Capitolul 2
Ochii imi erau inghetati, in timp ce corpul meu parea sa fie paralizat. Mintea imi spunea sa plec dar totusi, vroiam o explicatie, dar explicatie pentru ce, era clar vina mea, l-am lasat sa o faca, as fi putut sa ma opun, nu putea sa ma oblige.
-Leah, uite, nu vreau sa crezi..
-Harry, trebuie sa plec. Ii spun eu fara sa il las sa isi termine propozitia.
-Dar, poti sa mai ramai.
-Nu, nu e bine ce s-a intamplat, nu e ceea ce imi doresc, stiu ca suna prostesc si copilaresc, dar nu trebuia sa facem asta.
-Aseara aveai alta parere.
-Harry, pentru numele lui Dumnezeu, eram mai beata decat un tractorist alcoolic !
-Nu e o scuza.
-Poftim ? Dupa ce ca ai profitat de faptul ca eram beata ca sa ma aduci in patul tau imi spui asta, e si vina ta aici, si oricum, pun pariu ca esti pregatit sa le spui tuturor cum ti-ai tras-o cu mine.
Harry arunca cearceaful pe jos si se apropie de mine. Ma privea in ochi si zambea, prima data cand vedeam pe chipul lui Harry Styles un zambet real, sincer, nu un ranjet dezgustator.
-Vrei sa sti cum sta treaba ? Si eu eram beat, Leah, nu o sa spun nimanui despre noaptea trecuta, nu sunt un nemernic asa cum crezi tu, am umblat dupa tine luni intregi, am reusit sa te scot la o intalnire si am exagerat, ce ai de gand sa faci ? Nu e doar vina mea, nu e nici vina ta… nu e vina nimanui.
-Nu cred ca asta va merge, chiar trebuie sa plec.
Ma simteam parca goala, era ca si cum ar fi disparut ceva din mine, eram pur si simplu in stare de soc. Nu puteam sa cred ca am cazut in cursa lui, era clar ce vroia sa faca, nu credeam nici o boaba din ce spusese, toate fetele cu care iesea erau un premiu pentru el, si atat.
Imi pun rapid hainele pe mine si ma indrept spre iesire, sperand sa pot pleca fara sa il vad.
-As putea sa te duc eu dar cred ca din punctul tau de vedere nici asta nu va merge, corect ?
Ma opresc, imi dau ochii peste cap inghit in sec si imi formulam in minte un raspuns cat mai elegant.
-Prefer sa chem un taxi,e mai… comod pentru amandoi.
-Asa crezi ?
-Da, Harry, asa cred.
-Atunci lasa-ma sa te conduc macar.
-Ma descurc, intoarce-te la ce faceai, serios ma descurc.
Ies trantind usa in urma mea, alergam pe alee, lacrimi imi umpleau ochii, era imposibil sa accept ce facusem, nu era asa de usor pentru mine sa trec acum din nou prin fata lui sau sa rad cu prietenele mele vorbind despre el.
Am parcurs tot drumul spre casa pe jos, nu era mare distanta, era acelasi cartier, un cartier destul de mare totusi.
Cand am intrat in casa sunt intampinata de Lucas, parea deranjat de ceva insa se manifesta calm, déjà banuiam ce era, asa ca il intreb :
-De cat timp au plecat ?
-Acum cateva minute, nu mai mult de 10 minute.
-Si tu ce cauti inca aici.
-Buletinul mamei, ai idee pe unde ar trebui sa fie.
-Pai, banuiesc ca e in noptiera, mereu e acolo.
-Firar sa fie, cum de ..
Isi face drum printre toata mizeria din casa pana la dormitorul parintilor mei apoi se intoarce cu buletinul ei in mana.
