timp se lasă o liniște neobișnuită, făcându-mă să îmi arunc o privire asupra lui. Părea îngândurat și totodată trist.

-Am văzut că mi-ai scris aseară, dormeam. E totul okay?

-Da, aveam doar insomnie, răspunde plictisit.

Restul zilei a fost predominată de un zid de liniște între noi care mă îngrijora tot mai mult. Era ceva neînregulă cu el și eu nu puteam să aflu. Noi întotdeauna ne spunem totul, fără rețineri sau ascunzișuri. Atitudinea pe care o adopta pur și simplu nu îl caracteriza.

-Chloe, David, stați! se aude o voce disperată în spatele nostru. 

Jade, tipa aceea care întoarce priviri pe holuri dar care deține un caracter de arogantă, alerga spre noi fluturând câteva foi colorate.

-Trebuie...să...(gâfâit, oftat) scuze, trebuie să veniți neapărat la petrecerea din seara asta. îmi întinde invitația.

-Apreciez că ți-ai riscat viața alergând până aici, dar nu suntem interesați.

-Nu suntem? completează David.

Mă uit implorător la el, vrând neapărat să îl aduc de partea mea.

-Umm, da, nu putem Jade. se corectează.

-Dar e petrecerea de început de an! Trebuie să veniți. O sa fac rost de alcool pentru punch, spune entuziastă clipind din ochi.
-Wow, sună așa captivant, spun ironic.
-Așa-i? Deci vă aștept la mine acasă de la 9:00 pm, și cu asta se face nevăzută, alergând spre următoarea pradă.
-Ce-i cu tine? întreabă după ce se asigură că nu e nimeni in jur.
-Cu mine? Tu ești ăla care abia mi-a vorbit astăzi.
-Uite, nu sunt tocmai într-o dispoziție bună.
-Pai atunci caută-mă când ești. spun asta și mă îndrept spre clasă.
Ultima oră pe care o pierdeam inutil în școală pe ziua de azi.
La începutul liceului eram atât de entuziastă de clasele la care mergeam. Pur și simplu ideea de a deveni un doctor priceput era predominantă în mintea mea, până să mă încurc cu persoanele care mi-au făcut probleme. Acum, singurul meu gând este să termin acest an cât mai repede cu putință pentru a uita de locul în care am devenit o jucărie sentimentală. Noul profesor, un bărbat de vârstă medie, undeva la 35 de ani, își face intrarea în clasă, aducând o liniște suspicioasă la intrarea sa.
-Bună. De anul acesta se vor schimba câteva lucruri. Eu sunt noul vostru profesor de biologie.
Se întoarce către tablă și începe să scrie un nume. Michael Devereaux.
-Acesta este numele meu. Aș prefera să îmi folosiți prenumele.
Am început să îl scanez de sus până jos. Costumul bleumarin, părul negru aranjat și structura corpului îl arătau drept un bărbat arătos, genul de vis al oricărei mame sătule de rutina zilnică.
Fără alte introduceri, începe lecția recapitulativă.
Ora de biologie este întreruptă de o voce care a pătruns în clasă.
-Bună ziua! Dacă îmi permiteți aș vrea să fac un anunț, spune înaintând spre centrul clasei.
-Să fie repede, aprobă profesorul.
-În acest weekend, clasa de poezie și improvizație va ține o oră în care se vor interpreta diferite subiecte la liber. Este un fel de joc de creație. Așa că am venit să vă invit de la ora 5:00 pm, sâmbătă să luați parte, spune asta privindu-mă insistent.
Privirea mea plină de dispreț îl face să schițeze un mic zâmbet victorios. Știu că toată invitația asta îmi era adresată în primul rând mie. De ce ar lua parte clasa de bio-chimie la așa ceva până la urmă?
-Mă îndoiesc de faptul că ar fi cineva interesat de așa ceva în această clasă, domnule  Morrison. Îți mulțumim totuși pentru invitație, încheie profesorul.
-În cazul în care decideți să participați, sunteți bine veniți, părăsește clasa fixându-mă în continuare.
Idiotul!