Live free or DIE! [17+]

II

În negura nopții orașul e mult mai misterios și te face instant să crezi că  te afli într-un univers paralel. Mereu privesc fascinata plăcuțele de înmatriculare ale vehiculelor înregistrate ce conțin faimosul motto al statului, "Live free or die"(Trăiește liber sau mori). Recent a devenit si deviza mea, asa ca după terminarea liceului m-am angajat intr-o cafenea extrem de chic. Martha mă incurajează în toate privințele ca să perseverez și cel mai important e că nu consideră că ocupația mea e un lucru injositor.  Capacitatea mea intelectuală nu e de ignorat, aș fi putut cu usurință să merg la universitate, însă nu vreau asta, nu acum și nici altădată. Simt că asta m-ar transforma exact în ceea ce dorea tata. Nu cred ca persoanele care merg la facultate fac un lucru rău, dar pentru mine ar fi inutil, întrucat nu visez la o cariera anume, asa ca nu am niciun motiv ca să fac asta.

–Lora, du-te și șterge mesele după care ești liberă să pleci acasă!
–Imediat, Lucien!

Lucien e șeful meu și are în jur de 29 de ani. E un tip extrem de aratos si amabil. Lucrez pentru el de 4 luni și pot sa spun ca a devenit ca un frate pentru mine. Incearcă să mă facă să râd de fiecare data când are ocazia, însă recent a renunțat la initiativa asta, deoarece și-a dat seama că sunt o cauza pierdută.

In timp ce lustruiesc ultima masa un biletel misterios imi atrage atentia. Pare a fi o pagina dintr-un jurnal, insa cu un scris extrem de incâlcit. Strecor foaia in buzunarul pantalonilor și termin de stres masa. Gândul îmi zboara la pagina mototolita din buzunarul meu. Ma intreb de ce a lasat-o cineva aici. Oare a uitat-o intentionat? Dar de ce? Si daca e asa, cui ii e destinată?  Presimt că voi afla asta îndată ce voi deslușii continutul ei. Însă, dacă nu mi-e destinata și nu am niciun drept ca să o citesc? Nu poate fi cu putintă, cine a lasat-o aici stia ca stersul meselor e responsabilitatea mea, prin urmare sunt indreptățită să citesc.

În scurt timp, ajung acasa și mă baricadez în camera mea.  Scot bucata de hartie si o asez pe birou. Scrisul e extrem de indescifrabil, asa ca mi-e extrem de greu ca sa inteleg mesajul. Dupa ore de incercare, cand aproape eram gata sa capitulez am reusit sa pun cap la cap informatiile, iar rezultatul m-a uimit. Nu m-am inselat, pagina chiar apartinea unui jurnal demult scris:

23 apr 1966, Berlin

"Iubitul meu, trebuie sa iti marturisesc cea mai mare taina a vietii mele, stiu ca poate, ma vei urî ca ti-am ascuns asta, insa e cert ca te iubesc enorm si voi face orice pentru siguranta ta. Stiu ca nu vei fi de acord niciodata cu ceea ce am decis, dar sper ca ma vei putea ierta candva. Scriu asta pe prima pagina a jurnalului, deoarece consider ca, asa trebuie sa inceapa povestea mea, cu dezvaluirea motivului pentru care am inceput sa am secrete fata de tine, dar pe care,insa, le voi incatușa intre paginile acestui jurnal, in speranta ca vei ajunge sa-l citesti dupa ce eu nu voi mai fi.

Totul a inceput in ziua de 9 mai 1995 cand am ajuns in frumosul tau oras, Berlin, pentru a-mi incepe un nou capitol din viata. Atunci te-am intalnit pe tine si am stiut ca te iubesc din prima clipa in care ti-am privit ochii ciocolatii. Din ziua aceea nu m-am putut gandi la altceva, cu exceptia chipului tau angelic. In scurt timp relatia noastra a luat amploare, iar tu mi-ai oferit cel mai frumos dar al vietii mele: pe fiica noastra Lorencia. Ce nu stii tu, e ca fericirea are un pret pe care a trebuit sa il platesc. Stiu ca nu vei intelege, cel putin nu asa usor, tot ce iti cer, in schimb, e sa ai putina credinta in ceea ce urmeaza sa iti zic. La nasterea fiicei tale s-a intamplat ceva ireal. Lorencia s-a nascut m .."

Asta e tot? De ce se tremina asa dramatic?. Ce e ciudat si inspaimantator e ca eu si fetița din jurnal avem același nume și suntem din același oraș. Cu siguranță, cineva vrea sa îmi joace o farsa, dar nimeni nu stie ca eu sunt din Berlin. Ceva e ciudat și mă inspăimântă, inevitabil umbrele trecutului s-au intors ca sa ma bantuie.

Inainte sa trag o concluzie pripita pun pagina in siguranță și las somnul sa mă duca pe tărâmuri mult mai tentante și ofertante.